Cultura

Viața și gîndurile lui Aureliu Busuioc

Vasile Botnaru : Pentru ediţia de astăzi, am adunat câteva secvenţe din dialogurile cu Aureliu Busuioc. La fel cum pozele de epocă arată cu totul altfel, după ce protagoniştii trec în nefiinţă, cuvintele lui Aureliu Busuioc sună cu totul altfel, după ce maestrul a trecut pragul veşniciei, ca să ne îndrume, în continuare, de la distanţă, pe acei care vor să ia aminte. Aşadar, vă las singuri în faţa dragostei lui Aureliu Busuioc şi pentru Aureliu Busuioc.

#Aureliu busuiocAureliu Busuioc: „Când aveam 16 ani, ne-am încărcat, în decurs de câteva ore, într-un tren care, după multe aventuri, s-a oprit la Timişoara. După multe zile de călătorii, s-a oprit la Timişoara. A trecut prin bombardamentele de la Bucureşti, din mai 1944. A trecut prin bombardamentul de la Turnul Severin şi s-a oprit în Timişoara, care era un pic mai liniştită. În general, Banatul nu a resimţit războiul, aşa cum l-a simţit Moldova, cum l-a simţit tot restul ţării. Era o regiune foarte bogată, era grânarul României, în fond. O regiune foarte bogată, cu oameni foarte muncitori, cu oameni bine înşurubaţi în pământul pe care trăiau, de care aveau grijă şi îşi iubeau pământul acela. Şi, la un moment dat, dau năvală moldovenii care duceau o viaţă cu totul altfel decât bănăţenii. Acolo vezi pâinile acelea de câte 10 kilograme bucata, albe, tocmai luminau. Vezi toate casele cu porc tăiat la Ignat, în ajunul Crăciunului şi băgat în gavanoase, călaie, cum le numeau ei acolo, să aibă carne tot timpul anului şi grăsimi şi aşa mai departe. Case frumoase, bine împodobite. În Banat nu se locuia într-o singură cameră, faci casa şi locuieşti într-o singură cameră toată familia, unul peste altul. În Banat se făcea casă, pentru a trăi în ea, a trăi omeneşte. Eu, obişnuit cu lucrurile acestea aici, pentru că aici am dus o viaţă destul de îmbelşugată chiar, aş spune eu. Acolo lucrul acesta nu m-a mirat: cum trăiesc ei. M-a mirat în ce situaţie am ajuns eu. Bineînţeles că am fost complexat de faptul că nu puteam să mă îmbrac aşa cum se îmbrăcau colegii mei, de faptul că aveam o pereche de pantofi. La 3 ani puteam să o schimb sau nici nu aveam cum s-o schimb şi aşa mai departe. Uneori nu aveam pentru pâine. Când mama a început să-şi vândă inelul de nuntă… mama şi-a vândut cerceii cu diamante şi aşa mai departe.”

Europa Liberă: Acolo, în Banat?

Aureliu Busuioc: „Da, acolo, în Banat, ca să putem exista, să putem exista, să putem face faţă cât de cât…”

Europa Liberă:  Când s-a pus problema să vindeţi ceva, ca să existaţi sau s-a pus deja problema să faceţi carte? Mama dumneavoastră…

Aureliu Busuioc: „Ca să existăm.”

Europa Liberă: Vă rânduia deja spre o anumită carieră?

​​Aureliu Busuioc: „Ca să existăm. Pentru că s-a mai întâmplat încă un lucru. Taică-meu, în timpul războiului, a fost mobilizat la Curtea Marţială, corpul III teritorial de aici, din Chişinău, în calitate de conţopist. Ce putea un profesor de ştiinţe naturale, fără studii speciale la Curtea Marţială? Erau conţopişti. Atât că ştiau carte, ştiau să citească, ştiau să scrie şi ştiau să întreţină o convorbire normală cu oricine. Profesorii, vasăzică, pedagogii. Şi, după armistiţiul din România, tata a fost căutat de trupele ruseşti, trupele de ocupaţie, că aşa au fost, în fond, nu? Comisia aliată de control, chipurile, dar aparţinea ruşilor, americanii, englezii n-aveau nicio treabă în această comisie de control, lucruri cunoscute, de altfel. Taică-meu a fost nevoit  să circule prin ţară, ba aici, ba dincolo, să scape, pentru că în zilele acelea nimeni n-ar fi stat să întrebe: „Dar ce aţi făcut voi la Curtea Marţială? Ah, la Curtea Marţială? Lichidăm.”

Europa Liberă: Dar dumneavoastră aţi conştientizat toate lucrurile acestea mai târziu sau le ştiaţi cu mintea dumneavoastră de adolescent?

Aureliu Busuioc: „Ştiam şi cu mintea mea de adolescent lucrurile acestea Şi era mama singură învăţătoare, cu o leafă mizeră. Era inflaţia ceea din timpul războiului şi imediat după război. Nu putea pe noi trei, două surori şi eu, să ne întreţină altfel, decât vânzând ba una, ba alta, ba un obiect, ba altul. Şi tatăl meu aşa se deplasa tot timpul: azi aici, mâine în Focşa. Mai târziu, când s-au mai lămuri lucrurile, bineînţeles că poliţia română, de acuma în anii ’48-’49, completamente trecută în subordinea comuniştilor, a început să îi ajute pe aceştia de la comisia aliată de control, pe ruşii de acolo. Şi taică-meu a fost descoperit, şi i s-au luat documentele şi i s-a spus: „Uite, trebuie să te prezinţi la Sighet, de acolo, în Uniunea Sovietică, unde ne vom lămuri”. Adică să te întorci acasă, chipurile. Şi am hotărât că, dacă e aşa, familia… pleacă toată familia. Eu eram la şcoala militară din Sibiu, în ajunul examenelor de a deveni ofiţer la transmisiuni, în ’49 aveam 21 de ani. Aceasta s-a întâmplat în 1949. A venit mama şi mi-a spus: uite aşa şi pe dincolo, de mine nu se ştie nimic. Acolo se ştie că este tata, mama şi două surori ale mele, poţi să rămâi aici şi să înveţi, spunea că poate cumva să ne luăm rămas bun. Şi eu am spus că nu. Eu din zvonuri, din auzite şi din cele cunoscute şi văzute cu ochii mei, din comportamentul sovieticilor în România, din anii aceia, mi-am dat seama că lucru bun nu e cu plecarea aceasta, cu repatrierea aceasta, chipurile. Şi într-adevăr, majoritatea trenurilor care plecau de la Sighet, de la filtrul acela, cum se numeşte, peresîlocinîi punkt, ceva de genul acesta, multe trenuri cu basarabeni şi nu numai cu basarabeni, cam ocoleau Moldova, Ucraina, se opreau undeva în străfundurile Siberiei. Sau mulţi dintre cei care călătoreau cu trenurile acelea erau cazaţi direct la puşcărie. Am vrut să fim alături de el, pînă la capăt. Şi am plecat şi eu cu ei. Uite, în felul aceasta, m-am întors.”

Europa Liberă: Şi a fost al doilea şoc, revenirea acasă?

​​Aureliu Busuioc: „Mai mult decât şoc. Mai mult decât şoc. Pentru că noi lăsasem o casă, un conac la ţară, lăsasem casa aicea, în… chiar pe locurile acestea, unde vorbim acum, pe strada Albert Tomas, acum Tolstoi, casa bunicilor, o soră de-a mamei şi a noastră. A noastră a fost distrusă, a bunicilor mai este casa. Locuiesc, probabil, foştii servitori ai noştri, locuiesc acolo. Dar nu mă interesează, nu mă interesează , nici nu vreau să ştiu. Un avocat mi-a propus să începem demersurile, poate cumva să… ca singur moştenitor şi nu vreau să mă bag. E o aventură şi costisitoare sau chiar necostisitoare… Sunt nişte oameni care de zeci de ani locuiesc acolo şi acuma deodată vine un fost, a fost cândva stăpân sau nici n-a fost şi uite o să-i dea afară… Ştii cum se termină lucrurile acestea: cu câte lacrimi, cu câtă durere, cu cât sânge, cu câtă pierdere de nervi. Şi am fost cazaţi în subsolul unei şcoli, lângă stadionul acela din deal, Dinamo, mi se pare că se numea, într-un subsol umed, un beci, cu mărimea de 16 metri pătraţi: tata, mama, eu şi două surori. Îţi imaginezi… Şi am stat acolo ani mulţi… Aceasta a fost în anul ’50, prin anul ’57-’58, de abia au primit o cocioabă părinţii mei. Dar, între timp, sora mai mare terminase Institutul „Ion Creangă”, Institutul de Stat, nu era „Creangă” atunci, lucra la ţară, la Briceni, cealaltă se măritase. Părinţii mei au fost mutaţi într-o cocioabă cam de mărimea acestei cămăruţe. Ei, cât e aici? Vreo 12 metri pătraţi. Şi abia, prin anul 64, adică la 14-15 ani, de la întoarcerea în Uniunea Sovietică, căpătaserăm o locuinţă din 2 cămăruţe, care aveau în total 31 de metri păraţi, cu toate dependenţele: o bucătărioară cât un veceu, un coridoraş cât spaţiul dintre 2 uşi duble, ştii cum se făceau înainte la intrare. Şi 2 cămăruţe în care abia puteai să bagi o masă, un divan. Aceasta a fost tot ce ni s-a pus la dispoziţie, după 15 ani de aşteptări şi de mizerie nemaipomenită… Dar când am venit din Sighet, tata a fost un profesor foarte bun, a lucrat la… acuma se numeşte Liceul „Principesa N. Dadiani”, a fost acolo profesor de ştiinţe naturale. Şi s-a impus, a devenit şi învăţător emerit şi nu ştiu ce. Pentru că nu se putea altfel. De multe ori, mă întâlnesc cu oameni bătrâni pe stradă: „Am fost elevul tatălui dumneavoastră”, „Am fost eleva tatălui dumneavoastră”. A rămas în memoria multora, pentru că a fost într-adevăr un om extraordinar, în meseria aceasta a lui. Al doilea şoc a fost mediul. Am lucrat în 1950 aproape întreg anul depanator radio, la un atelier cu vreo 5 lucrători, făceam reparaţii de amplificatoare pentru cinematografele acestea ambulante. Şti ce erau? Un geamantan acolo…”

Europa Liberă: Kinoperedvijka?

Aureliu Busuioc: „Da, da.”

Europa Liberă: Aceasta în baza studiilor făcute la români?

​​Aureliu Busuioc: „Da, la şcoala de ofiţeri acolo, transmisiuni radio, telefonie, telegrafie. Şi cu o leafă mizeră. Dar oricum lucrau mama, tata învăţători. Amândoi la şcolile primare au fost trimişi: tata, după vreun an de cercetări de tot felul, mama după vreo 6 luni. Iar eu de acuma, ca muncitor, venit din clasa muncitoare, am intrat la Institutul Pedagogic, unde mi-am dat seama că studiile care mă aşteaptă sunt un fel de repetare a şcolii primare, prin care trecusem, cursul complimentar. Poate că tu nu ştii, pe lângă toate şcolile primare, majoritatea şcolilor primare, unde erau sate mai mari sau la oraş, era şi un curs complimentar de 3 ani, unde omul, absolventul a 4 clase primare, mai căpăta o meserie. Era brodatul la fete, menaj, chestii din acestea. La băieţi tâmplărie, fierărie şi toate lucrurile din acestea. Şi, când am înţeles că acest Institut Pedagogic nu va putea să-mi dea mai multe… Aveam profesori, dacă le-aş spune analfabeţi, aş exagera, i-aş ridica cu o treaptă mai sus decât se aflau: nu ştiau nici rusa, nici moldoveneasca lor. Adică ştiau o moldovenească care era pentru mine de neînţeles, adusă de peste Nistru. Din aceştia era format corpul didactic, din transnistreni, care veneau fiecare cu limba lui de acasă. În fiecare sat, îmi face impresie că se vorbea altfel, acolo… Şi, când am văzut toată chestia aceasta, când am început să studiez literatura sovietică moldovenească, mi s-a făcut părul măciucă în cap… Am citit lucrări pentru care n-aş fi luat niciun 6, niciun 7, să zicem, în clasa a 4-a sau a 5-a de liceu, la compunere. Citeam poezii care, mă rog, îţi închipui: „armata” sau nu „armata”, „Oastea sub zări roşii estice trece cu paşi viforoşi, /Slavă armatei sovietice /Slavă ostaşului roşi”. Roşi de îndoieli sau de cizme… nu se spunea… Al treilea şoc a fost când mi-am dat seama că ceea ce purtam eu în mine, poezioarele celea care le închinam de la „Carmen Silva”, să zicem, în Timişoara, de la liceul „Carmen Silva” sau altor domnişoare cunoscute pe la ceaiuri dansante, chestii din acestea, toate poezioarele acelea sunt cu un cap mai sus decât poezia de dragoste a lui Corneanu sau Ponomari sau mai nu ştiu cui şi atunci mi-am dat seama că aveam în mine ceva, aveam în mine dorinţa aceasta de a mă afirma. Dar ea nu mergea mai departe decât interesul meschin de a pune laba pe o fetiţă dulce sau mai nu ştiu cum. Mi-am dat seama că pot scrie şi am scris: „Eu sunt mândru că am trăit cu Lenin în acelaşi veac” („vac”, de altfel, cum se scria atunci). Am scris o poezie în care promiteam să glăsuiesc pentru cutare sau cutare candidat al partidului în funcţie de deputat şi aşa mai departe. Dar, cel puţin, am scris lucrurile acestea într-o limbă mai mult sau mai puţin inteligibilă. Deşi, de multe ori, eram nevoit să cedez. Nu, acesta este un cuvânt românesc. Şi a durat chestia aceasta vreo 5-6 ani. Îmi face impresia că undeva prin ’55-’56 au început să îşi amintească despre Eminescu, despre Creangă. Ba chiar şi Sadoveanu a apărut aici cu cartea ceea, execrabilă, „Mitrea Cocor” sau „Mitrea Kakor”, cum îi ziceau ruşii. Şi atunci a început să se cam schimbe un pic, în orice caz, cu mai multă îndrăzneală. Eram redactor la Editura de Stat. Cu ceva mai multă îndrăzneală l-am tradus pe Şolohov, aşa cum credeam eu că trebuie să sune el şi, de altfel, a fost o traducere bună. În orice caz, mai bună decât a lui Cezar Petrescu, care nu făcuse decât să treacă cu o mână de maestru peste o iuxtă, peste o traducere ad literam din ruseşte. Mai era Alexandru Cosmescu, mai era Igor Creţu, cam noi, aceştia, şi am început schimbarea, de la Editură… Acolo au început să apară cărţi care se puteau citi, nu lizibile, dar citibile şi pe înţelesul oamenilor mai mulţi. Au început să ridice capul cei care l-au ţinut la cutie, au ţinut la cutie capul multă vreme, de frică. Oamenii se temeau să arate că sunt culţi, se temeau să arate că au terminat, să zicem, literele în Iaşi sau Bucureşti, sau la Cluj, undeva. Se temeau să recunoască…”

Europa Liberă: Aveaţi senzaţia că, odată şi odată, veţi trăi o viaţă adevărată? Aceasta era temporar sau v-aţi conformat?
​​Aureliu Busuioc: „Nu. Nu m-am conformat. La început, volens ne-volens, cum zic ruşii, volens ne-volens m-am conformat. Pentru că mi se dădea peste nas la tot pasul, dacă aş fi deviat, cât de cât de la linia aceasta. Dar prin anii ’56-’57, a pornit schimbarea, aceasta a fost cu Hruşciov, după moartea lui Stalin. Prin ’55, au început să scrie oamenii câte ceva… Şi pe la Moscova au început să apară unele lucruri. Prin ’56 era de acuma binişor chiar, era dezgheţul acela hruşciovist. A început mişcarea aceasta şi aici, la noi… Şi atunci am înţeles că pot să fac mai mult, ca să nu arăt aşa cum arăta, să zicem, un Ponomari sau cine mai era acolo: Vetrov, Lipcan, erau destui din aceştia. Că pot să fac ceva mai mult decât aceştia, ceva care să îmi aparţină numai mie, unde să fiu eu… Adică să mă bag şi eu în literatură. Atunci am şi fost primit, imediat am fost primit în Uniunea Scriitorilor, pentru că şi ei nu mai puteau să reziste la presiunea acestor săpunari, cine mai are acolo: Cana, Săpunaru. Erau destui, aveau nevoie de ceva sânge proaspăt. Am intrat în Uniunea Scriitorilor şi am început să lucrez, aşa cum voiam eu. Bineînţeles că, în alte condiţii, la o altă vârstă cumva, altfel ar fi fost avântul, altul ar fi fost elanul şi altele rezultatele. Eu am început pe la 24-25-26 de ani de abia să mă încadrez în ceea ce s-ar putea numi cât de cât literatură.”
Europa Liberă: Dar în România aţi făcut, mă rog, primul pas spre cariera militară. Aici nu vă imaginaţi altceva? Literatura era ca şi profesiune sau hobby?

Aureliu Busuioc: „Nu, profesiune. Bineînţeles, am început ca redactor la editură, care şi el e un şurubaş în literatură, nu-i aşa? Un redactor de carte, un lector de carte – cu aceasta am început. După aceea, am nimerit la revista satirică „Chipăruş”, o revistă înspăimântător de proastă, dar în care, mă rog, mai încercam şi noi câte ceva. A fost după aceea bătălia mare din ’58, când au fost daţi afară mulţi, expediaţi care încotro, de la „Chipăruş” şi de la alte reviste. După aceea, am nimerit la „Scânteia Leninistă” şi „Tânărul Leninist”, de acuma în calitate de redactor-şef.”

Europa Liberă: Dar v-au trimis acolo, pentru că era locul cel mai inofensiv. Ideologic cred că nu eraţi foarte sigur.
​​Aureliu Busuioc: „Eu şi acolo am avut scandal. Am avut scandal pentru că aveam vreo doi lucrători evrei. Era Saşa Fridman, un poet destul de acceptabil, în orice caz, care a scris despre un copil evreu nu ştiu ce, l-au luat nemţii să-l împuşte. Era viorist şi l-au pus să cânte din vioară şi el a cântat Internaţionala, pentru care l-au împuşcat imediat şi aşa mai departe. Şi am avut scandal pe chestia asta: „Ce vrei să faci?” Era un idiot aici, Medvedev de la Comitetul Central: „Ce vrei să faci?” Erou dintr-un nu ştiu ce. Antisemitismul era în floare atunci, dacă îţi mai aminteşti. Mai departe a fost „Tinerimea Moldovei”, am fost mutat, ziarul apărea în 2 limbi. O parte se scria în ruseşte, o parte în româneşte şi trebuia tradus dintr-o limbă în alta. A fost o experienţă absolut idioată, pe de o parte. Iar, pe de altă parte, mi-a deschis ochii: nu am ce căuta în asemenea, în asemenea… Nici nu ştiu cum să numesc eu chestia aceasta…”
Europa Liberă: Proiecte acuma se cheamă.

Aureliu Busuioc: „Da, în asemenea proiecte. Atunci am început să scriu şi să traduc, şi să mă hrănesc numai din aceasta. Am fost şi liber profesionist, pe vremuri aveam dreptul, ca membru al Uniunii Scriitorilor, şi liber profesionist şi, din când în când, în funcţii la Uniunea Scriitorilor, până în ’65. Ştii că a fost Congresul acela istoric al scriitorilor, după care vreo 3 ani am mai strâns cureaua. Cuvântarea mea a deschis Congresul acolo şi am fost acuzat eu, în primul rând, după aceea Druţă, Vieru şi aşa mai departe. Dar eu, pentru că am fost primul cu cuvântarea, care a fost primită de sală cu urale şi aceasta i-a mai încurajat şi pe alţii. Dar curajul nostru s-a dovedit a fi un pic cam nebun, pentru că au urmat măsuri. Nu mi se mai dădeau traduceri, nu mă mai tipăreau în ziare, numele meu era aşa…”

Europa Liberă: Mai speraţi să obţineţi o schimbare atunci, în ’65?

Aureliu Busuioc: „Da, speram. Şi bineînţeles că speranţa s-a spulberat foarte repede.”

Europa Liberă: Adică ca un fel de primăvară pragheză nereuşită? Ce a fost atunci?
​​Aureliu Busuioc: „Da, foarte nereuşită. Da, primăvară pragheză nereuşită, într-adevăr. Dar aceeaşi colegi ai mei, care n-au prea sărit să ne apere, au găsit de cuviinţă, în ’77, să mă facă secretar la Uniunea Scriitorilor. Am fost secretar până în ’86. Şi, din 86, până în zile noastre, şi în zilele de apoi, pensionar… Uite aceasta e toată istoria. În 1958, m-a băgat în partid Petrea Darienco, fostul redactor al ziarului „Moldova Socialistă”, la care am lucrat. El mi-a explicat că altfel o să-mi fie foarte greu…”
Europa Liberă: Un fel de protecţie?

Aureliu Busuioc: „Da, cam un soi de protecţie, pe de o parte. Dacă la început am venit aici cu capul la cutie, foarte atent la ce spuneai, la ce făceai, la tot ce întreprindeai, prin ’56-’57-’58 am început să schimbăm ceva, să schimbăm în folosul nostru. Şi al altora, al tuturor care nu înţelegeau lucrurile acestea, dar care ar fi fost gata să participe la asemenea schimbări… Am avut o bandă întreagă în jurul meu. Am o memorie, aveam atunci, cel puţin, o memorie destul de bună şi ştiam pe de rost foarte mult din Eminescu, care nu era deloc cunoscut aici. Am venit cu Minulescu, am  venit cu Topârceanu, am venit cu Voiculescu, cu Ion Barbu, cu mulţi alţii. Toate plimbările noastre, toate descinderile pe la instituţii din acestea mai deocheate, la un şpriţ, la un pahar de vorbă, se transformau într-un fel de şezători literare. Şi mulţi au aflat de la mine foarte mult despre literatura română pe care o ştiam.”

Europa Liberă: Cenaclu informal.

Aureliu Busuioc: „Pe atunci am încercat să facem în aşa fel, ca nu noi să fim cei care stăm cu capul între umeri, dar să fie cei care trebuiau să stea…”

Europa Liberă: Chiar dacă simţeaţi suflarea lor la ceafă? Că presupun comisarii vă urmăreau.

Aureliu Busuioc: „Da, da. Într-o vreme, am simţit suflarea lor la ceafă, dar ea s-a şi manifestat în ’57, în ’58. Eu am avut noroc: cei de la „Moldova Socialistă” n-au fost atinşi cu nimic atunci. Dar au suferit cei de la„Tinerimea Moldovei”, de la „Chipăruş”, din alte părţi au suferit zdravăn de tot. Au fost expediaţi prin raioane şi aşa mai departe: Cărare, Beşleagă şi alţii.”

http://www.europalibera.org/content/article/24738607.html

About Ghenadie Sontu

Ghenadie Sontu is the Founder and President of ARS DOR Association, a center for art and professional development in Moldova, which focuses on the development and promotion of Moldova’s cultural sector. Currently Ghenadie is the Chairman of the Advisory Committee at Eastern Partnership Culture Programme funded by the European Union. He is a Fellow of DeVos Institute of Arts Management, at Kennedy Center in Washington D.C., USA, and the expert of the Republic of Moldova at the Compendium-Cultural Policies and Trends in Europe Programme of Council of Europe. Previously, he worked for the Ministry of Culture of the Republic of Moldova as the Deputy-Director at the Agency for Inspection and Restoration of Monuments. Additionally, Ghenadie serves as a consultant in the frames of the project “Troika Moldova” developed through the European Neighborhood Programme, Arts & Culture Programme of the Open Society Institute – Budapest, the Soros Foundation Moldova and European Cultural Foundation. He served as the President of the Youth Parliament of Moldova and launched the International Art Project Eurointegration through Art. He has received a fellowship for trainers in cultural policy. Ghenadie graduated from a three-year programme of the European Cultural Foundation and Soros Foundation entitled Consolidation of Cultural Sector of Moldova and holds degrees from the Academy of Fine Arts and the Laboratory of Philosophy, Anthropology, and Culturology of the Invisible College of Moldova. www.arsdor.org www.ghenadiesontu.com

Discuție

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

ARS DOR

Poster German Kirkha in Chisinau
Poster German Kirkha in Chisinau by ilovechisinau
Look at more German Posters at zazzle

Add to FacebookAdd to DiggAdd to Del.icio.usAdd to StumbleuponAdd to RedditAdd to BlinklistAdd to TwitterAdd to TechnoratiAdd to Yahoo BuzzAdd to Newsvine

Enter your email address to subscribe to this blog and receive notifications of new posts by email.

Alătură-te altor 722 de urmăritori

RSS Cultura

RSS Timpul

RSS Flux necunoscut

  • A apărut o eroare, probabil feed-ul s-a stricat. Încearcă mai târziu.

RSS Donate News

RSS Flux necunoscut

  • A apărut o eroare, probabil feed-ul s-a stricat. Încearcă mai târziu.

RSS Flux necunoscut

  • A apărut o eroare, probabil feed-ul s-a stricat. Încearcă mai târziu.

RSS Flux necunoscut

  • A apărut o eroare, probabil feed-ul s-a stricat. Încearcă mai târziu.

RSS Flux necunoscut

  • A apărut o eroare, probabil feed-ul s-a stricat. Încearcă mai târziu.

RSS Flux necunoscut

  • A apărut o eroare, probabil feed-ul s-a stricat. Încearcă mai târziu.

RSS Flux necunoscut

  • A apărut o eroare, probabil feed-ul s-a stricat. Încearcă mai târziu.

RSS Flux necunoscut

  • A apărut o eroare, probabil feed-ul s-a stricat. Încearcă mai târziu.

RSS CIVIC.MD

RSS Flux necunoscut

  • A apărut o eroare, probabil feed-ul s-a stricat. Încearcă mai târziu.

RSS Flux necunoscut

  • A apărut o eroare, probabil feed-ul s-a stricat. Încearcă mai târziu.

RSS Timpul – Ştiri din Moldova

RSS Moldavie.fr – Portail francophone de la Moldavie

  • Les tapis traditionnels moldaves – des pièces du patrimoine de l'humanité
    UNESCO a inscrit les techniques traditionnelles de fabrication des tapis écorce utilisées en Moldavie et Roumanie dans la Liste représentative du Patrimoine culturel immatériel de l'humanité. Cette mesure permettra de promouvoir plus largement les tapis traditionnels, de sauvegarder et perpétuer les techniques de leur fabrication. Les tapis traditionnel […]
  • L'histoire de l'abbesse qui a aidé les partisans soviétiques et a sauvé le monastère de Japca
    Le monastère de Japca, situé non loin de la ville moldave de Florești, est la seule sainte demeure qui, dans nos parages, ne fut pas fermée par les autorités soviétiques. Ceci, grâce à l'abbesse qui pendant la Seconde Guerre Mondiale avait combattu aux côtés des partisans. La première mention documentaire du monastère de Japca date de l'an1640, éta […]
  • Découvrez les “Lumières de l'âme moldave”
    L'Association U.I.“Constellation Culture”, en partenariat avec la Galerie Lehalle, invitent à l'exposition « Lumières de l'âme moldave » – une nouvelle opportunité de découvrir l'âme et la culture moldave, à travers les toiles de Gutiera Prodan et Olga Capatina. L'exposition sera présentée du 7 au 11 décembre 2016, à la Galerie LEHAL […]
  • Invitation au théâtre
    Le Guichet Montparnasse présente « Amalia respire profondément ». Venez découvrir l'histoire d'Amalia tous les dimanches, jusqu'au 18 décembre, à 20h15. « Amalia respire profondément » est un monologue en un acte et huit séquences, ou respirations. Seule face au public, Amalia raconte sa vie depuis la fin de la Seconde Guerre mondiale. Chaque […]
  • Une mobilisation massive de la diaspora moldave contre les résultats des présidentielles
    Des centaines de citoyens moldaves, se trouvant à présent sur divers continents, ont protesté dimanche, le 20 novembre 2016, contre les résultats des présidentielles et ont demandé la démission de la Commission Electorale Centrale et du Ministère des Affaires Etrangères et de l'Intégration Européenne. Des protestations simultanées ont eu lieu à Chisinau […]
  • Résultat final du second tour des présidentielles de Moldavie - 52,18%/ 47,82%
    4, 3% c'est la différence entre les votes remportés par Maia Sandu et Igor Dodon, les deux candidats qui ont concouru au second tour du scrutin présidentiel de Moldavie, grâce à laquelle le socialiste pro-russe Igor Dodon a accédé à la fonction suprême dans l'Etat. D'autre part, les résultats des élections sont largement contestés, surtout que […]
  • Le Gala des étudiants originaires de République de Moldavie
    La IVe édition du projet « Excellence académique pour la Moldavie », lancé le 3 octobre, attend toujours les dossiers de candidature des jeunes moldaves faisant leurs études à l'étranger. Ce projet s'inscrit dans le cadre du concours national « Le gala des étudiants originaires de République de Moldavie » (« Gala Studenților Originari din Republica […]
  • Le 13 novembre 2016 - le second tour des présidentielles de Moldavie
    Les citoyens moldaves se trouvant sur le territoire de la République Française le 13 novembre 2016 sont invités à voter à une des adresses suivantes : • Ambassade de la Moldavie en France, bureau de vote nr. 1/347 : 22, rue Berlioz, 75016 Paris • Représentation permanente de la République de Moldavie auprès du Conseil de l'Europe, bureau de vote nr. 1/3 […]
  • Soirée franco-roumaine - Provoque dialogue
    De l'émotion, un véritable moment de partage, des histoires extraordinaires et des expériences inédites, voilà ce que nous vous proposons pour cette nouvelle Soirée networking - Provoque dialogue à laquelle nous essayons de vous habituer périodiquement. Cette fois – ci nous vous accueillons au Palais de Béhague, résidence de l'Ambassade de Roumanie […]
  • Une réaction venant de Pologne
    www.moldavie.fr publie volontiers cette réaction d'un de nos lecteurs, Monsieur Zdaniuk, universitaire polonais. Bien sûr, ses propos n'engagent que lui-même, sachant qu'il nous a donné l'autorisation de publication sous réserve de corrections de forme, ce que nous avons fait. *** *** *** Cet éditorial est assez superficiel. Le clivage gé […]

RSS Evenimente in R. Moldova

  • Artă Decorativă COTROCENI 2012 - Luni, 10.6.2013 09:00
    Luni, 10.6.2013 09:00str. 31 August 1989, 115 Evenimentul are loc în cadrul unui parteneriat între instituţia gazdă şi Muzeul Naţional Cotroceni din Bucureşti şi se desfăşoară în perioada 25 aprilie – 10 iunie.
  • RECITAL DE PIAN - Vineri, 31.5.2013 18:00
    Vineri, 31.5.2013 18:00 Prima Doamnă a RM, Margareta Timofti, invită la un recital de pian cu Olga Kleiankina și expoziția de pictură a Valeriei Duca. În program: Debussy – „Reflexe în apă”, Ravel – „Ogli
  • SERATĂ JUBILIARĂ - Joi, 30.5.2013 18:00
    Joi, 30.5.2013 18:0081 Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfînt, Chişinău MD-2012 Cu ocazia aniversării de 70 de ani a pianistului și dirijorului Mihail Secichin, pianista Inna Hatipova, soprana Valentina Calestru, naritonul Petru Racoviță și tenorul Serghei Varsanov, acompaniați de pianistul Mihai Secichin o
  • Concertul profesorilor - Miercuri, 29.5.2013 18:00
    Miercuri, 29.5.2013 18:0081 Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfînt, Chişinău MD-2012 Catedra „Instrumente cu coarde” a Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice prezintă Concertul profesorilor: Ion Josan, Zinaida Brânzilă, Naum  Hoș. Participă Orchestra Națională de Cameră, dirijor
  • Spectacolul "Storcătorul de fructe" - Marţi, 28.5.2013 18:00
    Marţi, 28.5.2013 18:0079 Ștefan cel Mare, Chisinau Spectacolul "Storcătorul de fructe" de Ilia Cilaki. Totul porneşte de la lipsa banilor, care duce la convieţuirea mai multor generaţii ale unei familii într-un singur apartament, aceştia suportându-se unii
  • Trupa Holograf - Joi, 23.5.2013 20:00
    Joi, 23.5.2013 20:00Str. A.Pușkin nr. 21, Chișinău Holograf este o trupă rock românească înființată în 1978. Holograf este printre cele mai de succes trupe din România, fiecare dintre albumele lor conținând câteva cântece care au ajuns hit-uri &ici
  • Filmul deținător al premiului Ursul de Aur, „Poziția copilului” - Duminică, 19.5.2013 19:00
    Duminică, 19.5.2013 19:00Str. Vasile Alecsandri 4 Festivalul Filmului European revine pe marile ecrane ale Chișinăului cu o premieră, filmul românesc „Poziția copilului”, distins cu prestigiosul premiu „Ursul de Aur”. Capul de afiş
  • Concert de lansare „Există Veriga, o chitară, un drum și muzica care vine să schimbe” - Joi, 16.5.2013 19:30
    Joi, 16.5.2013 19:30Grigorie Vieru 15  Oameni dragi, vă invităm la concertul nostru de lansare, unde vom cânta și vă vom cânta. În cadrul concertului va fi lansat conceptul, filosofia și misiunea trupei, single-ul „Liber” și videocli
  • Gheorghe Țopa "Dulcea mea povară" - Miercuri, 8.5.2013 19:00
    Miercuri, 8.5.2013 19:00Str. A.Pușkin nr. 21, Chișinău Gheorghe Țopa vă invită la concertul său jubiliar cu genericul ''Dulcea mea povară'' unde va interpreta piesele care l-au consacrat dar și cele lansate în ultima perioadă. Vor evolua: Ion Suruc
  • Ultima zi a expoziţiei plasticianului Dumitru BALICA - Marţi, 30.4.2013 16:00
    Marţi, 30.4.2013 16:00strada Sfatul Tarii 18 Dumitru BALICA este născut în anul 1978 la Horodişte (raionul Donduşeni). După ce şi-a urmat studiile la Facultatea de Arte plastice şi Design la Universitatea de Stat, îşi expune pentru prima oară operele în 2001.
%d blogeri au apreciat asta: