Moldova

Poveste de pribeag

Florentina Ţone

deportari siberia basarabia“Pe mine, viaţa m-a răsfăţat foarte mult. Ai înţeles?“ Frida Marcu te priveşte cu ochii ei mici şi blânzi şi îţi surâde. Şi ce “răsfăţ“: ocuparea Basarabiei de către ruşi în 1940, anii de pribegie din timpul războiului, deportarea întregii familii în Siberia, în 1949. Că aşa se hotărâse de la Moscova, să-i ducă pe “culaci“ (chiaburi) “zapredelea respubliki“, în afara graniţelor Republicii Socialiste Sovietice Moldoveneşti.

Ne-am întâlnit în mai multe rânduri să-mi spună de-a fir a păr povestea vieţii. “E un volum imens de amintiri…“ De fiecare dată, acelaşi ritual: am stat la masă, am băut ceai şi-am ascultat. În spate, o lampă înaltă, cu abajur crem şi lumină galbenă, şi-un fotoliu adus de la Novokuzneţk. Pe scaunul din dreapta, doamna Marcu vorbind, şoptind, murmurând. Pe masă, viaţa ei în câteva fotografii. Poveşti în ramă, paranteze, salturi înainte şi înapoi, “eu nu ştiu ce-o să înţelegi din tot ce-ţi spun“, avalanşă de nume, de localităţi, de clipe fericite înecate în teamă, în disperare…

Am simţit povestea ca pe o spovedanie. Care-şi cerea dreptul de-a fi spusă şi care rămăsese închisă, atâta amar de vreme, între baierele sufletului. “Ţi-am spus că eu am vrut să scriu o carte cu tot ce-a fost. Mă rog, nu ştiu ce-ar fi ieşit, dar aş fi numit-o «Tinereţe furată». Că am stat douăzeci de ani în Siberia, de la 22 la 42 de ani. Cei mai frumoşi ani mi-au fost furaţi. Ştii ce înseamnă asta? Şi pentru ce? Pentru ce? Ce-am făcut noi rău, de-am meritat să fim aşa pedepsiţi?“ Multe întrebări la care n-a primit nicicând răspuns, la care nici nu se mai străduieşte să capete răspuns. Le ia ca atare, le ia cum au fost. Şi când devin de nesuportat, cântă. Cântă şi plânge. “Când îmi vine să plâng şi nu pot plânge deloc, mă duc în baie, dau drumul la apă, cânt… şi-ncep să plâng“. Şi mai are un leac să ţină piept amintirilor dureroase: rugăciunea. “Eu spun şi dimineaţa când mă scol, şi seara înainte de culcare, spun rugăciunea pe care mi-am compus-o singură. Adică îi mulţumesc lui Dumnezeu că mă simt bine, că sunt pe picioare, că am ce mânca, ce încălţa, că am îmbrăcăminte, că am acoperiş deasupra capului…“

Copilărie fericită, întreruptă brusc

Îşi începe povestea oficial: “Mă numesc Marcu Frida. M-am născut în anul 1927, în Basarabia, oraşul Leova, judeţul Cahul, pe malul stâng al Prutului. M-am născut într-o familie înstărită, cu depozit de cherestea: tata, originar din Bucovina, născut în orașul Storojineţ, mama, născută în Moldova, oraşul Huşi“.

Treptat-treptat, rememorarea capătă nuanţe, zâmbete: copila Frida era răsfăţată şi capricioasă, “aia nu mâncam, cealaltă nu-mi plăcea, mama trebuia să-mi pregătească totdeauna ceva special“, “îmi plăceau lucrurile mici, covrigeii, cesuleţele, îmi plăcea ciocolata «Ursul de Vatra Dornei»“. Îşi aminteşte glasul ascuţit al mamei, care-o striga “Frida!“ şi ştia că musai trebuie să-i răspundă, “mama era foarte severă şi fuga fugeam la ea!“, îşi aminteşte cum se căţăra pe umerii tatălui şi-l apuca de păr, “să-i fac coafura“, şi tatăl o îmbrăţişa şi o pupa, îşi aminteşte cum s-au răsturnat cu sania, ea şi tatăl, când se întorceau de la Huşi de la liceu, şi s-au amuzat copios, îşi aminteşte gustul pitei calde, făcute pe plită, pe care-o mânca la bunicul de la Huşi… “Perioada frumoasă s-a terminat în 1940, cu datul afară din casă. Au venit ruşii şi au ocupat. Ne-au dat câteva ore să ne luăm bulendrele…“ Şi gata, a trebuit să plece din casa aceea mare şi frumoasă, pe care o construiseră părinţii pentru cei trei copii şi pe care o tot desena Frida, când era la şcoală. S-au mutat în casa bunicilor şi “cu asta, la 13 ani, s-a încheiat copilăria mea!“

“Evacuaţia“: 1941-1944

Cedarea Basarabiei, în iunie 1940, a însemnat începutul coşmarului pentru românii de peste Prut. Pe care istoria urâtă şi încurcată i-a chinuit, i-a încercat, i-a aruncat de colo-colo. Naţionalizarea casei familiei Velţer, numele de fată al Fridei, a fost urmată, un an mai târziu de “evacuaţie“. Aşa numeşte Frida Marcu cei trei ani petrecuţi în pribegie, în timpul războiului. “Au venit să ne spună de la administraţia locală că trebuie să plecăm din oraş, că o să fie lupte crâncene! Cine-a venit? Nu mai ştiu. Oricum, n-am plecat de bunăvoie, de plăcere!“ Accentuează. “Să plecăm şi să lăsăm tot, că se apropie frontul!“. Se apropiau trupele româno-germane. Au plecat pe jos puhoi de oameni, zeci de mii, cu căruţe, cu cirezi de vite gonind, să scape de iureşul războiului. Rememorează, cu ochii minţii, traseul pribegiei, nebunia: cu o căruţă au ajuns în Cimişlia unde-au stat într-o casă părăsită, “erau o serie de oameni plecaţi deja“, au traversat Nistrul, au ajuns la Tiraspol, au plecat apoi c-un vagon de mărfuri şi-au ajuns în Ucraina, unde-au rămas o lună de zile, într-un colhoz, au pornit-o mai departe spre Krasnodar, în Caucazul de Nord, “atunci au început bombardamentele, zi de zi, de două-trei ori pe zi, şi bombardau deasupra noastră, iar noi eram în vagoane, un eşalon întreg!“.

De drumul ăsta, dintre Krasnodar şi Stalingrad, se leagă cea mai cruntă amintire a Fridei, cea care o chinuie cel mai mult acum, când se gândeşte la ce-a fost, la ce-a trăit. “Când am urcat în tren, să plecăm mai departe din Krasnodar, tata era foarte bolnav. Şi a murit aşa, parc-a adormit. Era în braţele mele şi eu n-am plâns deloc. Eu, care l-am iubit aşa de mult… Dar acuma, acuma simt atâta… atâta remuşcare!“ Strânge pumnul şi loveşte-n masă, cu furie aproape. “De ce n-am plâns?! Îmi pun întrebarea. Acum, când dau de pomană, eu în primul rând spun «pentru tata». A vrut aşa să moară, să fie îngropat undeva să nu ştie nimeni de el, să nu te poţi duce“. Ştie doar numele staţiei în care-a fost coborât trupul: Remontnoe. Atât. “Au venit în vagon, nu ştiu de unde, nu ştiu cine, şi mama s-a dus cu ei şi a predat…“

Foametea

În Stalingrad au ajuns în 22 decembrie 1941. Patru. Nu cinci cum plecaseră. “Ţin minte că se spunea c-au venit un milion de evacuaţi din toată Uniunea Sovietică. Şi din Evacopunct, ne-au distribuit în diverse colhozuri din diverse raioane. Noi am nimerit în colhozul «Vesna», regiunea Kikiviţe, şi-am stat acolo până în mai 1944, când s-a dus mama şi a luat o aprobare, că putem să ne întoarcem la domiciliu“. Povesteşte cu detalii, cu gesturi, cu expresii, cu încrâncenare, de parcă s-ar fi întâmplat totul chiar ieri. “Primul an în colhoz a mai fost cum a mai fost, dar pe urmă am murit de foame, că se-apropia frontul şi mergea totul către armată“. Dimineaţa, trei bucăţele de cartof fiert cu puţină apă, la prânz, cartofi uscaţi în cuptor, seara, de cele mai multe ori nimic. “Ajunsesem groaznic!“

De foamete a suferit familia Velţer si după ce s-a întors acasă, la Leova, mergând în spatele frontului, printre tancuri distruse şi cadavre, prin oraşe bombardate, ruinate. “În ’46-’47, în Basarabia a fost cumplita foamete, când au murit sate-ntregi şi când pâinea era car-te-la-tă!“. Silabiseşte, ca să înţeleg gravitatea situaţiei: “muncitorii primeau 400 de grame de pâine pe zi, funcţionarii – 300 de grame, şi stăteai la o coadă interminabilă ca să primeşti porţia“.

Operaţiunea „Iug“: 6 iulie 1949

N-avea de unde să ştie Frida atunci, dar foametea zădărnicise, pentru o vreme, planul monstruos al autorităţilor sovietice de-a deporta mii de basarabeni departe, în Siberia. O primă campanie de deportare avusese loc deja, în iunie 1941, cu doar câteva zile înainte de recucerirea teritoriului de către armatele româno-germane şi-i vizase pe aşa-numiţii “duşmani de clasă“: foşti moşieri, proprietari de întreprinderi, ofiţeri, foşti membri ai partidelor politice, reprezentanţi ai clerului şi intelectuali. În 6 iulie 1949 a urmat cea de-a doua strămutare masivă de populaţie din Republica Socialistă Sovietică Moldovenească.

Operaţiunea “Iug“ (Sud), aşa a rămas cunoscută în istorie campania prin care-au luat calea Siberiei peste 45.000 de basarabeni. Printre ei, şi cei patru membri ai familiei Velţer. Erau vizate-acum “familiile de chiaburi, familiile foştilor moşieri şi ale marilor comercianţi“.

Deportarea urma să se facă “pe veci“ averile confiscate, iar în cazul evadării din surghiun, vinovaţii urmau să fie trimişi la ocnă pe 20 de ani. Aşa spun documentele. Pe-atunci, însă, mare lucru nu se ştia. Unde mergeau? De ce? Pentru cât timp? Frida şi ai ei ştiau doar că pleacă. Că sunt forţaţi să plece. “Când ne-au ridicat, ne-au dat două ore să ne pregătim, să ne facem bagajele! Mari bagaje… Că venisem din război şi n-aveam nimic: eu îmi spălam cămaşa seara – una singură aveam – şi-o îmbrăcam dimineaţa. Aşa că atunci când au venit să ne ridice şi-au văzut că n-avem mare lucru, s-au minunat: «Cum, atâta aveţi? Cred că am greşit», «N-aţi greşit, ăştia suntem…» Am plecat cu zero în Siberia. Păi, ne întorsesem în ’44 din evacuaţie şi în ’49 ne-au deportat…“

“Nenea Stalin ne dă bombonică…“

Cu mintea de-acum, adaugă, rememorează: “Din localitatea noastră au plecat foarte mulţi. Dar asta nu înseamnă că toţi am fost «culaci». Chiabur în limba rusă-i «culac»“. Tăios, continuă: “Ne-au deportat ca s-aducă-n locul nostru ruşi! Ăsta a fost motivul!“. Şi ţine să explice: “Fac o paranteză, ca să vezi. În ’46, au fost alegeri. Şi au luat toţi funcţionarii din primărie să participe, să se ducă fiecare pe un anumit număr de străzi, să înregistreze fiecare casă, cine,unde locuieşte, să adune date… Şi am fost şi eu, că lucram atunci în cadrul primăriei. Şi-am intrat într-o casă din mahala. Nu ştiu câţi copii aveau, da’ mulţi! Părinţii nu erau acasă, doar copiii. Erau două sau trei paturi, da’ ce paturi, ca la armată. N-am văzut aşternut!

N-am văzut nici masă. N-am văzut scaune… Nu ştiu cum trăiau. Şi erau pe pereţi două portrete mari: unul cu Lenin şi unul cu Stalin. Şi când am ajuns la ei, unul din copiii ăştia mi-a spus – că era în timpul cartelelor: «Nenea Stalin ne dă bombonică şi nenea Lenin ne dă pâinică!» Adică, ce se întâmpla… Părinţii primeau pâinea, pe cartelă, şi ascundeau după… portretul era înalt… după portretul lui Lenin. Şi bomboane… se dădeau bomboane în loc de zahăr… şi-ascundeau părinţii după portretul lui Stalin, după tablou… Şi uite, şi ei au fost deportaţi! Ei, îţi pun întrebarea ţie: «De ce? De ce au fost ei deportaţi, când n-aveau de nici unele?!» Pentru că asta era politica Uniunii Sovietice! Să scoată cât mai mulţi moldoveni din Basarabia şi s-aducă-n locul lor ruşi! Dar că noi am suferit, asta n-a interesat pe nimeni…“.

Cinci ani şi jumătate în Bureat-Mongolia…

În vagoane de animale, cu zăbrele, au pornit pe-un drum al cărui capăt nu-l ştiau. După o lună, au ajuns în oraşul Novosibirsk şi după încă alte câteva zile în Bureat-Mongolia. Republica sibe riană Bureat-Mongolia. Unde Frida şi familia ei au rămas cinci ani şi jumătate. Ţine minte ploaia de la sosire. Ţine minte pereţii groşi, din bârne, ai barăcii în care-au locuit la început. Ţine minte gerurile cumplite din păduri, unde bărbaţii tăiau copacii, iar femeile, ramurile. Şi ţine minte c-au marcat-o valurile de oameni surghiuniţi: „Au fost foarte mulţi veniţi! Şi din Moldova, şi din ţările baltice, şi din ţările Caucazului… Au fost gruzini, au fost azerbaidjani, au fost armeni, au fost din Lituania, Letonia, Estonia, au fost foarte mulţi nemţi. Erau acolo şi descendenţi ai foştilor deportaţi, că pe vremea ţarului, tot în Siberia se deporta!“.
Avea 22 de ani când a ajuns în republica bureaţilor cu ochi mici. O lume a dezrădăcinaţilor în care fiecare încerca să-şi facă un rost. Să se prindă cumva într-un loc, să respire, să ia viaţa de la capăt. La început, a fost dezordine, haos, nebunie. Simt asta din tonul doamnei Marcu, din înşiruirea de nume, de localităţi, de amintiri: Tegda, Kurba, Horinsk, Hasurta, Ulan Ude… Încet-încet, lucrurile se aşază, încep să capete un sens. Şi-ncep şi eu să înţeleg. După o perioadă petrecută la muncă în pădure, Frida a fost angajată contabilă la un trust comercial din localitatea Tegda, pe malul râului Kurba.

„Când am venit, ne-au luat pe toţi la rând: unde ne-am născut, ce-i cu noi, ce specialitate are fiecare… şi când s-a ivit posibilitatea, mi-au oferit să fiu contabilă la un trust comercial care asigura mâncarea la unităţile de muncă din păduri“. Erau timpuri grele: se ducea, periodic, cu bilanţul în Ulan Ude, capitala Bureat-Mongoliei, şi pleca tot timpul cu soldatul după ea. Ca nu cumva să fugă. Şi semna în fiecare săptămână, la comandament. Semna că n-a plecat. Ridică o fotografie dintre cele câteva răspândite pe masă: “Uite, aici era în 1954, când lucram acolo, în Tegda, la contabilitate“. O tânără cu păr negru, sprijinindu-se de spătarul unui scaun. În altă poză, alături de câţiva colegi bureaţi, într-o pădure siberiană. “N-am prea multe fotografii de-atunci“. Doar câteva vederi cu “Amar mânde Ulan Ude, “Salutări din Ulan Ude“, şi amintirile. Câte mai sunt.

Alt set de vederi şi alte amintiri. Dintr-o altă etapă a vietii, tot în Siberia, la Novokuzneţk. Zice că fratele le-a purtat noroc. Că dacă nu pleca el la facultate, n-aveau cum să iasă din Bureat-Mongolia. “Când a terminat fratele facultatea şi a primit repartiţie la Novokuzneţk, am avut şi noi dreptul să-l urmăm pentru unificarea familiei. El a terminat facultatea în ’54 şi noi am venit la Novokuzneţk în ianuarie 1955“. Într-o vedere, Piaţa Maiakovski, dincolo combinatul siderurgic, în cealaltă Teatrul Dramatic, Palatul Metalurgiştilor, Piaţa Suvorov… “Novokuzneţk e tot în Siberia, dar e un oraş modern, elegant, frumos. Că a venit şi-o soră a mamei în vizită la noi şi nu-i venea să creadă cum arată orașul. Dar noi pân-am ajuns aici, prin câte n-am trecut…“

Are o vorbă dulce, cântată, melodioasă Frida Marcu:  v-urile apoape că nu se-aud, n-urile sunt înmuiate. Un om care-a vorbit atâta vreme-n limba rusă are un fel aparte de-a vorbi româna. “Mă mir şi eu că am putut să-mi revin la limba română după 30 de ani de vorbit rusa“. Da, 30. Din 1940, de când au venit ruşii şi-au ocupat Basarabia, iar limba română a fost eliminată din şcoli, până în 1969, atunci când Frida a lăsat în spate Siberia şi-a ajuns la Bucureşti, în urma căsătoriei cu un ziarist român de la Agerpres. Ei, şi-aici e o poveste lungă şi încurcată: Frida şi-a cunoscut soţul în 1967, când îşi vizita o mătuşă, la Bucureşti. Atunci s-a şi logodit cu Petre Marcu, atunci a văzut şi marea pentru prima dată. “Ne-am logodit la Bucureşti şi ne-am căsătorit la Novokuzneţk, un an mai târziu. Că un an a durat să ni se aprobe căsătoria. Şi încă un an ca să mi se aprobe plecarea definitivă în România“. I-au mai rămas, însă, rude în Siberia. Şi două morminte. Mama şi fratele, care s-au pierdut cu anii, mama, de bătrâneţe, fratele, într-un accident.

“Reabilitirvana…“

Povestea n-ar fi completă, însă, fără foicica aceea de hârtie pe care-o ţine strâns în mână şi pe care se zăresc mai multe rânduri de litere bătute la maşină. Mi-o traduce şi accentuează cu putere fiece cuvânt. “Sora mea a scris mai târziu la Chişinău şi-a primit asta. «Spravka» înseamnă adeverinţă. Scrie aici că în urma… «postnavenie»…hotărârii Consiliului de Miniştri din 28 iunie 1949, numărul 509, am fost deportaţi la 6 iulie 1949  «zapredelea respubliki». În afara graniţelor republicii. Auzi, în afara graniţelor! Că sunt mii de kilometri până-n Siberia: că până la Ural e atâta şi de la Ural încă pe-atâta. După aceea, scrie: «Reabilitirvana!». Ştii ce înseamnă asta? Că şi-n româneşte se foloseşte. Că am fost reabilitaţi! Auzi, parc-am făcut cine ştie ce crime… Dar stau şi mă-ntreb: de ce-am fost eu învinuită ca să fiu reabilitată? Dac-am fost reabilitată, înseamnă c-am făcut ceva, o tâmpenie, o prostie! Trebuia să scrie aici: «pentru cutare şi pentru cutare!» Ce-am făcut noi rău indiferent cărui sistem?! N-am făcut nimănui niciun rău! Ne spunea să stăm smirnă, stăteam smirnă! Proşti eram! Mi-aduc aminte când a murit Stalin… tu!, am plâns! Ca proasta am plâns! Stau şi mă întreb acum: de ce-am plâns?!“

Şapte sute şaizeci şi doi minus…

Încheie cum a început, după ceasuri bune de poveşti, răspândite în mai multe zile. Cu-aceleaşi uimiri, c-un firicel de bucurie, de recunoştinţă, strecurându-se-n mirarea ei: “Eu stau şi mă întreb cum de-am supravietuit. Eu mă minunez! Slavă Ţie, Doamne…“ Zâmbeşte. O viaţă complicată, încurcată, răsucită. Frida Marcu a rămas, însă, un om profund optimist. Cu faţa senină şi caldă, cu ochii albaştri şi blânzi, cu părul alb, pieptănat cu grijă într-o parte. Caută să-şi petreacă timpul frumos şi liniştit. Râde mult, se-ntâlneşte cu prietenele şi merge în timpul săptămânii la un club, unde socializează cu oameni de vârsta ei. Se bucură de fiecare întâlnire şi nu mă lasă să plec înainte să-mi explice ce-i cu numărătoarea aceea uriaşă, aşezată pe un colţ al mesei. Aflu că abacul – aşa se numeşte – nu lipsea din tolba niciunui contabil odinioară şi că, într-adevăr, funcţionează ca o numărătoare. Numai să-i cunoşti secretele. “Ia zi o scădere, o adunare, să vedem dacă mai ştiu“. Mă conformez. Şi-aleg una grea: “762 minus 529…“ Şi fac socoteala repede în carneţel. Doamna Marcu trage cu îndemânare câteva bile dintr-un rând, câteva din altul, mută o bilă dintr-o parte-n alta şi gata. “233!“, zice repede cu zâmbet victorios. “Atâta face“, recunosc. “Încă una, ca să mă conving: 492 plus 152…“ Răspunsul vine înainte s-adun eu în carneţel. “644“. Râde-n hohote. “Păi da, uite, bilele de pe rândul ăsta sunt mii, astea-s sutele, astea-s zecile, astea-s unităţile, astea-s zecii de mii, sute de mii… Ai înţeles? Nu-i greu deloc… Nu mai vrei o cană cu ceai?“

Sursa: Historia.ro

Anunțuri

Despre Ghenadie Sontu

Ghenadie Sontu is the Founder and President of ARS DOR Association, a center for art and professional development in Moldova, which focuses on the development and promotion of Moldova’s cultural sector. Currently Ghenadie is the Chairman of the Advisory Committee at Eastern Partnership Culture Programme funded by the European Union. He is a Fellow of DeVos Institute of Arts Management, at Kennedy Center in Washington D.C., USA, and the expert of the Republic of Moldova at the Compendium-Cultural Policies and Trends in Europe Programme of Council of Europe. Previously, he worked for the Ministry of Culture of the Republic of Moldova as the Deputy-Director at the Agency for Inspection and Restoration of Monuments. Additionally, Ghenadie serves as a consultant in the frames of the project “Troika Moldova” developed through the European Neighborhood Programme, Arts & Culture Programme of the Open Society Institute – Budapest, the Soros Foundation Moldova and European Cultural Foundation. He served as the President of the Youth Parliament of Moldova and launched the International Art Project Eurointegration through Art. He has received a fellowship for trainers in cultural policy. Ghenadie graduated from a three-year programme of the European Cultural Foundation and Soros Foundation entitled Consolidation of Cultural Sector of Moldova and holds degrees from the Academy of Fine Arts and the Laboratory of Philosophy, Anthropology, and Culturology of the Invisible College of Moldova. www.arsdor.org www.ghenadiesontu.com

Discuție

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Poster German Kirkha in Chisinau
Poster German Kirkha in Chisinau by ilovechisinau
Look at more German Posters at zazzle

Add to FacebookAdd to DiggAdd to Del.icio.usAdd to StumbleuponAdd to RedditAdd to BlinklistAdd to TwitterAdd to TechnoratiAdd to Yahoo BuzzAdd to Newsvine

Enter your email address to subscribe to this blog and receive notifications of new posts by email.

Alătură-te altor 722 de urmăritori

RSS Ghenadie Sontu Fine Art Blog

  • Tabernacle
    The Tabernacle (Hebrew: מִשְׁכַּן‎‎, mishkan, "residence" or "dwelling place"), according to the Hebrew Bible, was the portable earthly meeting place of God with the children of Israel from the time of the Exodus from Egypt through the conquering of the land of Canaan. Built of woven layers of curtains along with 48 standing boards clad w […]
  • Bezalel
    In Exodus 31:1-6 and chapters 36 to 39, Bezalel (Hebrew: בְּצַלְאֵל‎, also transcribed as Betzalel and most accurately as Bəṣalʼēl), was the chief artisan of the Tabernacle[1] and was in charge of building the Ark of the Covenant, assisted by Aholiab. The section in chapter 31 describes his selection as chief artisan, in the context of Moses' vision of […]
  • Zionism
    The first international gathering of Zionists took place in Basel, Switzerland, in 1897 and was dedicated to reestablishing a Jewish presence in the Land of Israel. There was, however, sharp dissension among the early adherents of the movement. "Political Zionists" were focused exclusively on the acquisition of an internationally recognized charter […]
  • Bezalel Workshop, School & Museum
    WORKSHOPS Boris Schatz and Students, Sculpture Class ca. 1914 Schatz's supporters in Berlin formed a committee called the "Bezalel Society for Establishing Jewish Cottage Industries and Crafts in Palestine" whose primary goal was to oversee the creation of a network of artisan workshops. These were meant to provide employment for the impoveris […]
  • Boris Schatz
    Boris (Zalman Dov Baruch) Schatz was born to a traditional Jewish family in a small village near Kovno, Lithuania, and as a young man pursued religious studies in Vilna. It was there that Schatz first engaged with the two ideals that would permanently impact his life: art and Zionism. Dividing his days between yeshiva and art school, Schatz also joined a loc […]
  • The Last Supper - Leonardo da Vinci
    The Last Supper - Leonardo da Vinciby Ghenadie Sontuoil on canvas, 120 x 60 cm, 2016Private Collection The Last Supper measures 460 cm × 880 cm (180 in × 350 in) and covers an end wall of the dining hall at the monastery of Santa Maria delle Grazie in Milan, Italy. The theme was a traditional one for refectories, although the room was not a refectory at the […]
  • Bezalel Academy of Arts and Design
    Bezalel Academy of Arts and Design is Israel's national school of art. Established in 1906 by Jewish artist and sculptor Boris Schatz, Bezalel is Israel's oldest institution of higher education. The art created by Bezalel's students and professors in the early 1900s is considered the springboard for Israeli visual arts in the 20th century.Beza […]
  • Visual arts in Israel
    Visual arts in Israel refers to plastic art created in the Land of Israel/Palestine region, from the later part of the 19th century until today, or art created by Israeli artists. Visual art in Israel encompasses a wide spectrum of techniques, styles and themes reflecting a dialogue with Jewish art throughout the ages and attempts to formulate a national ide […]
  • History and Provenance of Szyk Haggadah Original Artwork
    All forty-eight original watercolor and gouache paintings that appeared in Arthur Szyk’s Haggadah were completed between 1934 and 1936 in Łódź, Poland. He then took them to London in 1937 to supervise the printing of The Haggadah (1940) by the Sun Engraving Company (Beaconsfield Press, publisher). Szyk brought all the paintings to the United States when he i […]
  • Israeli Art
    Part of what makes the art scene in Israel so unique is that the country blends so many varying influences from all over the Jewish world.BY MJL STAFF Though the modern State of Israel has officially been independent only since 1948, its unique blend of dynamic arts and different cultural traditions has been around for some time longer. Part of what makes th […]

RSS Cultura

RSS Timpul

  • Poetul Ion Vatamanu a fost comemorat la 80 de ani de la naştere
    Uniunea Scriitorilor din Moldova şi Muzeul Naţional al Literaturii Române „Mihail Kogălniceanu” a organizat ieri, 28 aprilie, la Chişinău simpozionul „Secunde cu munți" – Ion Vatamanu, 80 de ani de la naștere".
  • Meşterul popular Valentina Guţu a vernisat expoziţia „Comori din lada cu zestre”
    O expoziţie cu genericul „Comori din lada cu zestre" a meşterului popular Valentina Guţu din satul Gordineştii Noi, raionul Edineţ, a fost inaugurată astăzi la Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală.
  • În culisele Istoriei: UN MEDIC SCRIITOR
    (Continuare din numărul precedent) Basarabia anului 1917-1918 era un cazan în fierbere: 28 decembrie 1917 
  • Dicționar de nume: OROŞANU
    Numele Oroşanu are la bază cuvântul unguresc orosz, cu sensul „rus” (nume etnic), redat în română prin formele oroş, orăş, oriş, orâş, înlocuirea lui s (< ung. sz) cu ş provenind din confuzia cu substantivul oraş. În documentele moldoveneşti, pe parcursul secolelor XIV-XVII, sunt atestate nume provenite de la formele respective, prevalând numele Orăş.   […]
  • 1917, ANUL PREMERGĂTOR MARII UNIRI: România și Războiul de Întregire Națională
    Actul Marii Uniri a fost înfăptuit în urma acțiunilor politice, militare și diplomatice ale liderilor politici și militari români, pe fondul participării statului român la Primul Război Mondial. 
  • În culisele Istoriei: ETERNITATEA UNUI ARTIST
     E o axiomă teza că un artist trebuie să posede o vastă cultură şi este ideal cazul când el este şi un intelectual rafinat. Basarabia interbelică, prin contribuția lui Alexandru PLĂMĂDEALĂ ne dă un asemenea model.
  • Să ne ferim capul de frig și de prostie
    Un profesor bun, care-și face conștient meseria, mai are o grijă foarte importantă față de discipolii săi: să le ferească capul de frig și de prostie. Adică, orice om trebuie să aibă un cap sănătos într-o minte sănătoasă. 
  • Lumina Sfântă de la Ierusalim - minune sau înşelătorie?
    An de an, cu ocazia Paştelui ortodox, credincioşii se bucură de ceea ce ei numesc minunea Sfintei Lumini. Acest eveniment miraculos se petrece an de an în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, în timpul slujbei de vecernie ce are loc în Sâmbăta Mare, ziua dinaintea Paştelui. 
  • 12 cuvinte pe care majoritatea persoanelor le pronunță greșit. Vezi dacă și tu le greșești
    Deşi ne străduim să vorbim corect româneşte, sunt cuvinte pe care le folosim greşit zi de zi, iar asta pentru că le-am auzit în forma lor greşită de fiecare dată: de la părinţi, profesori, prieteni, radio sau TV.
  • Elevii din Donduşeni, la o întâlnire cu scriitoarea Claudia Partole
    Clipe de revelaţie în împărăţia cărţii - de astfel de emoţii au avut parte elevii de la Liceul „Alexei Mateevici” din oraşul Donduşeni, la întâlnirea cu scriitoarea Claudia Partole. Şcolarii au răsfoit filă cu filă opera scriitoarei. Cei mai mici i-au învăţat poeziile, iar cei mari au îndrăgit-o pentru povestioarele sincere, în care s-au regăsit. […]

RSS Flux necunoscut

  • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.

RSS Donate News

RSS Flux necunoscut

  • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.

RSS Flux necunoscut

  • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.

RSS Flux necunoscut

  • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.

RSS Flux necunoscut

  • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.

RSS Flux necunoscut

  • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.

RSS Flux necunoscut

  • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.

RSS Flux necunoscut

  • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.

RSS Flux necunoscut

  • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.

RSS Flux necunoscut

  • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.

RSS CIVIC.MD

RSS Flux necunoscut

  • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.

RSS Flux necunoscut

  • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.

RSS Timpul – Ştiri din Moldova

RSS Moldavie.fr – Portail francophone de la Moldavie

  • Etat d'urgence en Moldavie à cause de l'intempérie
    Un déluge blanc domine la Moldavie. Des chutes très fortes de neige qui ne cessent pas depuis plus de 24 heures ont créé une situation catastrophique, surtout dans la partie centrale et sud du pays, y compris dans la capitale, Chisinau. Plus de 700 localités ne sont plus approvisionnées avec de l'énergie électrique, plusieurs routes sont impraticables. […]
  • Alexandra Conunova, révélation du Festival de Pâques à Aix-en-Provence
    Par François Delétraz À découvrir au Festival de Pâques d'Aix-en-Provence, cette jeune violoniste moldave est une des révélations de cette saison. Dans un français parfait, elle explique sa volonté de vouloir toucher les gens. Au Festival de Pâques d'Aix-en-Provence, les vedettes défilent : ainsi des pianistes Maurizio Pollini, Jean-Yves Thibaudet, […]
  • Les traditions de Pâques
    Les Pâques - une des plus grandes fêtes orthodoxes. Les Moldaves ont plusieurs traditions relatives à cette fête. - Us et coutumes
  • La décoration des œufs
    L'œuf rouge est un des symboles principaux de la fête de Pâques. - Us et coutumes
  • Le chêne de Gagarine
    La Moldavie, sans avoir lancé des fusées dans l'espace, a eu une contribution assez importante au développement de la cosmonautique soviétique. Plusieurs usines moldaves ont fabriqué des micro-schémas intégraux et d'autres équipements utilisées dans la construction des fusées spatiales. C'est en Moldavie qu'était produite la nourriture qu […]
  • Oleg Serebrian : « La Russie doit se joindre au chœur européen »
    Article de Gilles Ribardière L'actuel ambassadeur de la République de Moldavie à Berlin, en poste à Paris précédemment, Oleg Serebrian, vient de publier un ouvrage particulièrement opportun - « La Russie à la croisée des chemins. Géohistoire, géoculture, géopolitique ». En effet, il nous aide à comprendre la nature particulièrement complexe de la Russie […]
  • Une grande première artistique - des designers moldaves à la Biennale du design à Saint-Etienne
    A l'occasion de la Biennale internationale du Design sur le thème « Les mutations du travail », tenue à Saint-Etienne, ville Design, label Unesco, deux grands designers moldaves, Mihai Stamati et Maria Bubuioc, ont présenté leurs créations artistiques, pendant tout le mois de mars. Très grand succès de leurs productions (table, fauteuil balançoire, couf […]
  • Le Dimanche des Rameaux
    Conformément au calendrier orthodoxe, on célèbre le sixième dimanche du carême l'entrée triomphale de Jésus-Christ à Jérusalem. C'est le dimanche des Rameaux, la dernière fête avant Pâques, qui symbolise la reconnaissance du Christ en tant que Rédempteur. Traditionnellement, les églises moldaves sont archi-pleines ce jour-là. L'élément central […]
  • Les migrants moldaves contribuent au développement de leurs localités d'origine
    Environ 4000 Moldaves vivant aujourd'hui sur divers continents ont collecté une somme totale de plus de 2 millions de lei destinée au développement de leurs communautés dans le cadre d'une campagne de collecte de fonds, déroulée pendant trois mois. Il s'agit de support aux projets d'approvisionnement en eau potable, de collecte des déchet […]
  • Témoignages sur une époque encore malconnue
    Article de Gilles Ribardière C'est toujours avec émotion qu'on met en valeur une jeune maison d'éditions, surtout si elle publie une littérature de qualité et qu'elle le fait avec beaucoup de soin. C'est le cas de BELLEVILLE Editions. En choisissant ce titre, Marie Trebaol et Dorothy Aubert ont voulu souligner l'aspect carrefour […]

RSS Evenimente in R. Moldova

  • Artă Decorativă COTROCENI 2012 - Luni, 10.6.2013 09:00
    Luni, 10.6.2013 09:00str. 31 August 1989, 115 Evenimentul are loc în cadrul unui parteneriat între instituţia gazdă şi Muzeul Naţional Cotroceni din Bucureşti şi se desfăşoară în perioada 25 aprilie – 10 iunie.
  • RECITAL DE PIAN - Vineri, 31.5.2013 18:00
    Vineri, 31.5.2013 18:00 Prima Doamnă a RM, Margareta Timofti, invită la un recital de pian cu Olga Kleiankina și expoziția de pictură a Valeriei Duca. În program: Debussy – „Reflexe în apă”, Ravel – „Ogli
  • SERATĂ JUBILIARĂ - Joi, 30.5.2013 18:00
    Joi, 30.5.2013 18:0081 Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfînt, Chişinău MD-2012 Cu ocazia aniversării de 70 de ani a pianistului și dirijorului Mihail Secichin, pianista Inna Hatipova, soprana Valentina Calestru, naritonul Petru Racoviță și tenorul Serghei Varsanov, acompaniați de pianistul Mihai Secichin o
  • Concertul profesorilor - Miercuri, 29.5.2013 18:00
    Miercuri, 29.5.2013 18:0081 Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfînt, Chişinău MD-2012 Catedra „Instrumente cu coarde” a Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice prezintă Concertul profesorilor: Ion Josan, Zinaida Brânzilă, Naum  Hoș. Participă Orchestra Națională de Cameră, dirijor
  • Spectacolul "Storcătorul de fructe" - Marţi, 28.5.2013 18:00
    Marţi, 28.5.2013 18:0079 Ștefan cel Mare, Chisinau Spectacolul "Storcătorul de fructe" de Ilia Cilaki. Totul porneşte de la lipsa banilor, care duce la convieţuirea mai multor generaţii ale unei familii într-un singur apartament, aceştia suportându-se unii
  • Trupa Holograf - Joi, 23.5.2013 20:00
    Joi, 23.5.2013 20:00Str. A.Pușkin nr. 21, Chișinău Holograf este o trupă rock românească înființată în 1978. Holograf este printre cele mai de succes trupe din România, fiecare dintre albumele lor conținând câteva cântece care au ajuns hit-uri &ici
  • Filmul deținător al premiului Ursul de Aur, „Poziția copilului” - Duminică, 19.5.2013 19:00
    Duminică, 19.5.2013 19:00Str. Vasile Alecsandri 4 Festivalul Filmului European revine pe marile ecrane ale Chișinăului cu o premieră, filmul românesc „Poziția copilului”, distins cu prestigiosul premiu „Ursul de Aur”. Capul de afiş
  • Concert de lansare „Există Veriga, o chitară, un drum și muzica care vine să schimbe” - Joi, 16.5.2013 19:30
    Joi, 16.5.2013 19:30Grigorie Vieru 15  Oameni dragi, vă invităm la concertul nostru de lansare, unde vom cânta și vă vom cânta. În cadrul concertului va fi lansat conceptul, filosofia și misiunea trupei, single-ul „Liber” și videocli
  • Gheorghe Țopa "Dulcea mea povară" - Miercuri, 8.5.2013 19:00
    Miercuri, 8.5.2013 19:00Str. A.Pușkin nr. 21, Chișinău Gheorghe Țopa vă invită la concertul său jubiliar cu genericul ''Dulcea mea povară'' unde va interpreta piesele care l-au consacrat dar și cele lansate în ultima perioadă. Vor evolua: Ion Suruc
  • Ultima zi a expoziţiei plasticianului Dumitru BALICA - Marţi, 30.4.2013 16:00
    Marţi, 30.4.2013 16:00strada Sfatul Tarii 18 Dumitru BALICA este născut în anul 1978 la Horodişte (raionul Donduşeni). După ce şi-a urmat studiile la Facultatea de Arte plastice şi Design la Universitatea de Stat, îşi expune pentru prima oară operele în 2001.
%d blogeri au apreciat asta: