Cultura

Jumătate de milion de euro pentru Nicoleta Esinencu

Primesc un e-mail din partea Parlamentului Cultural European, din care aflu că scriitoarea Nicoleta Esinencu este noul membru al acestui for, care îşi va ţine şedinţa ordinară între 11-13 decembrie la Gothenburg, Suedia. Reuniunea are o temă şi pentru a nu mă hazarda în traduceri aproximative, o transcriu din engleză: „Quality and Reflection in Culture and Media – Prerequisites for European Democracy”. Parcurgând programul manifestării, constat că Nicoleta Esinencu este unul din raportorii sesiunii „Happiness, quality and reflexion in a European Perspective”.

Fiindcă este pentru prima dată când aud de acest Parlament Cultural European, întreb prietenul Google ce-i cu instituţia în cauză şi el îmi spune că este un ONG din Germania cu sediul la Stuttgart, că a fost fondat în anul 2002 şi reuneşte 172 de personalităţi de cultură din 42 de ţări europene. Este un club, dacă vreţi, al elitei culturale europene, care ia în dezbatere probleme de actualitate şi filozofie culturală şi care îi vede pe membrii săi drept promotori ai ideilor Parlamentului în ţările de origine.

Întâmplarea face ca reuniunea de la Gothenburg să aibă loc în aceeaşi perioadă în care la Chişinău îşi va ţine lucrările Congresul oamenilor de cultură din Moldova. Pentru prima dată în istoria nouă a Moldovei, oamenii de cultură se vor reuni nu pentru a-i susţine pe politicieni, pentru a semna apeluri în favoarea unor cauze sau a unor partide, ci pentru a-şi apăra propriile interese. Rămâne de văzut dacă politicienii se vor simţi obligaţi mai întâi să vină la congres şi, în al doilea rând, dacă îi vor susţine pe acei de sprijinul cărora au profitat mereu în ultimele două decenii.

De ce tocmai acum, o să mă întrebaţi, în plină criză economică dublată, în Moldova, şi de una politică, un congres al oamenilor de cultură? Pentru că un atare for a fost mereu inoportun în Republica Moldova, pentru că întotdeauna aici ne-am aflat sub imperiul crizelor, mereu am avut alte urgenţe, iar la guvernare am avut partide autoritare. Pentru că întotdeauna cultura a fost considerată, aici, o ocupaţie deşartă, o fudulie care trebuie lăsată să se descurce cum poate.

Ca să fiu mai explicit, revin la exemplul Nicoletei Esinencu. Ştiţi cât au investit diverse ţări şi fundaţii europene în talentul ei în ultimii patru ani? Jumătate de milion de euro. Mă refer la cele 15 spectacole montate după piesele ei în Europa şi în lume, mă refer la nenumăratele burse, rezidenţiate, cărţi editate, participări la diverse foruri. Am făcut un calcul elementar şi i-am spus cifra Nicoletei. Ea mi-a confirmat, într-adevăr e vorba de aproximativ jumătate de milion de euro. Cam atât cât a „băgat” guvernul comunist în Lenuţa Burghilă.

Ştiţi cât a investit statul moldav în talentul Nicoletei Esinencu? 5 mii de lei, aproximativ atât a costat montarea unui spectacol după piesa scriitoarei la Teatrul „Eugene Ionesco”. Sunt convins că numele autoarei noastre le este total necunoscut celor mai mulţi dintre politicienii ce fac parte din AIE (într-un e-mail, Nicoleta m-a şi rugat, mai în glumă, mai în serios, să-l întreb la congres pe ministrul Focşa dacă a auzit de numele ei).

Zic de AIE pentru că e o coaliţie, nu-i aşa, ce-şi propune integrarea în UE. Acolo unde Nicoleta se află de mult. De fapt, nici comuniştii nu-i cunosc numele, chiar dacă şi ei se declarau pentru integrare europeană.Congresul de mâine îşi propune, printre altele, să-i determine pe politicienii noştri să investească în Nicolete Esinencu, nu în Lenuţe Burghilă.

Anunțuri

About Ghenadie Sontu

Ghenadie Sontu is the Founder and President of ARS DOR Association, a center for art and professional development in Moldova, which focuses on the development and promotion of Moldova’s cultural sector. Currently Ghenadie is the Chairman of the Advisory Committee at Eastern Partnership Culture Programme funded by the European Union. He is a Fellow of DeVos Institute of Arts Management, at Kennedy Center in Washington D.C., USA, and the expert of the Republic of Moldova at the Compendium-Cultural Policies and Trends in Europe Programme of Council of Europe. Previously, he worked for the Ministry of Culture of the Republic of Moldova as the Deputy-Director at the Agency for Inspection and Restoration of Monuments. Additionally, Ghenadie serves as a consultant in the frames of the project “Troika Moldova” developed through the European Neighborhood Programme, Arts & Culture Programme of the Open Society Institute – Budapest, the Soros Foundation Moldova and European Cultural Foundation. He served as the President of the Youth Parliament of Moldova and launched the International Art Project Eurointegration through Art. He has received a fellowship for trainers in cultural policy. Ghenadie graduated from a three-year programme of the European Cultural Foundation and Soros Foundation entitled Consolidation of Cultural Sector of Moldova and holds degrees from the Academy of Fine Arts and the Laboratory of Philosophy, Anthropology, and Culturology of the Invisible College of Moldova. www.arsdor.org www.ghenadiesontu.com

Discuții

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

ARS DOR

Poster German Kirkha in Chisinau
Poster German Kirkha in Chisinau by ilovechisinau
Look at more German Posters at zazzle

Add to FacebookAdd to DiggAdd to Del.icio.usAdd to StumbleuponAdd to RedditAdd to BlinklistAdd to TwitterAdd to TechnoratiAdd to Yahoo BuzzAdd to Newsvine

Enter your email address to subscribe to this blog and receive notifications of new posts by email.

Alătură-te altor 722 de urmăritori

RSS Cultura

RSS Timpul

RSS Flux necunoscut

  • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.

RSS Donate News

RSS Flux necunoscut

  • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.

RSS Flux necunoscut

  • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.

RSS Flux necunoscut

  • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.

RSS Flux necunoscut

  • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.

RSS Flux necunoscut

  • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.

RSS Flux necunoscut

  • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.

RSS Flux necunoscut

  • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.

RSS CIVIC.MD

RSS Flux necunoscut

  • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.

RSS Flux necunoscut

  • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.

RSS Timpul – Ştiri din Moldova

RSS Moldavie.fr – Portail francophone de la Moldavie

  • Une exposition inspirée du « vol du siècle »
    Une exposition inédite d'art contemporain a été ouverte pour la public à la Bibliothèque Municipale « Bogdan Petriceicu Hașdeu » de Chisinau. L'exposition évoque l'ainsi-dit « vol du siècle », suite auquel le système bancaire de Moldavie a été pillé d'un million de dollars. Il s'agit en fait d'une installation nommée « La dette  […]
  • « Ne fermez pas le livre… », un appel immortel de Grigore Vieru
    Je le sais, un jour, à minuit ou au soleil levant, Mes yeux s'éteindront au-dessus de Son livre, J'arriverai alors à sa moitié peut-être, Mais ne fermez pas le livre … Laissez-le ouvert pour que mon fils ou ma fille Continuent à lire ce que leur père n'a pas réussi à lire. Les lignes ci-dessus constituent la traduction littérale d'un morc […]
  • Les plus traduits écrivains moldaves
    Les premières traductions des œuvres littéraires des écrivains moldaves ont été faites pendant la période soviétique, quand l'Etat mettait en place des programmes spéciaux de support aux écrivains jouissant d'appréciation. A présent, quand chaque écrivain doit s'occuper de la promotion de ses propres livres, la traduction des œuvres littéraire […]
  • Regard versé sur les défis de la Moldavie
    La thèse qu'a défendue Michael Lambert* à la Sorbonne met en avant la relation tumultueuse entre la Moldavie et la Transnistrie, mais surtout entre l'Union européenne et la Russie dans ce "no man's land” géopolitique. La Moldavie est ainsi décrite comme un pays que chacun des deux protagonistes souhaite attirer, mais sans pour autant oser […]
  • Un musée « caché du monde » à Chișinău
    Un musée inédit existe à Chişinău : situé à l'angle des rues Mihai Viteazul et Columna, il se « cache » derrière une rangée de grands arbres. Le musée, abrité par un immeuble à deux étages qui semble découpé d'une carte ancienne, s'appelle « Le musée de la gloire au travail », mais ce nom d'inspiration soviétique ne doit pas décevoir, ca, […]
  • Bruxelles approuve un nouveau programme d'aide pour la Moldavie
    La Commission européenne donnera à la Moldavie 100 millions d'euros d'aide européenne pour aider le pays d'Europe de l'Est à répondre à ses besoins financiers à court terme. La Commission a annoncé qu'elle donnerait à la Moldavie 100 millions d'euros dans le cadre de son programme d'assistance micro-financière (AMF), consti […]
  • Les échanges extérieurs de la Moldavie en chiffres
    Lors de la période janvier-novembre 2016, la Moldavie a exporté des produits en valeur totale de 1,8 milliard de dollars, selon les données du Bureau National de Statistiques. Ce chiffre constitue une majoration par 2,7% par rapport à la période similaire de l'an 2015. Cette hausse a dépassé les attentes des autorités qui avaient pronostiqué la diminuti […]
  • Certains Moldaves fêtent aujourd'hui une nouvelle fois … le Réveillon
    Il existe une particularité moldave concernant les fêtes d'hiver, qui est tout a fait paradoxale - un grand nombre de Moldaves fêtent Noël, tout comme le Réveillon deux fois par an. Ceci s'explique par le fait que deux calendriers sont utilisés - les calendriers grégorien et julien. Les fêtes d'hiver se caractérisent par toute une diversité de […]
  • Victoria Dunford : la Moldave décorée par la reine Elisabeth
    Victoria Dunford, une Moldave installée en Grande Bretagne, a remporté la distinction britannique « British Empire Medal » pour ses actions de soutien aux enfants à besoins spécifiques de Moldavie. « C'est un honneur plutôt pour le pays, non seulement pour moi et mon association », considère Victoria. « C'est difficile de réaliser qu'un pays é […]
  • Bonne année !
    Chers amis, Notre association Cercle Moldavie et le portail www.moldavie.fr vous adressent les vœux les plus chaleureux pour la nouvelle année 2017. Que la santé, le bonheur, le succès, la prospérité vous accompagnent ! Que ce nouveau carrefour des années accomplisse vos rêves et vous apporte de belles surprises ! Merci de votre fidélité. - Us et coutumes […]

RSS Evenimente in R. Moldova

  • Artă Decorativă COTROCENI 2012 - Luni, 10.6.2013 09:00
    Luni, 10.6.2013 09:00str. 31 August 1989, 115 Evenimentul are loc în cadrul unui parteneriat între instituţia gazdă şi Muzeul Naţional Cotroceni din Bucureşti şi se desfăşoară în perioada 25 aprilie – 10 iunie.
  • RECITAL DE PIAN - Vineri, 31.5.2013 18:00
    Vineri, 31.5.2013 18:00 Prima Doamnă a RM, Margareta Timofti, invită la un recital de pian cu Olga Kleiankina și expoziția de pictură a Valeriei Duca. În program: Debussy – „Reflexe în apă”, Ravel – „Ogli
  • SERATĂ JUBILIARĂ - Joi, 30.5.2013 18:00
    Joi, 30.5.2013 18:0081 Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfînt, Chişinău MD-2012 Cu ocazia aniversării de 70 de ani a pianistului și dirijorului Mihail Secichin, pianista Inna Hatipova, soprana Valentina Calestru, naritonul Petru Racoviță și tenorul Serghei Varsanov, acompaniați de pianistul Mihai Secichin o
  • Concertul profesorilor - Miercuri, 29.5.2013 18:00
    Miercuri, 29.5.2013 18:0081 Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfînt, Chişinău MD-2012 Catedra „Instrumente cu coarde” a Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice prezintă Concertul profesorilor: Ion Josan, Zinaida Brânzilă, Naum  Hoș. Participă Orchestra Națională de Cameră, dirijor
  • Spectacolul "Storcătorul de fructe" - Marţi, 28.5.2013 18:00
    Marţi, 28.5.2013 18:0079 Ștefan cel Mare, Chisinau Spectacolul "Storcătorul de fructe" de Ilia Cilaki. Totul porneşte de la lipsa banilor, care duce la convieţuirea mai multor generaţii ale unei familii într-un singur apartament, aceştia suportându-se unii
  • Trupa Holograf - Joi, 23.5.2013 20:00
    Joi, 23.5.2013 20:00Str. A.Pușkin nr. 21, Chișinău Holograf este o trupă rock românească înființată în 1978. Holograf este printre cele mai de succes trupe din România, fiecare dintre albumele lor conținând câteva cântece care au ajuns hit-uri &ici
  • Filmul deținător al premiului Ursul de Aur, „Poziția copilului” - Duminică, 19.5.2013 19:00
    Duminică, 19.5.2013 19:00Str. Vasile Alecsandri 4 Festivalul Filmului European revine pe marile ecrane ale Chișinăului cu o premieră, filmul românesc „Poziția copilului”, distins cu prestigiosul premiu „Ursul de Aur”. Capul de afiş
  • Concert de lansare „Există Veriga, o chitară, un drum și muzica care vine să schimbe” - Joi, 16.5.2013 19:30
    Joi, 16.5.2013 19:30Grigorie Vieru 15  Oameni dragi, vă invităm la concertul nostru de lansare, unde vom cânta și vă vom cânta. În cadrul concertului va fi lansat conceptul, filosofia și misiunea trupei, single-ul „Liber” și videocli
  • Gheorghe Țopa "Dulcea mea povară" - Miercuri, 8.5.2013 19:00
    Miercuri, 8.5.2013 19:00Str. A.Pușkin nr. 21, Chișinău Gheorghe Țopa vă invită la concertul său jubiliar cu genericul ''Dulcea mea povară'' unde va interpreta piesele care l-au consacrat dar și cele lansate în ultima perioadă. Vor evolua: Ion Suruc
  • Ultima zi a expoziţiei plasticianului Dumitru BALICA - Marţi, 30.4.2013 16:00
    Marţi, 30.4.2013 16:00strada Sfatul Tarii 18 Dumitru BALICA este născut în anul 1978 la Horodişte (raionul Donduşeni). După ce şi-a urmat studiile la Facultatea de Arte plastice şi Design la Universitatea de Stat, îşi expune pentru prima oară operele în 2001.
%d blogeri au apreciat asta: