Moldova

Propun o Zi de doliu basarabean

Valentina Sturza, preşedinta Asociaţiei foştilor deportaţi şi deţinuţi politici din Moldova

Aş vrea ca aceste rânduri să fie citite, în primul rând, de domnii Mihai Ghimpu, Deportări din Basarabiapreşedinte interimar al R. Moldova, Vlad Filat, prim-ministru al R. Moldova, şi Dorin Chirtoacă, primarul municipiului Chişinău.

Aflând despre crearea Comisiei de condamnare a comunismului, m-am bucurat că, în sfârşit, va fi abordată serios această problemă. Acum, când se vor examina dosarele secrete din arhivele Securităţii şi MAI, vor ieşi la suprafaţă criminalii, vinovaţi de genocidul comis asupra populaţiei basarabene. Asta a dorit-o mult ex-preşedintele Asociaţiei victimelor regimului comunist de ocupaţie şi a veteranilor de război ai Armatei Române, regretatul Gheorghe Ghimpu, cu care am lucrat cot la cot. Peste vreo cinci ani, duşmanii i-au organizat lui Gheorghe un accident rutier fatal, în timp ce mergea la nordul republicii să le ducă veteranilor de război ai Armatei Române costumele şi medaliile pe care le primiserăm din România.

Văzând că fostul partid al lui Gheorghe Ghimpu nu mai funcţionează, un grup de deportaţi a solicitat crearea Asociaţiei foştilor deportaţi şi deţinuţi politici din Moldova care, la 18 ianuarie 2001, a fost înregistrată de Ministerul Justiţiei. Azi, ea întruneşte în mun. Chişinău peste 1.700 de membri. Ani la rând, prin diverse acţiuni, am solicitat guvernării ca persoanele deportate, deţinute politic şi, ulterior, reabilitate să fie egalate în drepturi cu veteranii de război, care beneficiază de unele înlesniri, dar nu am avut nicio susţinere de la stat.

Noi nu am rămas atât de mulţi în viaţă. Părinţii demult au decedat, alţii au fost împuşcaţi în gulagurile siberiene. Noi, copiii care am trecut prin calvarul deportărilor, avem vârste între 60-90 de ani. Nu ne-a mai rămas mult de trăit, dar Legea nr. 1225-XII din 08.12.92 privind reabilitarea victimelor represiunilor politice se modifică şi se tot modifică. Probabil, modificarea va dura până nu va mai rămânea nimeni dintre noi în viaţă…

Am fost permanent nedreptăţiţi. Guvernarea comunistă n-a reacţionat la cererile noastre de a ne restitui valoarea bunurilor confiscate de la părinţii şi buneii noştri. Zeci de ani căutăm dreptatea în instanţele judecătoreşti, umblând pe drumuri vara şi iarna. De la prima instanţă – la Curtea de Apel, apoi iarăşi la prima, după care – la Curtea Supremă, de unde din nou te întorc la prima instanţă… Înţelegem: la moment nu sunt bani în buget, dar există alte posibilităţi. Am prezentat la Comisia parlamentară o propunere. Ce va face Comisia, nu ştiu.

Scoaterea de la secret a dosarelor va da posibilitatea de a afla persoanele implicate în genocidul comis asupra poporului nostru. Mulţi dintre urmaşii celor care au participat activ la deportări, la organizarea foametei şi a altor fărădelegi ocupă azi funcţii importante în organele de stat. Toţi ştim că surceaua nu sare departe de la trunchi, ce iese din pisică tot şoareci prinde sau că sângele apă nu se face…

Deportări din BasarabiaPână în prezent, nu avem un monument în memoria celor împuşcaţi, maltrataţi în gulagurile siberiene. Anul trecut, am comemorat 60 de ani de la al doilea val al deportărilor (6 iulie 1949), iar peste un an vom marca 70 de ani de la primul val de deportări (13 iunie 1941), când au fost arestaţi toţi intelectualii basarabeni – primari, profesori, preoţi, deputaţi şi demnitari cu funcţii înalte. Nu sunt de acord cu Comisia de concurs pentru elaborarea compoziţiei sculpturale cu denumirea „În memoria victimelor regimului stalinist”. Nu Stalin a făcut deportările în Basarabia, ci comuniştii, care erau atunci la guvernare, lachei ca Nicolae Covali, prim-secretar al Partidului Comunist din Moldova, Iosif Mordoveţ, şeful KGB din RSSM, şi alţii… Consider că inscripţia de pe viitorul monument trebuie să fie „În memoria victimelor regimului comunist de ocupaţie”. Cu părere de rău, printre cele 22 de persoane ale comisiei în cauză au fost incluse doar două persoane din rândurile deportaţilor.
În plus, solicit instituţiilor principale ale statului ca una din zilele deportărilor (13 iunie sau 6 iulie) să fie proclamată drept  Zi de doliu basarabean.

Un articol de: Opinia Cititorului

About Ghenadie Sontu

Ghenadie Sontu is the Founder and President of ARS DOR Association, a center for art and professional development in Moldova, which focuses on the development and promotion of Moldova’s cultural sector. Currently Ghenadie is the Chairman of the Advisory Committee at Eastern Partnership Culture Programme funded by the European Union. He is a Fellow of DeVos Institute of Arts Management, at Kennedy Center in Washington D.C., USA, and the expert of the Republic of Moldova at the Compendium-Cultural Policies and Trends in Europe Programme of Council of Europe. Previously, he worked for the Ministry of Culture of the Republic of Moldova as the Deputy-Director at the Agency for Inspection and Restoration of Monuments. Additionally, Ghenadie serves as a consultant in the frames of the project “Troika Moldova” developed through the European Neighborhood Programme, Arts & Culture Programme of the Open Society Institute – Budapest, the Soros Foundation Moldova and European Cultural Foundation. He served as the President of the Youth Parliament of Moldova and launched the International Art Project Eurointegration through Art. He has received a fellowship for trainers in cultural policy. Ghenadie graduated from a three-year programme of the European Cultural Foundation and Soros Foundation entitled Consolidation of Cultural Sector of Moldova and holds degrees from the Academy of Fine Arts and the Laboratory of Philosophy, Anthropology, and Culturology of the Invisible College of Moldova. www.arsdor.org www.ghenadiesontu.com

Discuție

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

ARS DOR

Poster German Kirkha in Chisinau
Poster German Kirkha in Chisinau by ilovechisinau
Look at more German Posters at zazzle

Add to FacebookAdd to DiggAdd to Del.icio.usAdd to StumbleuponAdd to RedditAdd to BlinklistAdd to TwitterAdd to TechnoratiAdd to Yahoo BuzzAdd to Newsvine

Enter your email address to subscribe to this blog and receive notifications of new posts by email.

Alătură-te altor 722 de urmăritori

RSS Cultura

RSS Timpul

RSS Flux necunoscut

  • A apărut o eroare, probabil feed-ul s-a stricat. Încearcă mai târziu.

RSS Donate News

RSS Flux necunoscut

  • A apărut o eroare, probabil feed-ul s-a stricat. Încearcă mai târziu.

RSS Flux necunoscut

  • A apărut o eroare, probabil feed-ul s-a stricat. Încearcă mai târziu.

RSS Flux necunoscut

  • A apărut o eroare, probabil feed-ul s-a stricat. Încearcă mai târziu.

RSS Flux necunoscut

  • A apărut o eroare, probabil feed-ul s-a stricat. Încearcă mai târziu.

RSS Flux necunoscut

  • A apărut o eroare, probabil feed-ul s-a stricat. Încearcă mai târziu.

RSS Flux necunoscut

  • A apărut o eroare, probabil feed-ul s-a stricat. Încearcă mai târziu.

RSS Flux necunoscut

  • A apărut o eroare, probabil feed-ul s-a stricat. Încearcă mai târziu.

RSS CIVIC.MD

RSS Flux necunoscut

  • A apărut o eroare, probabil feed-ul s-a stricat. Încearcă mai târziu.

RSS Flux necunoscut

  • A apărut o eroare, probabil feed-ul s-a stricat. Încearcă mai târziu.

RSS Timpul – Ştiri din Moldova

RSS Moldavie.fr – Portail francophone de la Moldavie

  • Les tapis traditionnels moldaves – des pièces du patrimoine de l'humanité
    UNESCO a inscrit les techniques traditionnelles de fabrication des tapis écorce utilisées en Moldavie et Roumanie dans la Liste représentative du Patrimoine culturel immatériel de l'humanité. Cette mesure permettra de promouvoir plus largement les tapis traditionnels, de sauvegarder et perpétuer les techniques de leur fabrication. Les tapis traditionnel […]
  • L'histoire de l'abbesse qui a aidé les partisans soviétiques et a sauvé le monastère de Japca
    Le monastère de Japca, situé non loin de la ville moldave de Florești, est la seule sainte demeure qui, dans nos parages, ne fut pas fermée par les autorités soviétiques. Ceci, grâce à l'abbesse qui pendant la Seconde Guerre Mondiale avait combattu aux côtés des partisans. La première mention documentaire du monastère de Japca date de l'an1640, éta […]
  • Découvrez les “Lumières de l'âme moldave”
    L'Association U.I.“Constellation Culture”, en partenariat avec la Galerie Lehalle, invitent à l'exposition « Lumières de l'âme moldave » – une nouvelle opportunité de découvrir l'âme et la culture moldave, à travers les toiles de Gutiera Prodan et Olga Capatina. L'exposition sera présentée du 7 au 11 décembre 2016, à la Galerie LEHAL […]
  • Invitation au théâtre
    Le Guichet Montparnasse présente « Amalia respire profondément ». Venez découvrir l'histoire d'Amalia tous les dimanches, jusqu'au 18 décembre, à 20h15. « Amalia respire profondément » est un monologue en un acte et huit séquences, ou respirations. Seule face au public, Amalia raconte sa vie depuis la fin de la Seconde Guerre mondiale. Chaque […]
  • Une mobilisation massive de la diaspora moldave contre les résultats des présidentielles
    Des centaines de citoyens moldaves, se trouvant à présent sur divers continents, ont protesté dimanche, le 20 novembre 2016, contre les résultats des présidentielles et ont demandé la démission de la Commission Electorale Centrale et du Ministère des Affaires Etrangères et de l'Intégration Européenne. Des protestations simultanées ont eu lieu à Chisinau […]
  • Résultat final du second tour des présidentielles de Moldavie - 52,18%/ 47,82%
    4, 3% c'est la différence entre les votes remportés par Maia Sandu et Igor Dodon, les deux candidats qui ont concouru au second tour du scrutin présidentiel de Moldavie, grâce à laquelle le socialiste pro-russe Igor Dodon a accédé à la fonction suprême dans l'Etat. D'autre part, les résultats des élections sont largement contestés, surtout que […]
  • Le Gala des étudiants originaires de République de Moldavie
    La IVe édition du projet « Excellence académique pour la Moldavie », lancé le 3 octobre, attend toujours les dossiers de candidature des jeunes moldaves faisant leurs études à l'étranger. Ce projet s'inscrit dans le cadre du concours national « Le gala des étudiants originaires de République de Moldavie » (« Gala Studenților Originari din Republica […]
  • Le 13 novembre 2016 - le second tour des présidentielles de Moldavie
    Les citoyens moldaves se trouvant sur le territoire de la République Française le 13 novembre 2016 sont invités à voter à une des adresses suivantes : • Ambassade de la Moldavie en France, bureau de vote nr. 1/347 : 22, rue Berlioz, 75016 Paris • Représentation permanente de la République de Moldavie auprès du Conseil de l'Europe, bureau de vote nr. 1/3 […]
  • Soirée franco-roumaine - Provoque dialogue
    De l'émotion, un véritable moment de partage, des histoires extraordinaires et des expériences inédites, voilà ce que nous vous proposons pour cette nouvelle Soirée networking - Provoque dialogue à laquelle nous essayons de vous habituer périodiquement. Cette fois – ci nous vous accueillons au Palais de Béhague, résidence de l'Ambassade de Roumanie […]
  • Une réaction venant de Pologne
    www.moldavie.fr publie volontiers cette réaction d'un de nos lecteurs, Monsieur Zdaniuk, universitaire polonais. Bien sûr, ses propos n'engagent que lui-même, sachant qu'il nous a donné l'autorisation de publication sous réserve de corrections de forme, ce que nous avons fait. *** *** *** Cet éditorial est assez superficiel. Le clivage gé […]

RSS Evenimente in R. Moldova

  • Artă Decorativă COTROCENI 2012 - Luni, 10.6.2013 09:00
    Luni, 10.6.2013 09:00str. 31 August 1989, 115 Evenimentul are loc în cadrul unui parteneriat între instituţia gazdă şi Muzeul Naţional Cotroceni din Bucureşti şi se desfăşoară în perioada 25 aprilie – 10 iunie.
  • RECITAL DE PIAN - Vineri, 31.5.2013 18:00
    Vineri, 31.5.2013 18:00 Prima Doamnă a RM, Margareta Timofti, invită la un recital de pian cu Olga Kleiankina și expoziția de pictură a Valeriei Duca. În program: Debussy – „Reflexe în apă”, Ravel – „Ogli
  • SERATĂ JUBILIARĂ - Joi, 30.5.2013 18:00
    Joi, 30.5.2013 18:0081 Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfînt, Chişinău MD-2012 Cu ocazia aniversării de 70 de ani a pianistului și dirijorului Mihail Secichin, pianista Inna Hatipova, soprana Valentina Calestru, naritonul Petru Racoviță și tenorul Serghei Varsanov, acompaniați de pianistul Mihai Secichin o
  • Concertul profesorilor - Miercuri, 29.5.2013 18:00
    Miercuri, 29.5.2013 18:0081 Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfînt, Chişinău MD-2012 Catedra „Instrumente cu coarde” a Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice prezintă Concertul profesorilor: Ion Josan, Zinaida Brânzilă, Naum  Hoș. Participă Orchestra Națională de Cameră, dirijor
  • Spectacolul "Storcătorul de fructe" - Marţi, 28.5.2013 18:00
    Marţi, 28.5.2013 18:0079 Ștefan cel Mare, Chisinau Spectacolul "Storcătorul de fructe" de Ilia Cilaki. Totul porneşte de la lipsa banilor, care duce la convieţuirea mai multor generaţii ale unei familii într-un singur apartament, aceştia suportându-se unii
  • Trupa Holograf - Joi, 23.5.2013 20:00
    Joi, 23.5.2013 20:00Str. A.Pușkin nr. 21, Chișinău Holograf este o trupă rock românească înființată în 1978. Holograf este printre cele mai de succes trupe din România, fiecare dintre albumele lor conținând câteva cântece care au ajuns hit-uri &ici
  • Filmul deținător al premiului Ursul de Aur, „Poziția copilului” - Duminică, 19.5.2013 19:00
    Duminică, 19.5.2013 19:00Str. Vasile Alecsandri 4 Festivalul Filmului European revine pe marile ecrane ale Chișinăului cu o premieră, filmul românesc „Poziția copilului”, distins cu prestigiosul premiu „Ursul de Aur”. Capul de afiş
  • Concert de lansare „Există Veriga, o chitară, un drum și muzica care vine să schimbe” - Joi, 16.5.2013 19:30
    Joi, 16.5.2013 19:30Grigorie Vieru 15  Oameni dragi, vă invităm la concertul nostru de lansare, unde vom cânta și vă vom cânta. În cadrul concertului va fi lansat conceptul, filosofia și misiunea trupei, single-ul „Liber” și videocli
  • Gheorghe Țopa "Dulcea mea povară" - Miercuri, 8.5.2013 19:00
    Miercuri, 8.5.2013 19:00Str. A.Pușkin nr. 21, Chișinău Gheorghe Țopa vă invită la concertul său jubiliar cu genericul ''Dulcea mea povară'' unde va interpreta piesele care l-au consacrat dar și cele lansate în ultima perioadă. Vor evolua: Ion Suruc
  • Ultima zi a expoziţiei plasticianului Dumitru BALICA - Marţi, 30.4.2013 16:00
    Marţi, 30.4.2013 16:00strada Sfatul Tarii 18 Dumitru BALICA este născut în anul 1978 la Horodişte (raionul Donduşeni). După ce şi-a urmat studiile la Facultatea de Arte plastice şi Design la Universitatea de Stat, îşi expune pentru prima oară operele în 2001.
%d blogeri au apreciat asta: