Cultura, Finantarea Culturii

Programul CANTEMIR – sesiunea de finanţare 2012

Institutul Cultural Român anunță lansarea unei noi sesiuni de finanţare a proiectelor culturale în cadrul Programului CANTEMIR.

Programul vizează creşterea vizibilităţii şi accesibilităţii culturii române pe pieţele culturale internaţionale prin promovarea creaţiilor româneşti de valoare, încurajând totodată cooperarea dintre artiştii români şi străini, dialogul intercultural, precum şi parteneriatul instituţional dintre organizaţii culturale din România și din străinătate. Programul Cantemir se adresează persoanelor fizice autorizate sau persoanelor juridice de drept public sau privat din România.

Proiectele finanţate se pot desfăşura pe o perioadă de maximum 14 luni, între 6 august 2012 și 15 septembrie 2013.

Bugetul alocat finanţării proiectelor în 2012 este de 1.352.930,24 lei, iar valoarea maximă a finanţării care se poate acorda unui proiect este de 132.000 lei, dar nu mai mult de 80% din totalul cheltuielilor eligibile ale proiectului.

Termenul limită pentru primirea dosarelor este 7 mai 2012, ora 16:00. Dosarul de aplicaţie poate fi depus la sediul Institutului Cultural Român din Bucureşti, Aleea Alexandru nr. 38, sector 1, între orele 10:00 – 16:00, sau poate fi transmis prin poştă/curier la adresa menţionată, cu confirmare de primire.

Detalii suplimentare se găsesc pe site-ul programului – http://www.programulcantemir.ro – sau pot fi solicitate la adresa or.rci@rimetnac.

About these ads

About Ghenadie Sontu

Ghenadie Sontu is the Founder and President of ARS DOR Association, a center for art and professional development in Moldova, which focuses on the development and promotion of Moldova’s cultural sector. Currently Ghenadie is the Chairman of the Advisory Committee at Eastern Partnership Culture Programme funded by the European Union. He is a Fellow of DeVos Institute of Arts Management, at Kennedy Center in Washington D.C., USA, and the expert of the Republic of Moldova at the Compendium-Cultural Policies and Trends in Europe Programme of Council of Europe. Previously, he worked for the Ministry of Culture of the Republic of Moldova as the Deputy-Director at the Agency for Inspection and Restoration of Monuments. Additionally, Ghenadie serves as a consultant in the frames of the project “Troika Moldova” developed through the European Neighborhood Programme, Arts & Culture Programme of the Open Society Institute – Budapest, the Soros Foundation Moldova and European Cultural Foundation. He served as the President of the Youth Parliament of Moldova and launched the International Art Project Eurointegration through Art. He has received a fellowship for trainers in cultural policy. Ghenadie graduated from a three-year programme of the European Cultural Foundation and Soros Foundation entitled Consolidation of Cultural Sector of Moldova and holds degrees from the Academy of Fine Arts and the Laboratory of Philosophy, Anthropology, and Culturology of the Invisible College of Moldova. www.arsdor.org www.ghenadiesontu.com

Discuție

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

Poster German Kirkha in Chisinau
Poster German Kirkha in Chisinau by ilovechisinau
Look at more German Posters at zazzle

Add to FacebookAdd to DiggAdd to Del.icio.usAdd to StumbleuponAdd to RedditAdd to BlinklistAdd to TwitterAdd to TechnoratiAdd to Yahoo BuzzAdd to Newsvine

Enter your email address to subscribe to this blog and receive notifications of new posts by email.

Join 221 other followers

RSS Cultura

  • Festivalul Olimpic în centrul capitalei
    Mii de oameni s-au întrecut astăzi la alergat în centrul capitalei, în cadrul tradiţionalei curse "Olimpic Fest", care în acest an a ajuns la cea de-a 24-a ediţie. Participanţii s-au implicat în diferite probe sportive, unele deloc uşoare.
  • Marşul familiei în capitală
    Marş pentru familie în capitală. Mii de creştini din toate colţurile ţării, dar şi numeroase feţe bisericeşti în frunte cu mitropolitul Moldovei Vladimir, au participat, astăzi la un marş al tăcerii dedicat valorilor familiei tradiționale.
  • Jurnalul orei 19, 23 mai
    cu Dana Rusu Ciobanu
  • Sfântul Nicolae, sărbătorit de creştini
    Creştinii ortodocşi îl sărbătoresc, astăzi, pe Sfântul Ierarh Nicolae făcător de minuni. Biserica din capitală, care-i poartă numele, a oficiat o liturghie şi a sărbătorit hramul lăcaşului sfânt.
  • Noapte albă în muzee
    Mii de oameni au profitat de invitaţia "nocturnă" la muzeu şi au luat cu asalt noaptea trecută muzeele din capitală. Au asistat la concerte, au participat la ateliere de creaţie şi au putut admira o mulţime de expoziţii. Intrarea a fost gratuită
  • Jurnalul orei 19, 17 mai
    cu Dana Rusu Ciobanu
  • Invitaţie "nocturnă" la muzeu
    Muzeele din capitală îşi deschid în această noapte uşile pentru toţi vizitatorii. Astfel, doritorii vor putea participa la „Noaptea Europeană a Muzeelor”, care în acest an a ajuns la cea de-a 11-a ediţie.
  • Cetatea Soroca şi-a redeschis uşile
    După aproape doi ani de la demararea lucrărilor de restaurare, Cetatea Soroca şi-a redeschis în sfârşit uşile pentru vizitatori.
  • Jurnalul orei 19, 11 mai
    cu Stela Popa
  • "Noaptea muzeelor", la Chişinau
    Uşile tuturor muzeelor din capitală vor fi deschise pentru vizitatori în noaptea de sâmbătă spre duminică. Astfel va fi marcată „Noaptea Europeană a Muzeelor”, eveniment ajuns anul acesta la cea de-a 11 ediţie.

RSS Timpul

  • Voltaj concurează astăzi în finala Eurovision
    Voltaj, trupa care reprezintă România la Eurovision 2015, va cânta sâmbătă seară în finală concursului, la Viena. Voltaj va intră în competiţie pe poziţia 20, după Letonia şi înaintea Spaniei. 
  • Școala de Muzică din Rezina, la 50 de ani de activitate
    După perindarea mai multor generaţii de elevi prin băncile instituţiei, de unde şi-au luat zborul în lume mare, cu ocazia frumosului jubileu, foştii discipoli au revenit la Rezina pentru a aduce cuvinte de recunoştinţă profesorilor care le-au pus temelia cunoștințelor muzicale.
  • Ce ţări s-au calificat în finala concursului Eurovision 2015
    După ce-a de-a doua semifinală a concursului Eurovision, România va avea de înfruntat în finala de sâmbără cântăreţi din Lituania, Muntenegru, Norvegia, Cipru, Slovenia, Polonia, Israel, Letonia, Azerbaidjan şi Suedia.
  • (ÎN DIRECT DE LA CANNES) Întruchiparea tinereții eterne, Miss Univers în filmul „Youth”
    Deja se pariază pe lista laureaților, pronosticurile curg gârlă: deocamdată, în topul criticilor s-au situat superelegantul „Carol”, al americanului Todd Haynes, „Mia Madre”, de Nanni Moretti, „Fiul lui Saul”, regizat de debutantul ungar Laszlo Nemes, fost asistent al guruului Bella Tarr; răvășitorul „Munte cu munte se-ntâlnește”, al chinezului Jia Zhang-Ke. […]
  • Serafim Saka militant al demnităţii naţionale
    Scriitorul Serafim Saka, personalitate distinctă a literaturii din Basarabia, care a decedat acum patru ani, ar fi împlinit 80 de ani în această primăvară.
  • Se împlinesc 135 de ani de la nașterea scriitorului și publicistului Tudor Arghezi
    Tudor Arghezi, pe numele său adevărat Ion N. Theodorescu, s-a născut la București, la 21 mai 1880. Tatăl său, Nae Theodorescu, originar din Gorj, a fost mic funcționar, în timp ce identitatea mamei scriitorului este până azi controversată.
  • Reprezentanta României s-a calificat în finala Eurovision 2015
    Trupa Voltaj, reprezentanta României, s-a calificat în finala Eurovision 2015, care va avea loc sâmbătă, după ce a trecut, marţi seară, de prima semifinală, care s-a desfăşurat pe scena Wiener Stadhalle, din capitala Austriei.
  • (EȘEC) Reprezentantul R. Moldova NU s-a calificat în finala așa-numitului "concurs Eurovision"
    Reprezentantul Moldovei, Eduard Romanyuta, nu s-a calificat în finala concursului Eurovision de la Viena. Romanyuta a ieşit primul în scenă, cu piesa „I want your love”, însă nu a acumulat numărul necesar de voturi pentru a trece în următoarea etapă.
  • Sfântul zilei de 20 mai
    Ziarul Timpul își propune să relateze în fiecare dimineață, pe scurt, despre viața unui sfânt marcat în ziua respectivă în calendarul ortodox. Sfinții au fost, mai întâi de toate, oameni care, în timpul vieții, s-au distins prin curaj, dragoste față de semeni, smerenie și spirit de sacrificiu. Din această perspectivă, considerăm că fiecăruia dintre noi îi es […]
  • Sfântul zilei de 19 mai
    Ziarul Timpul își propune să relateze, în fiecare dimineață, pe scurt, despre viața unui sfânt marcat în ziua respectivă în calendarul ortodox. Sfinții au fost, mai întâi de toate, oameni care, în timpul vieții, s-au distins prin curaj, dragoste față de semeni, smerenie și spirit de sacrificiu. Din această perspectivă, considerăm că fiecăruia dintre noi îi e […]

RSS Donate News

  • The Director-General discusses Reform Initiatives with UN Under-Secretary-General for Management
    10 March 2015 – UNESCO Director-General Irina Bokova met with Mr Yukio Takasu, Under-Secretary-General for Management, at UN Headquarters in New York to discuss system-wide management and administrative reform efforts.
  • UNESCO launches New Evaluation Policy
    On 17 March 2015, the Director-General of UNESCO, Irina Bokova, jointly with the Internal Oversight Service (IOS) and the Joint Inspection Unit (JIU), held an information meeting for Member States on action to strengthen evaluation in UNESCO and in the UN system as a whole.
  • 2015 Communication Action Plan to improve UNESCO’s visibility
    UNESCO has completed a process of reflection and reform on Communication and Organizational Visibility. The result is a 2015 Communication Action Plan that will make UNESCO’s work more visible to both key stakeholder groups and the general public. The Action Plan responds to an audit of Communication undertaken by the Internal Oversight Service in the second […]
  • UNESCO Director-General leads Fit for Purpose Initiative
    The UNESCO Director-General is leading forward the UNESCO Fit for Purpose (FfP) Initiative to strengthen programme delivery at and away from headquarters and to improve operational support services. This Initiative was launched on 3 February, 2015 (DG/note/15/03).
  • The High Level Committee on Management Meets at UNESCO
    On 19 and 20 March, UNESCO Director-General, Irina Bokova, chaired the 29th session of the High Level Committee on Management (HLCM) that was held at UNESCO Headquarters in Paris.
  • UNESCO demonstrates global impact through new transparency portal
    In an effort to combat extreme poverty in Mali, UNESCO is currently financing a 57 000 USD project, focusing on youth policies. The project aims to increase youth participation in the social, cultural and economic spheres, demonstrating UNESCO’s commitment to ensure that aid effectively contributes to sustainable development.
  • Senior Management Team rallies for sharper reform
  • Fourfold increase in Sweden’s support to UNESCO
    UNESCO Director-General Irina Bokova and the Permanent Delegate of Sweden to UNESCO, Ambassador Annika Markovic, today signed a Programme Cooperation Agreement (PCA) to the value of almost 400,000,000 Swedish Kronor (approximately $54 million) over a four year period.
  • UNESCO’s action plan in light of the reform
    The situation in Iraq, the post-2015 sustainable development agenda and the Conference on Small Island Developing States, recently held in Apia: These three subjects were at the heart of the speech delivered on September 11 by UNESCO Director-General Irina Bokova during an information meeting with the Permanent Delegations. Together they illustrate UNESCO’s […]
  • “Accelerate reform for more effective programme delivery,” says UNESCO Director-General
    During the information meeting held today with the Members of the Executive Board, the Director-General of UNESCO, Irina Bokova, reiterated her firm determination to pursuing UNESCO’s reform.

RSS Vocea Basarabei

RSS Flux necunoscut

  • A apărut o eroare, probabil feed-ul s-a stricat. Încearcă mai târziu.

RSS Flux necunoscut

  • A apărut o eroare, probabil feed-ul s-a stricat. Încearcă mai târziu.

RSS Flux necunoscut

  • A apărut o eroare, probabil feed-ul s-a stricat. Încearcă mai târziu.

RSS Flux necunoscut

  • A apărut o eroare, probabil feed-ul s-a stricat. Încearcă mai târziu.

RSS Flux necunoscut

  • A apărut o eroare, probabil feed-ul s-a stricat. Încearcă mai târziu.

RSS Flux necunoscut

  • A apărut o eroare, probabil feed-ul s-a stricat. Încearcă mai târziu.

RSS CIVIC.MD

RSS Flux necunoscut

  • A apărut o eroare, probabil feed-ul s-a stricat. Încearcă mai târziu.

RSS Numarul 773 – Observatorcultural.ro

  • Corespondență de la Cannes: Corneliu Porumboiu, Premiul „Un Certain Talent”
    ComoaraCu o sear nainte, Ramona,al treilea scurtmetraj regizat de Andrei Creulescu, primise Premiul Canal + alseciunii Semaine de la Critique. Dac precedentele filme ale regizorului, Bad Penny i Kowalski, erau doar nite glumie cu poante rsuflate, Ramona e mult mai ambiios, mai consistenti mai ...
  • I Love Kierkegaard. Sora, frate cu românul
  • SFada cu literatura. RomCon 2015 – răspunsuri înainte de întrebări
    Convenia Naional a iubitorilor de sf&f din aranoastr (RomCon) are o tradiie de mai bine de 25 de ani, ns acest gen demanifestare a intrat ntr-un con de umbr o dat cu schimbrile ultimuluideceniu, fr mil pentru formele culturale care nu se adapteaz la rapiditateacomunicrii, la multitudinea alegerilor ...
  • Şi cuvintele sînt o capitală. SvetKnihy 2015
    Trgul de Carte de la Praga e cam ctBookfestul, dar pare mai mic pentruc e mai discret. Romexpo apare cndRomnia se industrializeaz, trziu ipost-Stalin, dar Vystaviste din Praga existdinaintea Turnului Eiffel. Cehia e la ora, nula ar. Locul e superb, o sal de expoziiede secol XIX, Palatul Industriei, ...
  • TANDEM. Incognito
    Incognito Hexagonala masc faciale-a geamnului rigi Ludovical XIV-lea? Nu pot s zicdac-i aa, versiunea oficialfiind c n-ar fi existat o Mascde Fier, nicicnd, chit c lui de Saint-Marsi-a fost un fel de umbr, un compars,ace(a)sta, romanesc &fantasc,la ...
  • T-SHIRT. Cuvinte de îmbrăcat
    Nu haina, ci cuvintele l fac pe om. Oriunde mergi pestrad, prin ora, dac ochiul i fuge mai repede dect picioarele, va fisurprins ct de mult are de citit pe busturile mai mult sau mai puin bombateale cetenilor. De la blondele sincere cu PARADIS lfindu-se monocrom pe undecolteu abundent, la bieii ...
  • DE-CLIC(K)/ATELIER DESCHIS. Fantoma lui Duchamp, în pavilionul României
    nc dinainte de a fivizitat ediia de anul acesta a Bienalei de la Veneia, deci, implicit, naintede a fi putut vedea cum arat i a putea s analizez Pavilionul Romniei, darcunoscnd proiectul ctigtor (cu Adrian Ghenie) din descrierea lui oficial,scriam (n carnet, desigur), tatonnd: Romnia s-a putea ...
  • Bookfest 2015
    Supliment n format pdf , realizat cuspijinul editurilor: Adenium, Cartea Romneasc, IBU Publishing, Meteor Press,Polirom, coala Ardelean, Tracus Arte, Vinea, Vremea.
  • ARTE VIZUALE. Moartea la Veneţia sau despre estetica golului (II)
    Moartea este un subiect pe care nu numai televiziuniledin toat lumea conteaz n escaladarea rating-ului. Indiferent de convingeri i filozofii personale, pe acest cuvnt sumbruse poate miza atunci cnd atenia audienei trebuie captat, el poate fi produsulmeilleur prix pentru crizele deinspiraie i pentru ...
  • BIFURCAŢII. În dulcele stil clasic
    Teatrul Odeon anun,prin vocea directoarei sale, actria Dorina Lazr, un program de(re)valorificare a unor texte uitate, sau doar neglijate, din repertoriulromnesc nu att clasic, ct din perioada comunist. ntr-adevr, nu tot ces-a scris (i jucat) atunci e prost scris, din unele texte se poate salva ...

RSS Timpul – Ştiri din Moldova

RSS Moldavie.fr – Portail francophone de la Moldavie

  • La situation politique en Moldavie entre deux élections
    Article de Gilles Ribardière Gilles Ribardière Depuis les élections parlementaires de novembre 2014, la situation politique en Moldavie n'est pas simple à saisir. Le gouvernement dispose d'une majorité fragile, le personnel politique est vivement contesté par une part importante de la population et cela dans un contexte géopolitique agité, avec le […]
  • La Moldavie au concours Eurovision 2015
    Le représentant de la Moldavie au concours Eurovision 2015, l'interprète d'origine ukrainienne Eduard Romanyuta, va ouvrir ce soir, le 19 mai, la première demi-finale du concours qui se déroule à Vienne. « I Want Your Love » (« Je veux ton amour ») c'est le titre de la chanson par laquelle Eduard essayera d'enchanter et de conquérir le pu […]
  • Délégation moldave à Saint-Etienne
    Conduite par Monsieur Ion Stefanita, directeur général de l'Agence nationale de l'inspection et de la restauration du patrimoine moldave, une délégation du Ministère de la Culture de Chisinau a été reçue, à Saint-Etienne, par Monsieur Christian Daudel, Consul de Moldavie en région Rhône-Alpes Auvergne et Monsieur Jean-Noël Cancade, président de l […]
  • Radio ProDiaspora célèbre son 6-ième anniversaire
    Une radio de rêve, d'espoir, d'amour destinée aux Roumains des deux côtés du Prut naissait il y a 6 ans d'un projet conçu par deux personnes - Ecaterina Cimpean (originaire de Valea Jiului, en Roumanie) et Robert Landmann d'Allemagne, les parents spirituels et les promoteurs de ce projet censé créer un espace informationnel et culturel un […]
  • Fabien Flori : « La langue française est la deuxième langue des échanges économiques mondiaux et ça peut intéresser des jeunes moldaves qui veulent faire une carrière internationale »
    Un lecteur de français aidera les étudiants de l'Université d'Etat de Moldavie à apprendre les nuances les plus fines de la langue et de la culture française. Une convention trilatérale dans ce sens a été signée le 22 avril 2015 par Fabien Flori, directeur du Bureau régional Europe Centrale et Orientale de l'Agence Universitaire de la Francoph […]
  • Le 25-ième anniversaire du drapeau moldave
    La République de Moldavie célèbre le 25-ième anniversaire de son drapeau national. Le tricolore a été officiellement désigné drapeau d'Etat le 27 avril 1990 conformément à une loi votée par le premier Parlement moldave et c'est ce jour même qu'il a été pour la première fois arboré sur le siège du Parlement de la Moldavie. C'est le symbole […]
  • Le Baromètre moldave des affaires : que suggère-t-il aux potentiels investisseurs ?
    La Chambre de Commerce et d'Industrie France-Moldavie et l'Association de coopération économique germano-moldave (MDW) ont relancé le projet « Le baromètre moldave des affaires » qui offre à la communauté d'affaires une opportunité unique de faire part du ressenti de la performance économique et du climat des affaires, de l'exprimer au go […]
  • « Une interprétation design des costumes folkloriques moldaves » - un défilé de mode original et féérique
    A l'occasion de la Biennale internationale du Design à Saint-Etienne, jeudi 9 avril et vendredi 10 avril 2015, les élèves du lycée Testud, au Chambon Feugerolles (Loire), ont effectué leur défilé de mode 2015 devant plus de 2000 personnes. Cette année, cette manifestation de grande réputation régionale concernait la Moldavie. Le thème était le suivant : […]
  • A la rencontre de la jeunesse moldave …
    Article de Marie ROY et Pauline PHELIPPEAU En novembre dernier, lorsque ma collègue et amie, Marie, m'a proposé de l'accompagner faire un reportage en Moldavie, je dois l'avouer, je suis restée un peu interloquée. La plupart des gens ne savent pas où placer ce petit pays sur une carte et l'autre moitié avoue franchement : « Ah ?! Je croya […]
  • DOR 2105 – un programme destiné aux enfants de la diaspora moldave
    Le Bureau moldave pour les relations avec la diaspora (BRD) a lancé la troisième édition du Programme DOR – « Diaspora. Origines. Retour . » , destiné aux enfants et aux adolescents de la diaspora moldave. Ce programme qui se déroule sous le haut patronage du Premier Ministre moldave est censé promouvoir les liens émotionnels, culturels et d'identité en […]

RSS Evenimente in R. Moldova

  • Artă Decorativă COTROCENI 2012 - Luni, 10.6.2013 09:00
    Luni, 10.6.2013 09:00str. 31 August 1989, 115 Evenimentul are loc în cadrul unui parteneriat între instituţia gazdă şi Muzeul Naţional Cotroceni din Bucureşti şi se desfăşoară în perioada 25 aprilie – 10 iunie.
  • RECITAL DE PIAN - Vineri, 31.5.2013 18:00
    Vineri, 31.5.2013 18:00 Prima Doamnă a RM, Margareta Timofti, invită la un recital de pian cu Olga Kleiankina și expoziția de pictură a Valeriei Duca. În program: Debussy – „Reflexe în apă”, Ravel – „Ogli
  • SERATĂ JUBILIARĂ - Joi, 30.5.2013 18:00
    Joi, 30.5.2013 18:0081 Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfînt, Chişinău MD-2012 Cu ocazia aniversării de 70 de ani a pianistului și dirijorului Mihail Secichin, pianista Inna Hatipova, soprana Valentina Calestru, naritonul Petru Racoviță și tenorul Serghei Varsanov, acompaniați de pianistul Mihai Secichin o
  • Concertul profesorilor - Miercuri, 29.5.2013 18:00
    Miercuri, 29.5.2013 18:0081 Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfînt, Chişinău MD-2012 Catedra „Instrumente cu coarde” a Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice prezintă Concertul profesorilor: Ion Josan, Zinaida Brânzilă, Naum  Hoș. Participă Orchestra Națională de Cameră, dirijor
  • Spectacolul "Storcătorul de fructe" - Marţi, 28.5.2013 18:00
    Marţi, 28.5.2013 18:0079 Ștefan cel Mare, Chisinau Spectacolul "Storcătorul de fructe" de Ilia Cilaki. Totul porneşte de la lipsa banilor, care duce la convieţuirea mai multor generaţii ale unei familii într-un singur apartament, aceştia suportându-se unii
  • Trupa Holograf - Joi, 23.5.2013 20:00
    Joi, 23.5.2013 20:00Str. A.Pușkin nr. 21, Chișinău Holograf este o trupă rock românească înființată în 1978. Holograf este printre cele mai de succes trupe din România, fiecare dintre albumele lor conținând câteva cântece care au ajuns hit-uri &ici
  • Filmul deținător al premiului Ursul de Aur, „Poziția copilului” - Duminică, 19.5.2013 19:00
    Duminică, 19.5.2013 19:00Str. Vasile Alecsandri 4 Festivalul Filmului European revine pe marile ecrane ale Chișinăului cu o premieră, filmul românesc „Poziția copilului”, distins cu prestigiosul premiu „Ursul de Aur”. Capul de afiş
  • Concert de lansare „Există Veriga, o chitară, un drum și muzica care vine să schimbe” - Joi, 16.5.2013 19:30
    Joi, 16.5.2013 19:30Grigorie Vieru 15  Oameni dragi, vă invităm la concertul nostru de lansare, unde vom cânta și vă vom cânta. În cadrul concertului va fi lansat conceptul, filosofia și misiunea trupei, single-ul „Liber” și videocli
  • Gheorghe Țopa "Dulcea mea povară" - Miercuri, 8.5.2013 19:00
    Miercuri, 8.5.2013 19:00Str. A.Pușkin nr. 21, Chișinău Gheorghe Țopa vă invită la concertul său jubiliar cu genericul ''Dulcea mea povară'' unde va interpreta piesele care l-au consacrat dar și cele lansate în ultima perioadă. Vor evolua: Ion Suruc
  • Ultima zi a expoziţiei plasticianului Dumitru BALICA - Marţi, 30.4.2013 16:00
    Marţi, 30.4.2013 16:00strada Sfatul Tarii 18 Dumitru BALICA este născut în anul 1978 la Horodişte (raionul Donduşeni). După ce şi-a urmat studiile la Facultatea de Arte plastice şi Design la Universitatea de Stat, îşi expune pentru prima oară operele în 2001.
%d blogeri ca acesta: