Personalități




Nicolae Casso

Nicolae_CassoNicolae Casso (n. 19 mai 1839, Ciutulești Soroca – d. 1904, Paris) a fost un un revoluționar român basarabean. S-a născut într-o familie boierească din Basarabia. A fost un aprig naționalist român, care a încercat în 1863 să provoace o răscoală în Basarabia pentru a scăpa de ocupația rusească. A fost membru al societății literare „Junimea”, prieten cu mai mulți oameni de cultură basarabeni și din Regat, filantrop, poreclit „filozoful din Chișcăreni” (unde avea o moșie și unde adunase o bibliotecă rară). A fost mareșal al județului Bălți. A părăsit Basarabia, nemulțumit de ruși. A decedat la Paris. S-a născut la 10 mai 1839, în satul Ciutulești, jud. Soroca. A studiat la Colegiul Richelieu din Odessa, apoi și în străinătate (la Paris) acordînd prioritate culturii franceze și filozofiei.
Fratele lui mai mare, Constantin Casso, conducătorul spiritual al tineretului basarabean și ,,doctor în legi’’, s-a stins din viață la nici 25 de ani împliniți, în 1862. Un alt frate, membru activ al cenaclul literar Junimea, viitorul tată al ilustrului savant și ministru, Leon Casso, și-a trecut viața mai mult în călătorii și ospețe, cedîndu-și rolul și funcția de conducător al Cenaclul tinerilor fruntași basarabeni lui Nicolae și verilor săi, Pavel și Petre Leonardi.
Nicolae Casso, numit și ,,filozoful din Chișcăreni’’, a ales să se stabilească în satul Chișcăreni, județul Bălți, într-un palat impunător. După cum susținea E. S. Kenigschatz (un prieten al familiei Casso) castelul de la Chișcăreni a fost construit în baza unui plan elaborat de vestitul arhitect A. Bernadazzi. În memoriile sale, Olga Crușevan sublinia că ,,Nicolae Casso și-a clădit conacul dupa modelul Chateaux sur Loire’’. Acesta reprezenta un fel de muzeu, în care erau concentrate obiecte de cultură, autentice și prețioase, aparținînd curentelor artistice cuprinse între Renaissance și Empire. Una dintre minunile conacului o reprezenta parcul din fața acestuia. S. V. Kamenski, care vizita cu regularitate conacul, menționa că ,,minunatul palat’’ avea un parc și o livadă de 56 desetine. La conac se vorbea doar romanește, motiv din care guvernatorul Basarabiei a plecat de acolo cu o impresie neplăcută.
Nicolae Casso a fost și proprietarul a circa 12.000 hectare de pamînt: la Chișcăreni, Hîjdieni, Terebna, Pravila de jos. Documentele de epocă confirma că averile i-au fost lăsate moștenire de taică-sau: moșia Chișcăreni și 9.000 desetine de pamînt, înregistrate într-un act de ipotecă din 21 martie 1903 ( în act menționîndu-se 9.351 desetine ). Tot în posesia lui se aflau si moșiile de la Boldurești (2.600 desetine) și Brătuleni(3.600 desetine) – 6.200 desetine de pamînt, aduse drept zestre de soția sa, Smaranda. Smaranda D.Casso se trăgea, pe linie paternă, din vechile familii moldovenești Cantemir și Basota, iar mama ei, Anastasia (n. 1824), era sora lui Vasile V.Pogor, întemeietorul societaății literare Junimea de la Iași.
A deținut, pe parcursul vieții și unele funcții publice; a fost asesor la tribunalul regional Iași (Bălți)-Soroca, în cadrul căruia a activat din 1860 pîna în 1863; director onorific al școlii județene nr.2 din Chișinău (1862 ); deputat în Comisia pentru orînduirea prestațiilor în Oblastia Basarabiei (din 1863 pîna la 1865 ). (La 17.IX.1865, Constantin Negruzzi îi scria lui Alexandru Greoriady-Bonachi că guvernul rus i-a interzis să instaleze la Chișinau tipografia adusă de la Paris, donată de acesta societății). La 4 octombrie 1869, a fost ales judecătorul onorofic de pace; la 28 octombrie 1869 – președinte al Congresului judecătorilor de pace din jud. Bălți. A dominat viața publică din jud. Balti, aflîndu-se în fruntea nobilimii bălțene din 1888 pîna la 1896. O bună perioadă de timp, a condus fracțiunea județeană a Partidului Național Moldovenesc.
Admirator frecvent al medicinii, a construit spitale în Balti și la Flamînzeni, înzestrîndu-le în stilul sanatoriilor moderne din Apus.
A prețuit și respectat munca țaranilor; multora dintre aceștia le-a purtat de grijă ,,ca un adevărăt părinte’’. În fiecare an, cu ocazia sărbătorilor de Crăciun și de Paști, trimitea familiilor sărace colete cu coșuri cu unt, brînză, făină, ouă, păsări, vin și alte produse cultivate pe moșiile sale sau fabricate din acestea. Țăranii, la rîndul lor, veneau ‘’la curte’’, împreuna cu flăcăii și fetele, să ‘’hiritisească pe conu Neculae și pe coana Smaranda’’ cu prilejul sfintelor sărbători. P. Fala și C. Crupoviatchin menționează că ‘’coana Smaranda’’ s-a ocupat toată viața ei de îngrijirea și tratarea copiilor de țărani și că boierii Casso erau respectați de tăranii ce munceau pe moșiile lor.
În satul în care a ales să se stabilească, Chișcăreni, a construit o școală profesională, în care se preda în limba romană, și pe care a orientat-o spre idealurile educaționale lansate de J.J. Rouseau. L-a adus in sat pe profesorul Butovici, oferindu-i salariu și sprijin generos. La școala lui Casso și-au facut studiile aproximativ 100 de copii, unii dintre ei continuindu-și-le la instituții superioare din străinătate. (Accibas și Drochianu din satul Bogheni, jud. Bălți; Sergiu Rădăuțanu, din comuna Flămînzeni, jud. Bălți, sculptorul Landovcki și pictorul Roșcovanu, Varvara Badima, mama celebrului medic Derevenco, Eufrosinia Balac (Rădăuțanu), fiica preotului Ion Balac din satul Chișcăreni). Apreciind cu multă încredere talentul lui Sergiu Rădăuțanu și manifestînd simpatie fața de el, i-a daruit 500 desetine de pamînt (fapt pe care îl confirma și o scrisoare adresată acestuia la 23.XII.1893 ), asigurindu-I și studiile liceale din Iași, si pe cele de la facultatea de drept din Paris.
A sprijinit și promovat oamenii de cultură: pe vestitul lăutar Jean Gulescu care, împreuna cu celebrul scripcar Pădureanu, a cîntat de nenumarate ori în saloanele mondene ale Petersburgului, în fața marilor duci și înalților demnitari ruși.
A reparat, pe cont propriu, vechea bisericș de lemn din satul Chișcăreni, construită mult înainte de 1812, înlocuind toate piesele putrede cu piese noi, fără a deteriora clădirea, păstrînd caracterul și stilul acesteia. A insistat să păstreze elementele de arhitectură moldovenească și nu a permis ca vechiul lăcăs de cult să fie înlocuit cu unul din piatră, construit în stil rusesc.
Peste ani, neputînd îndura discriminările administrației ruse, crescînda tendința de rusificare și nejustificată desființare a instituției judecătorilor de pace, s-a retras la castelul de la Chișcăreni, unde, deseori ieșea, chiar și pe timp de vară, îmbrăcat într-o șubă din piei de lup și privea cu nesaț, de pe o movilă ridicată de țărani, spre malurile de dincolo de Prut. Spre sfîrșitul vieții, a părăsit Basarabia și s-a stabilit la Paris. A murit în anul 1904 și a fost înmormîntat la cimitirul Pere Lachaise.
Dupa moartea lui, Smaranda D. Casso a revenit la Chișcăreni, unde a trăit apăsată de multă durere. A murit subit, la 23 martie 1913 la Cairo, în timpul unei călătorii prin Egipt. Rămășițele ei pămîntești au fost transportate (de către dra Zinaida S. Kiradanian) la Paris și inhumate alături de cele ale lui Nicolae Casso.

Discuție

Un gând despre &8222;Personalități&8221;

  1. Am rămas placut impresionată de tot ce am găsit aici, inclusiv de acest articol.Vă felicit pentru modul responsabil în care tratați fenomenul culturii și civilizației din tara Dumneavoastră.

    Scris de Măneanu Varvara Magdalena | martie 14, 2013, 10:42 am

Lasă un comentariu

Ghenadie Sontu Fine Art Blog

Add to FacebookAdd to DiggAdd to Del.icio.usAdd to StumbleuponAdd to RedditAdd to BlinklistAdd to TwitterAdd to TechnoratiAdd to Yahoo BuzzAdd to Newsvine