Cercetari

Strategic Planning for Learning Organisations in the Cultural Sector

A new book by Lidia Varbanova

Efficient management and leadership of any cultural organisation are immensely connected with the strategic planning process. Setting up the mission and vision, diagnosing and analysing the current situation within a constantly changing environment, elaborating the right set of strategies, functional plans and actions to achieve a desired future state and making them happen, actually cover the whole spectrum of functions that a successful manager needs. Creating tomorrow today is not an easy process but, if we do not envisage where we want to be, why and how to get there, ’tomorrow’ may not be the one we dreamt about. The concept of a “learning organisation” has become increasingly popular for modern organisations in all sectors, including arts and culture. It refers to the ability of an organisation to transform itself within a constantly changing context and escalating complexity by using unlimited mental capacity of its members, their ability to think critically and creatively.

Why this book is unique

• Strategic planning tools in the book are adapted well to the uniqueness of a cultural organisation and creative processes. The author understands well how cultural and artistic organisations operate in a constantly changing environment and financial pressure.

• The book proposes a well elaborated set of strategies (main organisational strategies, marketing and product strategies, as well as functional strategies) and provides plenty of examples on how these strategies could be elaborated and implemented in the cultural sector.
• The book offers a set of elements of the human resource management system in a cultural organisation and deals with diverse strategies related to human resources, especially the one which stimulate motivation, education and development.
• The author discusses complicated marketing concepts and terminology in a digested and simple language, with examples on using marketing-mix concept, developing audiences, elaborating communication plans in the arts.
• The book provides a clear practical orientation on the main elements in financial planning process in a close relation with fundraising techniques and practices, as well as sponsorship and alternative methods of support.
• The value of the book is also that each chapter ends with a clear guidelines and examples on how a concrete part of a strategic plan might look like. It is a well elaborated “guidebook” providing step-by-step practical help in elaboration of a strategic plan for any type of cultural organisation.

This book is a useful resource for cultural managers, directors of cultural organisations, cultural mediators, Board members, policy-makers, or project leaders who need a step-by-step approach in understanding the theoretical framework, the process of developing and the application of a strategic plan for a concrete organisation in the cultural sector (be it state subsidized, business-orientated or non-profit). The book is also useful for cultural researchers, consultants, students and academia as it provides a bridge between theory and practice, between methodology and its use in the management planning process. Artists could also benefit from the handbook, as it would help them to shift their mind from creative processes into the pragmatic language of management and economy in order to learn how to handle their organisations or projects in the long-term and within today’s world of money and markets.

The book is supported by the European Cultural Organisation and MATRA Programme of the Dutch Government, published in Russian and Romanian by Soros Foundation Moldova. The English edition will be published in 2011.

See photos from the launch of the book in Chisinau, Moldova: http://www.lidiavarbanova.ca/main/gallery/book-launch-moldova/

——————-

“This excellent handbook offers valuable theoretical background and practical help to cultural organisations to develop a coherent strategic approach to their work. I encourage cultural practitioners as well as students to consider the book’s helpful advice, and to put into practice the principles, processes and techniques that will improve their effectiveness and impact.”

Robert Palmer

Director of Culture and Cultural and Natural Heritage

Council of Europe

“Ms Varbanova has had the courage to present cultural organizations with a handbook on strategic planning. I honestly think that she should be congratulated for having done so. Her work is very clear, structured and thorough but, above all, this book contributes to breaking – hopefully! – the ill conceived belief, and the myths that follow from it, that management techniques, innovative or classical, cannot be applied to the cultural sector and to cultural organizations. Indeed every profession each has its specificities.”

Mercedes Giovinazzo

Director, Interarts, Barcelona

President, Culture Action Europe

“A central goal of this publication is to provide its readers with a solid sourcebook for writing their strategic documents. However, an even more important goal is to inspire managers operating in the arts and culture and to enable them to realize new ways of learning, working, thinking and creating strategies for change. In times of ongoing transition and a critical need for systemic innovation not only in post-socialist countries but all over the world, tools for realizing new strategic approaches are more important than ever before.”

Philipp Dietachmair and  Dilia Ham

European Cultural Foundation

Amsterdam, the Netherlands

“The contemporary practice of management is going through changes and challenges. New conditions engendered by the crisis and the ongoing instability make constant revision and update essential. The culture sector, by its very nature, requires such flexible strategic approaches as essential. Lidia Varbanova’s book responds exactly to such complexities and requirements, as well as reveals itself as a perfect reference book for the professionals and managers in the culture sector, as well as for academia and students. The book illustrated with examples, assures convenience for creative solutions.”

Assoc. Prof. Dr. Serhan Ada

Head, Cultural Management Department

Istanbul Bilgi University

Turkey

“Lidia Varbanova has an outstanding career as a professor and international consultant in issues related to strategies and management in the cultural sector and beyond. The modern cultural manager, administrator and thinker finds in Varbanova’s handbook a nurturing and useful read for the day to day work, but also for the medium and long term visionary attitude one has to entertain in this specific domain. Being precise and fully documented, filtered by both academic thinking and hands-on practice, this is a book that artists, intellectuals, students and cultural operators alike must read.”

Corina Suteu

Director

Romanian Cultural Institute

New York

“I think Lidia Varbanova’s book would indeed be a welcome addition to the cultural management field here in Canada. I would have welcomed such a resource back in 1999, when the NAC embarked on its first Strategic Plan: despite having been in the arts management business for many years, I had gained no experience in this area.  It is indeed needed and very helpful.”

Heather Moore

Producer and Executive Director

National Arts Centre/Centre national des Arts

Ottawa, Canada

“I believe this publication will provide valuable tools and perspectives for many cultural organizations.I think it will be very useful as a tool for boards and executives working on their planning processes and it will also be a wonderful textbook for arts administration university programs.”

Trudy Schroeder

Executive Director

Winnipeg Symphony Orchestra

Canada

“While the cultural sector as a whole has become a valuable part of both the Canadian identity and the country’s economy, cultural organizations are often fragile and quick to feel the effects of political changes or a downturn in the overall economy.  Lidia Varbanova proposes a well-elaborated set of strategies that, if followed, will be of lasting benefit in sustaining artistic excellence and service to the community. She provides plenty of examples on how these strategies can be chosen and used. In particular she places emphasis on strategies related to: building and engaging audiences; partnerships; innovation; networking; co-productions of all kinds; as well as the critical importance of ongoing advocacy”

John Hobday

Former Director of the Canada Council for the Arts and

Executive Director of the Samuel and Saidye Bronfman Family Foundation

Canada

——————————————————————————————————————–

Raport:” Viziuni de viitor: politica culturală a Moldovei de la schimbări la viabilitate “

1. Metodologie

Prezentul raport a fost realizat în trei etape. Etapa iniţală a avut ca scop de a determina mecanismul de selectare a materialului informativ privind politica culturală a Moldovei, domeniile şi problemele prioritare ale sistemului cultural moldovenesc şi metodelor de implicare a unui număr larg de specialişti din domeniu în dezbaterile privind problemele determinate.

Pentru realizarea scopurilor propuse, în bază de concurs, a fost selectat un grup din 5 persoane, experţi din diferite domenii ale culturii şi managementului strategic. În urma unui şir de dezbateri şi întîlniri în cadrul Ministerului Culturii şi Turismului au fost stabilite următoarele domenii prioritare, ca obiecte de studiu: artele interpretative, artele vizuale, literatura, industriile culturale, casele de cultură ca mijloc de promovare a culturii la sate.

Experţii au stabilit şi problemele prioritare cu care se confruntă sistemul cultural în Moldova:

· Descentralizarea actului cultural şi asigurarea accesului egal al populaţiei la valorile culturale;

· Protejarea şi dezvoltarea patrimoniului cultural. Păstrarea identităţii culturale;

· Reformarea raportului Stat versus Cultură;

· Participarea sistemului cultural la soluţionarea problemelor comunităţii;

· Finanţarea Culturii: diversificarea surselor de finanţare.

Pentru selectarea materialului informativ şi antrenarea unui număr larg de specialişti în discuţii privind politica culturală a Moldovei a fost stabilit organizarea a 5 mese rotunde (cîte o masă pentru fiecare domeniu de studiu) cu invitarea a celor mai de vază specialişti din domeniile respective. Ca subiecte de discuţii pentru ei au fost propuse problemele formulate de către experţi, avînd în acelaşi timp posibilitatea de a aborda şi alte teme.

Etapa a doua a avut ca scop selectarea materialului informativ de la specialiştii din diferite domenii privind problemele formulate, viziuni asupra posibilităţilor de rezolvare a lor şi selectarea celor mai bine instruiţi specialişti pentru implicarea de mai departe în realizarea proiectului.

La această etapă experţii au organizat şi condus dezbateri în cadrul a cinci mese rotunde pentru fiecare domeniu în parte pe marginea problemelor stabilite. La fiecare masă rotundă au participat un număr diferit de participanţi, numărul lor variind de la 15 pînă la 33 de persoane. În baza materialului acumulat experţii au pregătit cîte un raport pentru fiecare domeniu în parte. De asemenea, în urma desfăşurării meselor au fost selectate persoane pentru participarea la discutarea raportului final.

Etapa a treia a avut ca scop elaborarea raportului final, în baza analizei raporturilor de la fiecare masă rotundă, studierii materialului statistic şi legislativ.

În scopul eficientizării şi dinamizării lucrului asupra raportului, doi dintre experţi, care în discuţii cu ceilalţi membri ai echipei, au stabilit conţinutul şi forma raportului final, au analizat rapoartele de la fiecare masă rotundă. În baza acestei analize, materialelor statistice şi legislative, în conformitate cu forma aprobată, a fost pregătit raportul final.

Desfăşurarea meselor rotunde a avut loc cu invitarea reprezentanţilor Ministerului Culturii şi Turismului, care şi-a confirmat interesul său faţă de proiect prin participare în calitate de partener şi a numit persoană responsabilă pentru coordonarea desfăşurării proiectului. În aşa mod a fost posibilă prezentarea diferitor viziuni asupra problemelor abordate, atît cea a specialiştilor din domeniu, cît şi a administraţiei publice centrale. Regretabil este faptul că reprezentanţii Ministerului nu au reuşit să participe la dezbaterile din cadrul tuturor meselor rotunde.

2. Sutuaţia actuală în cultura Republicii Moldova.

2.1. Cadrul legal de reglementare a culturii.

Constituţia Republicii Moldova, legea fundamentală a ţării, determină dreptul cetăţenilor la creaţie prin articolul 33, care prevede „(1) Libertatea creaţiei artistice şi ştiinţifice este garantată. Creaţia nu este supusă cenzurii. (2) Dreptul cetăţenilor la proprietatea intelectuală, interesele lor materiale şi morale ce apar în legătură cu diverse genuri de creaţie intelectuală sunt apărate de lege. (3) Statul contribuie la păstrarea, la dezvoltarea şi la propagarea realizărilor culturii şi ştiinţei naţionale şi mondiale.”. Deasemenea Constituţia stabileşte responsabilitatea cetăţenilor asupra protecţiei mediului înconjurător, conservarea şi ocrotirea monumentelor istorice şi culturale. (art. 59).

   Cadrul  cultural  şi totalitatea domeniilor de activitate culturală este determinat de Legea culturii nr.413-XIV  din  27.05.99.  Adoptarea legii a avut ca scop asigurarea  şi protecţia dreptului constituţional al  cetaţenilor Republicii Moldova la activitatea culturală; stabilirea   principiilor  de  bază  ale  politicii  culturale  a statului   şi  a  normelor  juridice,  în  baza  cărora  este  asigurată dezvoltarea liberă a culturii. Legea stabileşte obligaţiile statului, drepturile şi libertăţile în domeniul culturii, patrimoniul naţional cultural, statutul oamenilor de creaţie, organizarea şi reglamentarea economică a culturii. Prin prezenta lege statul îşi asumă responsabilitatea de elaborarea politcii culturale şi stabilirii prioriţăţilor în activitatea culturală, elaborarea şi finanţarea programelor de stat  privind  protecţia  şi  dezvoltarea culturii,  stabileste  directiile,  formele  şi modalităţile lor de aplicare, protejeaza  drepturile  oamenilor de creaţie  la  proprietate intelectuală,  apără interesele  lor patrimoniale şi nepatrimoniale legate  de activitatea de creaţie,  asigurară accesul  liber al cetăţenilor la activitatea culturală, la valori şi bunuri culturale.

      Toate monumentele, situate pe teritoriul Republicii Moldova, fac parte  din  patrimoniul  ei cultural şi natural şi se  află  sub  protecţia statului conform Legii privind ocrotirea monumentelor nr. 1530-XII din 22.06.1993. Registrul   monumentelor  se  constituie   pe   baza investigaţiilor    efectuate de Ministerul Culturii  şi  de instituţiile subordonate lui, ministerele şi instituţiile de resort, Academia de Stiinţe, instituţiile de învăţămînt  superior, de   organizaţiile  obşteşti,  savanţi, lucrători de muzeu  şi  bibliotecă, persoane  particulare. Ocrotirea  monumentelor  de  către  stat   prevede  asigurarea lucrărilor de evidenţa, studiere,  punere  în valoare,  salvare, protejare, conservare şi restaurare; extinderea bazei materiale;  folosinţa  şi  accesibilitatea monumentelor  pentru  diverse investigaţii,  în procesul de instruire şi propagare. Ocrotirea de către stat  este  exercitată de Parlament, de Guvern, de consiliile  raionale, municipale,  orăşeneşti   şi  comunale şi de organele  lor  executive  - prefecturile  şi primăriile. Ocrotirea monumentelor documentare se face in baza Legii privind Fondul Arhivistic al Republicii Moldova nr. 880-XII din 22.01.1992, care stabileşte principiiile de organizare ale activităţii de completare, evidenţă, păstrare şi utilizare a Fondului arhivistic. Conform legii fondus se constituie din Fondul arhivistic de stat,  Fondul arhivistic obştesc, Fondul arhivistic al persoanelor fizice, cetăţeni ai Republicii Moldova, documentele şi arhivele scoase din trecut din Moldova, care astăzi se află în posesia instituţiilor de stat, organizaţiilor obşteşti şi persoanelor ficzice din alte ţări. 

Cadrul juridic general de organizare şi funcţionare a muzeelor în Republica Moldova este stabilit de Legea muzeelor nr. 1596-XV din 27.12.2002. Statul garantează condiţii egale pentru organizarea şi funcţionarea muzeelor, indiferent de profilul şi tipul de proprietate ale acestora. Legea defineşte patrimoniul muzeal, stabileşte modul de organizare şi funcţionare, responsabilitatea autorităţilor de stat faţă de activitatea muzeelor, drepturile muzeelor şi garanţiile sociale ale lucrătorilor muzeelor, baza tehnico-materială şi finanţarea muzeelor, modul de organizare şi lichidare a muzeelor. Autoritatea centrală a administraţiei publice, cu atribuţii şi competenţe în domeniul muzeelor, care elaborează reglementările de specialitate în domeniu şi urmăreşte aplicarea prevederilor legale, este stabilit Ministerul Culturii. Anume, ministerul prin intermediul aparatului central şi al structurilor specializate din subordine, asigură ţinerea evidenţei muzeelor de toate tipurile, precum şi elaborarea şi aplicarea strategiei naţionale în domeniul muzeelor, respectarea prevederilor legale, a normelor şi metodologiilor în domeniu, asigură îndeplinirea angajamentelor asumate de Republica Moldova prin convenţiile internaţionale referitoare la funcţionarea şi protecţia muzeelor, reprezintă statul în relaţiile cu proprietarii şi administratorii de muzee.

Regimul juridic al activităţii bibliotecilor este reglamentat de Legea cu privire la biblioteci nr. 286-XIII din 16.11.1994. Prezenta lege stabileşte principiile de bază ale activităţii bibliotecilor: accesibilitatea, neangajarea politică, autonomia profesională. Sistemul naţional de biblioteci este un ansamblu de reţele de biblioteci şi centre biblioteconomice, organizate după principiul teritorial şi de ramură, fondate şi întreţinute de stat, menite să satisfacă interesele şi cerinţele de informare, instruire şi culturalizare ale societăţii şi subordonate unui organ comun de coordonare. Totodată, legea conţine reglementări privind colecţiile de bibliotecă, baza economică a bibliotecilor, responsabilitatea pentru încălcarea legii şi mecanismul de colaborare internaţională a bibliotecilor.

      Principiile  fundamentale  ale  activităţii creatoare  a  teatrelor, circurilor şi organizaţiilor concertistice, modul de infiinţare,  reorganizare,  lichidare,    finanţare şi  administrare a lor este stabilit în Legea cu  privire  la  teatre,  circuri  şi  organizaţii concertistice nr. 1421-XV din 31.10.2002. Adoptarea legii a avut scopul de a păstra tradiţiile  autohtone  şi  autenticitatea  culturii teatrale,  artei    spectacolului, dezvoltarea şi  propagarea realizărilor artei  spectacolului, susţinerea  relaţiilor  culturale  interetnice, regionale şi  internaţionale; asigurarea  drepturilor  cetăţenilor  la  libertatea  de  creaţie  artistică,   la participare în procesul artistic al  teatrelor, circurilor şi  organizaţiilor concertistice, asigurarea accesului la arta lor; asigurarea  de  garantii    legale  pentru    păstrarea  sistemului  instituţiilor  de  cultură  şi  artă de stat (inclusiv a instituţiilor  de învăţămînt  de  specialitate),  municipale,  departamentale,    locale şi pentru   dezvoltarea armonioasă a unor astfel de instituţii, indiferent de forma lor juridică  de organizare şi de tipul  de proprietate; crearea  de condiţii pentru descoperirea tinerelor talente, pentru completarea  şi  renovarea  permanentă  a  personalului  de  creaţie  al  teatrelor, circurilor şi  organizaţiilor concertistice; crearea cadrului legal pentru activitatea economico-financiară a  instituţiilor  publice  de  cultură  şi  artă,  a unui sistem de protecţie socială a lucratorilor din domeniu.

Cadrul juridic pentru activitatea meşterilor populari în vederea păstrării meşteşugurilor artistice populare şi dezvoltării lor pe baza tradiţiilor autentice ale artei populare este reglamentat de Legea privind meşteşugurile artistice populare Nr.135-XV din 20.03.2003. Activitatea în domeniul meşteşugurilor artistice este reglementată în baza următoarelor principii generale: a) garantarea libertăţii de creaţie; b) garantarea dreptului meşterilor populari de a activa independent şi de a se asocia în structuri cu diverse forme juridice de organizare, prevăzute de legislaţie; c) susţinerea de către stat a meşteşugurilor artistice, precum şi a activităţii de cercetare ştiinţifică în domeniu; d) promovarea colaborării internaţionale în domeniul cercetării, păstrării şi dezvoltării meşteşugurilor artistice. Legea stabileşte modul de activitatea al meşterilor populari, a organizaţiilor lor şi a întreprinderilor din domeniul meşteşugurilor artistice, modul de atribuire a produselor meşteşugăreşti la categoria obiectelor de artizanat, competenţele autorităţilor administraţiei publice.

Dreptul de autor şi drepturile conexe, apărarea acestor drepturi şi raspunderea pentru violarea lor sînt reglementate de Legea privind drepturile de autor şi drepturile conexe nr. 293-XIII din 23.11.1994. Legea reglementează relaţiile care apar în legatură cu crearea şi valorificarea operelor literare, de artă şi stiinţifice (drept de autor), interpretărilor, fonogramelor şi emisiunilor organizatiilor de radioteledifuviziune (drepturi conexe). Autorul beneficiaza de dreptul exclusiv de autor asupra operei sale, acesta rezultînd din insuşi faptul creării ei. Pentru apariţia şi exercitarea dreptului de autor nu se cere înregistrare, alte proceduri speciale sau respectarea altor formalităţi. Dreptul de autor se extinde asupra operelor, indiferent de locul primei lor publicări, titularii dreptului de autor ai cărora sînt persoane fizice sau juridice din Republica Moldova; operelor publicate pentru prima dată în Republica Moldova, indiferent de cetăţenia titularului dreptului de autor; altor opere în corespundere cu tratatele internaţionale, la care Republica Moldova este parte.

Parlamentul Republicii Moldova a adoptat şi un şir de legi, care reglementează activitatea unor instituţii din domeniul industriilor culturale. Astfel după lungi discuţii şi dezbateri a fost adoptat Codul audiovizualului al Republicii Moldova nr. 260-XVI din 27.07.2006. Adoptarea codului a avut drept scop asigurarea apărării drepturilor consumatorului de programe de a recepţiona informaţii corecte şi obiective, care ar contribui la libera formare a opiniei, asigurarea drepturilor radiodifuzorilor la libertate editorială şi libertate de exprimare, instituirea principiilor democratice de funcţionare a audiovizualului din Republica Moldova. Codul stabileşte bazele juridice de reglementare a proceselor de concepere, transmisie şi/sau retransmisie prin intermediul mijloacelor de televiziune şi radiodifuziune a serviciilor de programe ale radiodifuzorilor aflaţi sub jurisdicţia Republicii Moldova şi exercitarea controlului societăţii asupra activităţii instituţiilor în domeniul audiovizualului din Republica Moldova.

Politica de stat în domeniul activităţii editoriale este reglementată de Legea cu privire la activitatea editorială nr. 939-IV din 20.04.2000. Legea prevede principiile neadmiterii monopolizării, respectării deplinei libertăţi, consolidării şi modernizării bazei tehnico-materiale, organizatorice, juridice şi stiintifice în domeniu. Politica de stat în domeniul activităţii editoriale este orientată spre: a) susţinerea editării cărţii naţionale, completarea pieţei şi a fondurilor de biblioteci cu ediţii în limba de stat, asigurarea cu literatură necesară a autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, a instituţiilor de învăţămînt, de cultură, ştiinţifice, juridice şi economice; b) editarea carţii naţionale cu sprijinul autorităţilor administraţiei publice şi cu concursul comunităţilor national-culturale. Statul acorda priorităţi programelor naţionale de carte, bazate pe principiile comenzii de stat, cu scopul de a asigura funcţionarea şi colaborarea puterilor legislativă, executivă şi judecătoreasca, a instituţiilor de ocrotire a sănătăţii, stiinţifice, de învăţămînt, de cultură şi de protecţie socială a populaţiei.

Conştientizînd necesitatea elaborării unei strategii de dezvoltarea a culturii în Republica Moldova la nivel guvernamental au fost elaborate cîteva documenete. Primul a fost lansarea programului Dezvoltarea şi ocrotirea culturii şi artei în Republica Moldova pentru anii 1993-2000, fiind abrogat în 1997. Obiectivul principal l-a constituit conservarea şi ocrotirea moştenirii culturale, de rând cu menţinerea sistemului de instituţii care asigură cadrul de dezvoltare a vieţii spirituale. Obiectivele propuse erau o prioritate de scurtă şi lungă durată, fiind finanţată din surse bugetare şi nebugetare, astfel încât formau un sistem plurivalent de susţinere şi creare a condiţiilor pentru dezvoltarea şi promovarea culturii. Un alt document, care poate fi considerat un instrument al politicii de stat în domeniul culturii a fost cel privind Dezvoltarea şi ocrotirea culturii şi artei în Republica Moldova pentru anii 1997-1998. Această strategie a trasat direcţii de activitate, dar nu a oferit soluţii sau acţiuni practice, care ar fi putut să ridice nivelul de dezvoltare a instituţiilor culturale. Programul a fost prelungit până în anul 2000 şi mai tîrziu suplimentat cu un amplu proiect strategic până în anul 2005.

În cadrul proiectului MOSAIC desfăşurat de către Consiliul Europei, în Republica Moldova, pentru prima dată, în 2001, a fost lansat un studiu realizat de către experţii moldoveni în colaborare cu experţi internaţionali, desemnaţi de către Consiliul Europei, întitulat „Politicia culturală a Republicii Moldova”. În cadrul studiului au fost elaborate un şir de recomandări pentru dezvoltarea strategiei culturale, printre care guvernul este chemat să trateze cultura ca un factor important al schimbărilor sociale, al regenerării şi dezvoltării economice, şi să lanseze o dezbatere naţională pe marginea politicii culturale la nivel naţional, regional, local. Politica culturală trebuie să includă strategii de atragere a surselor noi de bani publici pentru a proteja şi moderniza instituţiile şi reţelele de cultură, măsuri fiscale pentru necesităţile specifice ale artiştilor şi instituţiilor de cultură într-o economie de piaţă, aplicarea stimulentelor pentru încurajarea sponsorilor şi donatorilor individuali, asigurarea instruirii profesioniştilor din cultură în elaborarea de proiecte, a abilităţilor de administrare.

Conform prevederilor legii culturii „autoritatea publică centrală de specialitate în domeniul culturii, care coordonează activitatea culturala în stat este ministerul de profil”. După alegerile din 2005 şi aprobarea structurii guvernului, a fost creat Ministerul Culturii şi Turismului. Ministerul este unica autoritate a administraţiei publice centrale de specialitate, care promovează politica statului în domeniul culturii, artelor, editării, poligrafiei, comerţului cu carte, cinematografiei şi turismului. În urma restructurării realizate în cadrul Ministerului au fost create 8 direcţii. Direcţia generală strategie şi dezvoltare are scopul de a elabora politica culturală a Republicii Moldova, document asupra căruia se lucrează în prezent.

2.2. Artele interpretative

Structura instituţională a artelor interpretative constă dintr-o reţea de 11 teatre dramatice, de comedie şi muzicale, 3 teatre pentru copii şi tineret, Teatrul de Operă şi Balet, organizaţii concertistice (Filarmonica de stat, Sala cu Orgă, asociaţia concertistică „Moldova-concert”), colective artistice (două orchestre simfonice, o orchestră mixtă, o orchestră de cameră), reţea de instituţii de învăţămînt muzical general (şcoli muzicale pentru copii) şi profesionist (Academia de muzică, teatru şi arte plastice, Şcoala medie specială de muzică, Colegiul de muzică). Activitatea instituţiilor din domeniul artelor interpretative este concentrată în Chişinău. Criza economică a avut un impact negativ asupra artelor – baza tehnico-materială a degradat, din cauza salariilor mici, mulţi specialişti au plecat în alte domenii de activitate. Astăzi salriul unui profesor de la Academia de muzică, teatru şi arte plastice este de 780 lei (circa 47 Euro). Însărăcirea populaţiei, şi mai ales a intelectualităţii, consumatorul principal, a dus la scăderea interesului spectatorilor faţă de produsele artistice – spectacole, concerte. Din aceleaşi considerente colectivele artistice nu practică turnee la ţară. Personalul instituţiilor culturale nu posedă cunoştinţe şi deprinderi de activitate în condiţiile economiei de piaţă. Situaţia economică nu este favorabilă apariţiei şi activităţii colectivelor artistice pe bază privată.

Schimbarea esenţiala de după 1990 este că actul cultural a devenit unul liber şi necondiţionat datorita libertăţii de exprimare, însa în acelaşi timp societatea, în general, şi artiştii-creatorii, în special sau confruntat cu dificultăţi majore în a-şi exercita actul creativ datorită colapsului economic, lipsei unei strategii din partea Ministerului de resort şi a perioadei de tranziţie mult prea îndelungate. În astfel de condiţii artiştii-creatorii sau confruntat cu probleme complexe nefiind acoperiţi legal în activitatea sa de liber-profesionişti neavând o acoperire juridică corespunzătoare.

Legea cu privire la teatre, organizaţii concertistice şi circ nu se realizează în practică. Lipsa mijloacelor financiare şi mecanismul centralizat de finanţare a instituţiilor de cultură nu stimulează activitatea şi creativitatea instituţiilor de cultură. Nu există un regulament care ar stabili mecanismul priorităţile şi principiile de finanţare a instituţiilor. Bugetul central şi cel local continuă să rămînă unica sursă de finanţare a instituţiilor şi activităţilor culturale. Instituţiile şi organizaţiile nestatale nu au acces la aceste mijloace financiare.

O posibilitate de a-şi rezolva problemele financiare pentru colectivele teatrale şi concertistice sunt turneele peste hotar. Astfel, trupa Teatrului de Operă şi Balet are numeroase deplasări peste hoatre, durata cărora ţine cîteva luni de zile. Din această cauză, numărul de spectacole prezentate în Moldova este destul de mic.

Stabilitatea economică din ultimii ani a schimbat puţin situaţia. Astfel, dacă în 2004 au fost prezentate 1833 de spectacole, atunci, în 2005, numărul lor a constituit 2117 de reperzentaţii, iar numărul de spectatori, care au vizitat teatrele a crescut de la 314 mii la 368 mii, respectiv.

2.3. Artele vizuale.

Perioada de tranziţie de la sistemul centralizat la economia de piaţă a condiţionat reformarea sistemului instituţional de arte plastice. A scăzut numărul de comenzi, în special pe linia Fondului Plastic al Uniunii Artiştilor Plastici (UAP), au crescut preţurile de întreţinere a atelierelor, dificilă a devenit posibilitatea de a obţine un atelier din cauza lipsei de construcţie a noilor încăperi. Lipsa pieţei de desfacere a dus la o migraţie masivă a plasticienilor şi operelor lor peste hotare. Astfel arta profesionistă a scăpat de marginalizarea ideologică, dar a nimerit sub marginalizarea economică. Numărul de opere vîndute şi cîştigurile obţinute sunt derizorii.

Procesul de liberalizare, dispariţia cenzurii ideologice şi a interdicţiilor administrative au contribuit la diversificarea formelor de asociere a artiştilor plastici. Cu toate că Uniunea Artiştilor Plastici continuă să rămînă cea mai mare organizaţie obştească de artişti din Moldova, ea şi-a modificat simţitor modul de activitate, devenind dintr-o asociaţie de breaslă, o asociaţie de grupări de artişti plastici, uniţi pe bază de idei şi platforme de creaţie. De obicei aceste grupări nu sunt mari şi, deocomdată perioada lor de activitate este destul de redusă. Ca exemplu pot servi organizaţiile de artişti plastici „Fantom”, carea activat în perioada anilor 1990 – 1993, grupul „Zece” s-a creat şi s-a desfiinţat în acelaşi an 1993.

Un rol deosebit în viaţa artistică îl joacă Centrul Soros pentru Artă Contemporană KSA:K, care începînd cu anul 1997, promovează Arta Contemporană pe plan local. KSA:K a contribuit esenţial la consolidarea relaţiilor internaţionale în domeniu; dezvoltarea activităţilor de advocacy pentru definirea şi consolidarea poziţiei artistului şi practicilor artei contemporane în societate; diversificarea produsului comercial de artă contemporană, accesarea pieţei şi vinderea produsului. Expoziţiile, acţiunile Centrului familiarizează spectatorii Moldovei cu noile tendinţe şi mijloace de expresie artistică în arta contemporană.

În ultimul timp prin diferite activităţi culturale s-au manifestat asociaţiile artiştilor plastici “Papyrus-studio”, „DOR”, asociaţia tinerilor plasticieni „Oberlicht”. Asociaţia Artiştilor Plastici “Papyrus-studio” este o organizaţie neguvernamentală, care activează din 1999 şi are ca scop animarea vieţii artistice din Republica Moldova prin implementarea noilor tehnologii şi materiale : în special experimentarea în hârtia manuală, gravură, art-obiect.

Asociaţia ARS DOR uneşte si prezintă o noua generaţie de culturologi, antropologi, art-manageri, curatori, artişti, poieţi, şi intelectuali din Moldova. Din anul 2002 ARS DOR implementează proiecte socio-culturale, ce au drept scop renaşterea societăţii prin cultură, creînd o alternativă pentru tinerii din diverse domenii ale culturii.

Pentru studierea fenomenelor artistice din Moldova, în cadrul Academiei de Ştiinţe, activează secţiile „Arta plastică” şi „Artele decorative, arhitectura şi designul”. Învăţămîntul artistic în domeniul artelor vizuale este realizat de către instituţii cu o bogată istorie şi mari realizări, ca Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice, catedra de pictură şi grafică a Universităţii Pedagogice, Colegiul de Arte Plastice „Alexandru Plămădeală”, Liceul de arte plastice „Igor Vieru”, şi a.

2.4. Literatura.

Literatura este unul din puţinele domenii culturale care nu beneficiază până la ora actuală de un cadru legal specific. Legile care se referă inclusiv la literatură fac parte din legislaţia culturală generală sau din legislaţia sectoarelor în conexiune cu literatura: Legea Culturii (1999); Legea cu privire la Drepturile de autor şi Conexe (2000); Legea cu privire la biblioteci (1994); Legea cu privire la activitatea editorială (2000); Legea cu privire la filantropie şi sponsorizare (2002).

Puţina funcţionalitate chiar şi a acestor legi şi statutul depăşit al Uniunii Scriitorilor, reformată deja de multă vreme în sindicat de breaslă (fără eficienţa pe care s-a contat), nesiguranţa în care a intrat intelectualitatea de creaţie au generat un şir de probleme axate, contrar aşteptărilor, pe statutul în fundamentală schimbare al literaturii moderne.

Literatura la ora actuală se confruntă cu un proces dificil de schimbare a mentalităţii, începe să conştientizeze faptul că, pe lângă funcţia ei de bază, ea oferă servicii culturale populaţiei. Or, această radicală schimbare de statut nu are încă un mecanism adecvat de funcţionare. Un singur exemplu: independentă prin toate normele ei, literatura depinde în realizarea acestui obiectiv de o totalitate de condiţii pe care buna ei pregătire pentru această sarcină de cele mai multe ori nu le poate depăşi. Scriitorul îşi cîştigă singur existenţa prin patronajul unor instituţii sau din drepturile de autor. Dar aceste drepturi nu produc suficienţi bani pentru a asigura activitatea de creaţie. În Moldova scriitorii nu dispun de un cadru fiscal flexibil şi a un sistem de asistenţă socială.

Literatura este o forţă economică iar produsul ei cultural este multidimensional: ea produce cultură generală, educaţie, putere de viziune şi alegere, civilizaţie, umanitate etc., însă de această forţă economică nu se ţine cont în programele de dezvoltare ale statului. În Moldova nu există un mecanism de susţinere a scriitorilor prin asigurarea cu comenzi, care le-ar permite să-şi desfăşoare activitatea.

Datorită universalităţii preocupărilor sale, literatura este implicată şi poate fi utilă în mai multe domenii, dar politica culturală vizavi de acest domeniu al artei este una de marginalizare.

De rând cu multe alte sectoare culturale, literatura este tot timpul frustrată de trivialitatea şi inechitatea deciziilor luate “undeva” de “nu se ştie cine” asupra iniţiativelor sale (prin taxe şi impozite exagerate, lipsă de programe de stimulare şi de criterii pentru proiectele literare, izolare de public, onorarii sub orice limită de existenţă.

În paralel cu aceste probleme, literatura se confruntă cu consecinţele propriilor iluzii. Statutul ei, “confortabil” în perioada totalitară şi “exclusiv” în anii revoluţiei lingvistice nu mai este valabil într-o economie de piaţă. Or, în logica lipsită de gratitudini a acesteia, salvarea scriitorului nu constă numai în receptarea literaturii, ci şi în învingerea inerţiilor, extinderea şi diversificarea strategiilor de acţiune.

2.5. Industriile culturale.

Printre domeniile de bază ale industriilor culturale în Republica Moldova pot fi evidenţiate televiziunea şi radioul, producerea şi distribuirea filmelor, editarea şi realizarea cărţilor, publicitatea, presa, meşteşugurile populare, show-bussinesul.

Televiziunea şi radioul.

Prima Lege a audiovizualului adoptată în 1995 a pus începutul dezvoltării audiovizualului pe baza diversificării surselor şi formelor de proprietate. Dezvoltarea rapidă a audiovizualului din ţările vecine a dus la dezvoltarea sistemului de retransmitere a producţiilor TV străine în detrimentul producţiilor autohtone. Calitatea programelor ale principalului producător de emisiuni TV, postul naţional „Moldova 1”, nu face faţă concurenţei cu alte posturi de televiziune. Amplasarea publicităţii s-a concentrat în cadrul producţiilor TV retransmise din alte ţări şi mai ales din Rusia Pe parcursul acestor ani s-a dezvoltat şi piaţa posturilor locale de TV constituind la începutul anului 2007 circa 35 de studiouri locale cu emisie prin eter. Produsele acestor studiouri constau în realizarea unor emisiuni de ştiri şi emisuni tematice.

Operatorii de televiziune prin cablu cu acopereire locală, în mare parte, nu produc emisiuni, ci retransmit în pachetele sale posturi de televiziune din Rusia, Ukraina, România. Posturi de televiziune prin cablu astăzi activează în toate raioanele ţării, acordînd servicii nu numai locuitorilor oraşelor şi orăşelelor, ci şi locuitorilor din localităţile rurale. Numărul total al operatorilor TV cu emisie prin cablu constituie peste 160 de posturi.

În Moldova există un singur post de radio cu acoperire naţională – postul naţional Radio Moldova, care face parte din compania publică „Teleradio Moldova”. Deasemenea activează un şir de posturi cu acoperire regională, care retransmit emisiuni ale posturilor de radio din România şi Rusia cu intervenţii scurte ale emisiunilor proprii, în fond, emisiuni de ştiri. Posturile locale de radio sunt amplasate în majoritatea absolută a raioanelor şi constituie circa 44 de staţii care difuzează prin eter şi un post de radio cu difuzare prin cablu.

Doar postul naţional TV „Moldova 1” şi postul naţional de Radio Moldova sunt întreprinderi finanţate din buget. În rest, toate posturile de radio şi televiziune sunt întreprinderi private la autofinanţare.

Autoritatea publică, care reglamentează şi coordonează funcţionarea companiilor, studiourilor şi posturilor în domeniul audiovizualului este Consiliul Coordonator al Audiovizualului. În iulie 2006, după recomandările Adunării Parlamentare a Consiliului Europei şi îndelungate dezbateri cu societatea civilă, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat noul Cod al Audiovizualului, care la părerea mai multor experţi, este un pas considerabil spre îmbunătăţirea condiţiilor de activitate a operatorilor de radioteleviziune. În acelaşi timp, una din problemele de bază, pe care noul cod nu a reuşit s-o elimine este influienţa politicului asupra activităţii Consiliului Coordonator al Audiovizualului şi asupra companiei publice „Teleradio Moldova”.

Producerea şi distribuirea filmului.

Producerea filmului în Moldova a început odată cu lansarea studioului „Moldova-film” în 1952. Primele filme documentare au fost turanat în acelaşi an („Codrii” şi „Conservele moldoveneşti”), iar primul film de ficţiune a fost lansat în 1957. („Cînd omul nu-i la locul lui”). În anii 80 ai secolului trecut, producţiile studioului moldovenesc s-au afirmat şi pe pe piaţa internaţională, obţinînd chiar Grand Prix la Cannes. La sfîrşitul anilor 80, studioul „Moldova-film” producea anual peste 25 de filme documentare, cîte 3-4 filme de ficţiune de lungmetraj şi 4 filme de desene animate. Odată cu problemele economice ale perioadei de tranziţie, a început degradarea industriei cinematografice în Republica Moldova. Sumele alocate de la buget nu erau în stare să acopere nici cheltuielile curente ale studioului. În schimb, datorită unor fonduri de alternativă, au început să apară studiouri particulare de producere a filmelor – „Buciumul” (1992), „SINM” (1992), OWH studio (1995) şi a. În ultimii ani alocaţiile statului pentru studioul „Moilodva-film” au crescut, astfel în 2006 fiind realizate 5 filme de scurtmetraj, 9 filme documentare şi un documentar artistic de lungmetraj.

La fel, ca şi producerea filmelor, odată cu trecerea la economia de piaţă, s-a distrus sistemul de difuzare şi proiectare a filmelor. Cinematografele au fost privatizate, iar noii stăpîni, în mare parte, nu au fost în stare să asigure reamenajarea şi înzestrarea noilor spaţii cu instalaţii cinematografice noi. Primul cinematograf reutilat după tehnologiile moderne a fost cinematograful „Patria”, care în prezent s-a transformat în reţea de cinematografe cu două săli în Chişinău şi cîte o sală la Bălţi, Ungheni şi Cahul. La Chişinău funcţionează încă trei cinematografe cu dotare tehnică respectivă – „Flacăra”, „Odeon” şi „Gaudeamus”. În afară de cinematograful „ Odeon” unde, o bună parte din producţie este prezentată în limba română, toate celelalte cinematografe rulează filme importate din Rusia şi prezentate în limba rusă. În localităţile rurale activează 44 săli de cinema.

Coordonarea activităţii cinematografice în Moldova în perioada 2001 – 2005 a fost realizată de către Departamentul Cinematografie din cadrul Ministerului Culturii al Republicii Moldova. Scopul departamentului era promovarea politicii de stat în sfera productiei cinematografice, reglementarea activităţii cinematografice în domeniul privat, crearea condiţiilor necesare pentru producerea, difuzarea, exploatarea, restaurarea si conservarea operelor cinematografice de inalta valoare artistica. În 2005 Departamentul a fost transformat în Direcţia Cinematografie pe lîngă Ministerul Culturii şi Turismului, iar în 2006 a fost lichidată şi direcţia. Toate aceste schimbări frecvente şi radicale denotă faptul că în Moldova lipseşte o strategie clară în dezvoltarea cinematografiei şi tărăgănarea cu elaborarea politicii naţionale în cinematografie sub toate aspectele ei, crează perspectiva declinului total în acest domeniu al industriilor culturale.

Editarea şi realizarea cărţilor.

Editarea cărţilor în Republica Moldova este reglamentată de către legea cu privire la activitatea editorială. Această lege a stabilit condiţiile de dezvoltare a editării cărţilor. Pe parcursul acestor ani numărul cărţilor şi broşurilor editate a fost în creştere permanentă. Astfel dacă în anul 2000 au fost editate 1300 unităţi de tipar, dintre care 939 în limba română, atunci în anuii următori 2001 au fost editate 1715 (1244) unităţi de tipar, în 2002 – 1890 (1378), iar în 2005 numărul a ajuns la 2386 (1670) unităţi de tipar. Tirajul total a produselor editate în 2005 a ajuns la 2,4 milioane de unităţi, inclusiv 1,9 milioane în limba română. Doar 2,3% din întraga producţie editorială în 2005 era acoperită de către editurile de stat „Cartea Moldovei” şi „Lumina”, restul producţiei a fost produsă de editurile particulare. Facilităţile fiscale acordate editurilor (scutirea de taxa pe valoarea adăugată), noile tehnologii digitale, spaţiul lingvistic comun şi aderarea României la Uniunea Europeană crează oportunităţi optimiste pentru producătorii de carte din Moldova. În acelaşi timp sunt şi probleme, care necesită să fie rezolvate prin expunerea mai clară a unor termeni legali ce ţin de impozitarea dreptului de autor, libera circulaţie a informaţiei.

Privatizarea librăriilor din reţeaua unică a librăriilor de cărţi „Luminiţa”, realizată în Moldova la mijlocul anilor 90, a distrus sistemul centralizat de distribuire a cărţii creat în timpul sovietic. Librăriile, şi mai ales cele din localităţile rurale, nu au putut face faţă noilor condiţii dure impuse de economia de piaţă. În prezent realizatorii de carte sunt societăţi comerciale, care plătesc aceleaşi taxe şi impozite ca şi orice alţi agenţi comerciali. Deoarece veniturile de la realizarea cărţilor sunt mici, facilităţi fiscale sau de alt gen nu există, puţini din agenţii economici şi peroanele private riscă să realizeze un bussines în baza vînzării de carte. O excepţie poate servi Primăria Chişinăului, care pe parcursul mai multor ani a realizat un program de realizare de carte, oferind diferite facilităţi agenţilor economici, ceea ce a contribuit la o dezvoltare mai rapidă a librăriilor în comparaţie cu alte localităţi din ţară.

Publicitatea

Publicitatea este un instrument de bază care ajută în promovarea bunurilor şi a serviciilor. Şi în acelaşi timp este un produs al creaţiei. Formarea pieţei publicitare în Moldova a început odată cu trecerea economiei la noile condiţii de activitate, bazate pe legile economiei de piaţă.

Activitatea agenţilor economici din domeniul publicităţii este reglamentată de legea cu privire la publicitate adoptată la 27 iunie 1997. În ultimul timp, acest domeniu se dezvoltă într-un regim destul de dinamic şi creşte anual cu 25-40%. Astfel că în prezent, mai mult de 200 de agenţii prestează servicii de publicitate. Agenţii cu branduri multinationale deocomdată sunt puţine, dar ritmul creşterii pietei şi a veniturilor este un argument decisiv pentru oamenii de afaceri de peste hotare. În anul 2006 volumul afacerilor în publicitate a constituit peste 14 milioane de USD. 80% din circuitul financiar publicitar din Moldova reprezinta finanţe din afara ţării, aduse de agenţiile publicitare, bani care sunt cheltuiţi in ţara, din care se platesc impozite, se creează locuri de muncă, mărindu-se capacitatea pieţei de consum. Cu toate acestea, acest domeniu rămîne în urmă de nivelul atins de ţările vecine România şi Ukraina.

Experţii consideră că multe dintre situaţiile luate în calcul de legea cu priv­ire la publicitate, au pierdut din actualitate şi urmează să fie corectate. În particular, e necesar de a opera amendamente în ceea ce priveşte articolele ce vizează noţiunea de publicitate, domeniul de aplicare a Legii şi cerinţele generale aplicabile reclamei şi difuzării acesteia. E necesară de asemenea o delimitare clară, concretă şi cuprinzătoare a noţiunii de „publicitate”, în scopul evitării litigiilor. Astfel, publicaţiile periodice şi organele fiscale nu interpretează în acelaşi fel problemele de impozitare a publicităţii politice şi a publicităţii ce nu are legătură cu realizarea unei activităţi comerciale, cum ar fi anunţarea de posturi vacante, raportul semestrial al băncilor, avizele societăţilor pe acţiuni, cererile de che­mare în instanţă a părţilor în cazul în care domiciliul acestora nu este cunoscut etc.

Presa

Tirajul anual total al revistelor şi publicaţiilor periodice în perioada 2002 – 2005 s-a dublat de la 3,5 milioane de exemplare pe an pînă la 7,0 mln de exemplare. A continuat să crească şi cota parte a revistelor în limba română de la 34% în 2002, pînâ la 48% în 2005. O situaţie mai dificilă se observă la editarea ziarelor, tirajul unic pe parcursul acestor ani rămănînd la acelaşi nivel de 1,2 – 1,5 mln exemplare. Conform datelor sociologice, pentru 80% din populaţie, principala sursă de informare este televiziunea şi doar 26% primesc informaţia din presă. Situaţia socio-economică dificilă determină atitudinea populaţiei faţă de ediţiile tipărite. Reeşind din structura bugetelor familiale, se poate afirma, că produsele mass-media tipărite ocupă ultimele locuri în preferinţele consumatorilor, constituind doar 0,43% din toate cheltuielile în 2005. Pe parcursul ultimilor ani situaţia nu s-a schimbat semnificativ. Decalajul cheltuielilor este şi mai pronunţat în localităţile rurale, unde după estimările experţilor acest procent constituie doar 0, 27%. Şi cu toate că preţurile la ediţiile tipărite cresc cu mult mai încet decît coşul de consum, în perioada 2001 – 2005 ele au crescut doar cu 19,3% în timp ce coşul de consum a crescut cu 36,8%, cererea la produsele mass-media nu manifestă tendinţe de creştere. Cu toate acestea posibilităţi de formare a cererii sunt, deoarece în aceiaşi structură a cheltuielilor un procent destul de impunător îl constituie cheltuielile pentru băuturi alcooloice şi tutun. Pentru a schimba situaţia este necesar de modificat oferta de ediţii tipărite, inclusiv prin diversificarea locurilor de realizare a ediţiilor periodice.

Activitatea în domeniul presei este reglamentată de către Legea Presei adoptată la 26 octombrie 1994. Această lege stabileşte relaţiile dintre mijloacele tipărite de informare în masă, stat şi societate prin recunoaşterea drepturilor şi determinarea sferei de obligaţii ale jurnaliştilor şi ale mijloacelor de informare în masă. În februarie 1999 prin Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova nr. 277-XIV a fost aprobată “Concepţia despre susţinerea şi stimularea de către stat a mijloacelor de informare în masă, pentru anii 1999-2003”. În prezent, prevederile acestei hotărîri au rămas la fel de importante, deoarece multe dintre cele enumerate în concepţia sus-numită rămân neaplicate, până în momentul de faţă nefiind adoptată o lege privind susţinerea de către stat a mijloacelor de informare în masă, nu sunt create condiţii echitabile pentru activitatea mijloacelor de informare în masă cu caracter informativ-publicistic, fără a ţine cont de forma de proprietate şi de organizarea juridică a acestora. Totodată, nu sunt create suficiente mecanisme efective, care să contribuie la dezvoltarea presei naţionale, şi nu există facilităţi pentru mijloacele de informare în masă, inclusiv în domeniul fiscal. În afară de aceasta, subvenţiile de stat acordate unor anumite mijloace de in­formare în masă sunt o mărturie a modului de abordare diferenţiată, pe care îl practică statul, şi pun într-o situaţie de inegalitate publicaţiile periodice existente pe teritoriul Republicii Moldova.

Meşteşugurile populare

Activitatea meşterilor populari, a organizaţiilor lor şi a întreprinderilor din domeniul meşteşugurilor artistice se desfăşoară în baza Legii privind meşteşugurile populare aprobată în martie 2003. În conformitate cu această lege meşterul popular este în drept să-şi desfăşoare activitatea, atît în baza contractelor cu persoane juridice, cît şi în calitate de întreprinzător individual, fără a se înregistra ca persoană juridică. Meşterul popular poate să-şi desfăşoare activitatea în diferite forme juridice de organizare prevăzute de legislaţie. Activitatea meşterilor populari este coordonată de Uniunea Meşterilor Populari (UMP) din Moldova – uniune de creaţie care reuneşte cei mai reprezentativi meşteri populari din ţară şi care activează conform statutului său, avînd drept scop păstrarea, dezvoltarea şi propagarea meşteşugurilor artistice. În prezent uniunea întruneşte mai mult de 250 de persoane, meşteri populari, care î-şi desfăşoară activitatea în diferite domenii ceramica populară, împletitul în paie, ţesutul artistic, prelucrarea artistică a pietrei, pielii, lemnului, croşetare, confecţionarea instrumentelor populare, împletitul în fibre vegetale, şi a. Autorităţile publice locale sunt obligate să acorde meşterilor populari, organizaţiilor lor şi întreprinderilor din domeniul meşteşugurilor artistice facilităţi fiscale şi de altă natură.

Cele mai dificile obstacole în practicarea meşteşugurilor populare în Republica Moldova sunt legate de lipsa pieţei de desfacere, importul materiei prime, aprecierea incorectă a valorii artistice a lucrărilor, includerea meşterilor populari în categoria generală de întreprinzător, fără diferenţierea specificului acestei activităţi, inexistenţa mecanismului de atribuire a titlului de “meşter popular”.

Show-bussines

Dezvoltarea industriei showului în Moldova rămîne cu mult în urmă faţă de realizările ţărilor vecine, mai ales Rusia şi Romănia, şi este influienţată, în mare măsură de aceste pieţe. Teleradiocompaniile moldoveneşti nu dispun de specialişti şi tehnică modernă pentru a crea show-producte de calitate. Cu toate acestea, în ultimii ani au apărut mai multe studiouri de imprimare sonoră, care tind să realizeze produse de calitate nu numai pentru piaţa internă, dar şi externă. Se dezvoltă activitatea diferitor cluburi, creşte profesionalismul producătorilor de videoclipuri, sunt cîteva companii care au deja o experienţă bună de organizare a concertelor, şi, cel mai important, în ţară există un număr mare de interpreţi şi colective artistice, care se bucură de succes nu numai în Moldova, dar şi peste hotarele ei. O piedică în dezvoltarea rapidă a show-bussinesului este în mare măsură piaţa mică şi săracă de consum. Din această cauză interpreţii şi colectivele artistice tind să se realizeze mai mult în alte ţări şi în primul rînd în Romănia (vorbitorii de limbă română) şi Rusia (vorbitorii de limbă rusă).

O altă piedică în dezvoltarea acestei industrii este nefuncţionarea legii privind drepturile de autor. Aceasta, la rîndul său duce la incapacitatea producătorilor de a investi în modernizarea şi realizarea noilor producte. În ultimul timp lupta cu “pirateria” intelectuală s-a eficientizat, însă situaţia este departe de a fi normală.

2.6. Casele de Cultură.

În perioada sovietică autorităţile au depus maximum eforturi pentru a crea în fiecare localitate rurală casă de cultură. Această atenţie deosebită se datorează faptului, că casele de cultură erau privite ca una din principalele verigi în lucrul ideologic al regimului comunist. Majoritatea activităţilor culturale care se desfăşurau în cadrul caselor de cultură au avut o tentă clară propagandistică comunistă.

În baza prevederilor legii administraţiei publice locale, casele de cultură au trecut în subordinea administraţiilor locale. Patrimoniul obţinut de primăriile locale a fost destul de important, deoarece chiar şi după perioada economică destul de dificilă a anilor 90, căderea colosală a economiei naţionale, diminuarea catastrofică a capacităţii economice a comunităţilor, în noul mileniu Moldova a întrat cu un număr impunător de edificii culturale. În anul 2002 în republică existau 1245 case şi cămine culturale, 1333 biblioteci, 49 muzee. În acelaşi timp, fiind transmise la balanţa administraţiilor locale, lipsei mijloacelor financiare în bugetul local, o bună parte din casele de cultură au ajuns în stare deplorabilă: din 1245 de case, doar 476 (37%) erau în stare tehnică satisfăcătoare, 665 (53%) de clădiri necesitau reparaţii capitale, iar 108 de edificii au ajuns într-o stare avariată.

Neavînd finanţare, neavînd posibilitate de a întreţine strictul necesar, fără reparaţii curente, fără încălzire, casele de cultură, în multe cazuri, s-au distrus complect şi multe treptat s-au închis.

În ultimii ani s-a observat o atenţie mai mare a autorităţilor faţă de problemele instituţiilor de cultură. Sunt diferite încercări de a revigora activitatea caselor de cultură prin lansarea unor proiecte culturale, lansarea programului naţional de susţinere a satului moldovenesc. Toate acestea însă nu sunt rezultatul unei politici determinate a statului pentru rezolvarea consecventă a problemelor caselor de cultură, stabilirii unor priorităţi şi a unui plan de acţiuni în acest domeniu, ci mai mult sunt nişte acţiuni haotice, de moment. Şi cu toate că alocaţiile au crescut situaţia nu s-a îmbunătăţit. Numărul caselor de cultură, care activează a continuat să scadă, ajungînd la 1223 de case – în 2005.

O altă problemă tristă este retragerea din activitatea caselor de cultură a specialiştilor de pe timpuri, care nefiind remuneraţi, ori s-au orientat spre alte activităţi, ori au părăsit localităţile respective. Salariul unui şef al casei de cultură este de circa 400 de lei. Conducători cu cunoştinţe în managementul contemporan în activitatea caselor de cultură, capabili să elaboreze strategii de dezvoltare, să caute fonduri, să cunoască marketingul cultural, practic lipsesc cu desăvîrşire. Nu există centre pentru instruirea specialiştilor din domeniu.

Casele de cultură, în mare parte, astăzi sunt date la cheremul Primarilor şi consiliilor locale. Dacă Primarul şi consiliul sunt receptivi la nevoile culturale ale comunităţii, atunci şi casele de cultură primesc alocaţii financiare nu numai pentru salarii, cum este în majoritatea caselor de cultură, dar şi pentru unele activităţi culturale. Astăzi administraţia publică locală numeşte în funcţie directorii caselor de cultură. Şi cu toate că, formal, aceste numiri sunt coordonate cu secţiile de cultură raionale, decizia definitivă o au Primarii. Secţiile de cultură nu au instrumente pentru a influienţa aceste decizii. În rezultat mulţi şefi ai caselor de cultură nu sunt specialişti în cultură, fiind numiţi din persoane apropiate Primarilor, care, în mare parte doar primesc salariile fără a realiza careva activităţi. Un exemplu bun, pentru a schimba situaţia în această direcţie îl reprezintă raionul Ocniţa, unde secţia raională de cultură a reuşit, în procesul de transmitere a caselor de cultură la balanţa administraţiilor locale, să păstreze angajarea şefilor caselor de cultură după sine.

Greşelile procesului de descentralizare, la părerea mai multor specialişti din domeniu, a constat în faptul că, la transmiterea caselor de cultură la balanţa administraţiilor locale, nu s-a ţinut cont de posibilităţile acestor comunităţi de a întreţine activitatea culturală a căminelor culturale. În rezultat doar localităţile cu un număr mare de locuitori şi cu agenţi economici puternici în localitate au reuşit să menţină activitatea caselor de cultură. Celelalte edificii au fost date în arendă pentru activităţi comerciale, sau au fost închise, treptat trecînd în stare avariată şi distruse. Şi acest proces continuă. Pentru oprirea acestui proces şi revigorarea activităţii acestor localuri, specialiştii propun de a transmite casele de cultură, pe care administraţiile locale nu sunt în stare să le întreţină, la balanţa administraţiilor raionale.

Fiind parte componentă a administraţiilor locale, casele de cultură, în majoritatea cazurilor, nu sunt persoane juridice aparte. Cu toate că legislaţia prevede posibilitatea de a activa independent, lipsa mijlocelor financiare şi a capacităţilor manageriale ale conducătorilor caselor de cultură, nu favorizează trecerea caselor de cultură la autonomie. Din această cauză instabilitatea politică afectează serios activitatea lor.

Procesul de reabilitare a caselor de cultură a fost înviorat în special suportului financiar alocat de FISM (Fondul Investiţiilor Sociale din Moldova). În anul 2006 au fost restabilite şi reparate 17 case şi palate de cultură din diferite raioane ale ţării. Aici este de remarcat că relansarea activităţii caselor de cultură, chiar şi cu suportul financiar al FISM-lui, este posibilă doar în cazul localităţilor mari, cu un număr considerabil al populaţiei sau unde activează agenţi economici puternici.

Vorbitorii în cadrul mesei rotunde au remarcat faptul, că casele de cultură au fost şi trebuie să rămână principala instituţie de promovare şi organizare a activităţilor culturale în satele noastre. Cu toate că situaţia lor este deseori deplorabilă, ele rămân singurele lăcaşuri, ce pot oferi spaţiu necesar pentru activitatea diferitor cercuri, ansambluri, ateliere meşteşugăreşti.

Actualmente, principalul rol în asigurarea activităţii caselor de cultură le revin primăriilor locale şi respectiv, primarului, deoarece casele de cultură se află la balanţa primăriilor.

Ca rezultat, activitatea caselor de cultură se ciocneşte de 2 tipuri de probleme:

- insuficienţa finanţării, bugetele comunităţii sunt foarte mici, iar alocaţiile de la bugetul naţional sunt nesemnificative;

- reprezentanţii puterii locale, primarul şi consilierii deseori nu conştientizează rolul şi necesitatea activităţilor culturale în viaţa comunităţii, primarii şi consilierii redirecţionează fondurile destinate culturii pentru alte necesităţi.

3. Descentralizarea actului cultural şi asigurarea accesului egal al populaţiei la valorile culturale.

Problema descentralizării a fost semnalată ca una prioritară de mulţi participanţi la mesele rotunde. Ministerul Culturii trebuie la modul cel mai serios să se orienteze spre reformă. Potrivit opiniei participanţilor la masa rotundă Ministerul Culturii trebuie sa aibă funcţia/atribuţia de avocat al culturii. S-a constatat că predomină o criză a administraţiei culturale la toate nivelele, iar Ministerul Culturii nu are resurse pentru a absorbi ideile care vin din afară, pentru a se reforma din interior.

Este necesară decentralizarea întregului sistem administrativ. Definirea exactă a rolului fiecărui actor din sectorul cultural în ce priveşte administraţia centrală şi în teritoriu. Descentralizarea este necesară întrucât nu există şi nu este promovat produsul cultural în regiuni. În acelaşi timp în Republica Moldova nu există o piaţă de arta funcţională. Nu există un raport echilibrat de interacţiune între regiuni şi Centru, nu există un schimb reciproc cu produsul cultural dar şi cu o informaţie de ordin general. Pe plan naţional lipseşte un sistem de informaţie a publicului şi a comunităţilor artistice în special celor din Centru (Chişinău) care ar avea o informaţie completă despre ce se întâmpla în zonele rurale (raioane,sate).

O altă lacună se referă la faptul că nu există şi nu este promovat produsul cultural în regiuni. Nu există o entitate care să evalueze sistemul/structura, proiectele în domeniul culturii. Evaluarea situaţiei atât din interiorul sistemului cât şi din afară acestuia ar genera soluţii pentru dezvoltare.

Descentralizarea de jure a fost ajustată la normele democratice doar în actele oficiale, iar cea de facto încă nu a reuşit să se producă. Este o problemă cu atât mai stringentă pentru o ţară cu dimensiunile Moldovei, unde discrepanţa dezvoltării culturale în centru şi la periferii este la vedere, iar consecinţele ei se opun redresării sociale şi economice.

Conform datelor oficiale, finanţarea de la stat pentru activităţile culturale din teritoriu este mai mare, începând cu anul 2001, decât cea realizată pentru necesităţile culturale centrale (în 2005, bugetul cultural local a constituit 132,9 milioane lei iar cel central – 118,6 milioane lei). Aceleaşi date oficiale susţin că în 2005 în teritoriu au fost organizate peste 65 329 acţiuni culturale cu o audienţă de 8 803 000 oameni. Când, unde, de către cine şi la ce nivel valoric au fost organizate aceste manifestări sunt nişte întrebări retorice pe fundalul problemelor identificate în cadrul meselor rotunde: librării distruse, case de cultură şi cluburi în ruină, biblioteci infuncţionabile la nivel cultural din cauza lipsei de instruire a bibliotecarilor şi, în consecinţă, a comenzilor de cărţi inadecvate, zeci de “sate uitate”, private de orice posibilităţi culturale, sute de şcoli care se confruntă cu o penurie acerbă de manuale care să ţină cât de cât pasul timpului dar şi de învăţători, plecaţi să muncească la negru în străinătate ori “reciclaţi” acasă în fermieri, reţele de difuzare a cărţii dar şi de turnee, de comunicare culturală de la centru către provincie distruse, etc.

În acelaşi timp se observă un potenţial cultural remarcabil în regiuni, care ar putea redresa starea proastă de lucruri actuală. Cu excepţia reconstrucţiei patrimoniului cultural imobil, care trebuie să devină un obiectiv primordial al statului, majoritatea propunerilor au vizat una din componentele principale ale descentralizării ca noţiune de politică culturală – transferul de responsabilităţi de la funcţionarii culturali locali (care uneori nu sunt lăsaţi iar alteori nici capabili să gestioneze propriul buget cultural) la subiecţii culturali, locali şi din centru, care cunosc cauzele din interior şi au interes, soluţii şi idei de schimbare a efectelor.

Produsele culturale sunt marcate prin dubla caracteristică de produs al actului cultural, pe de o parte, şi ca produs comercial, pe de altă parte. Iată de ce, accesul păturilor largi ale populaţiei este strict condiţionat de situaţia economică a societăţii în ansamblu, şi în special, de nivelul veniturilor reale ale populaţiei.

În condiţiile unei pauperizări absolute ale societăţii moldoveneşti (R.Moldova ocupă ultimul loc în Europa după nivelul dezvoltării economice) deschiderea accesului populaţiei la produsele industriilor culturale poate fi asigurată, în primul rând, prin politica bugetară şi fiscală a Statului.

Astfel, se impune o participare activă a Statului în calitate de beneficiar al produsului cultural. În mod special, acest rol este firesc în cazul produselor editurilor şi tipografiilor. Aici se impune un mecanism transparent şi eficient de procurare de către Stat a produselor tipografice. Acest mecanism ar trebui să presupună lista priorităţilor în achiziţionarea apariţiilor editoriale. Totodată, trebuie să fie determinate acele structuri, care vor fi abilitate de a forma comanda de Stat la editarea cărţilor.

Urmează de remarcat, că în cadrul discuţiilor, mai mulţi participanţi s-au pronunţat pentru transpunerea responsabilităţilor principale în achiziţionarea cărţilor pentru bibliotecile raionale şi săteşti, secţiilor raionale de cultură, argumentând această propunere prin faptul, că la nivelul secţiilor raionale sunt concentrate cele mai competente cadre în domeniu.

Pentru a coordona interesele la nivel de comună cu cele raionale, se cere crearea unor comisii pe lângă secţiile raionale, care să întrunească atât reprezentanţii nivelului raional, cât şi cel comunal, şi care să elaboreze de comun politicile de achiziţionare a cărţilor.

Un alt aspect al susţinerii de către Stat al industriilor culturale este formarea comenzilor de Stat la nivel naţional. Actualmente, situaţia în acest sens se limitează doar la editarea manualelor pentru nivelul primar, gimnazial şi liceal. Este de remarcat, că şi acest lucru se face cu multe deficienţe, care creează editurilor, implicate în acest lucru, probleme de ordin tehnic. Este absolut inadmisibil, că din atenţia organelor de Stat scapă procesul de editare a manualelor şi literaturii destinată şcolii superioare, fapt ce duce la apariţia multor ediţii de o calitate discutabilă.

O altă formă de contribuţie a Statului întru facilitarea accesului larg la ofertele industriilor culturale ar fi aplicarea variată a instrumentarului fiscal în cazul industriilor culturale. Reducerea ratei impozitării în cazul producerii obiectelor şi serviciilor culturale ar contribui la scăderea preţului de realizare şi ar face produsele culturale mai accesibile consumatorului. Putem presupune, că dacă în legea sponsorizării s-ar stipula facilităţi fiscale în cazul donaţiilor de cărţi, aceasta ar crea surse de alternative de finanţare al bibliotecilor de toate nivelele.

Folosirea pe larg a realizărilor industriilor electronice, facilităţilor oferite de Internet, fac posibilă accesul larg al populaţiei la toată bogăţia patrimoniului cultural din ţara noastră şi la valorile culturale mondiale.

Coordonarea de către localităţile raionale a caselor de cultură săteşti urmează să fie făcută în aşa mod, încît treptat, într-o perioadă scurtă de 4-5 ani casele de cultură săteşti să devină adevărate centre de informare şi educare culturală a populaţiei. Acest scop este şi astăzi pus în faţa caselor de cultură, casele de cultură urmează să fie dotate cu centre de informatizare a populaţiei bazat pe accesul la resursele Internetului.

4. Protejarea şi dezvoltarea patrimoniului cultural. Păstrarea identităţii culturale.

Actualul cadru legal şi organizatoric privind patrimoniul cultural şi istoric al Moldovei este bazat pe legea cu privire la protecţia monumentelor şi legea muzeelor.

Marea majoritatea a edificiilor culturale (infrastructura culturala) din raioane necesita renovare capitala.

Mai multe discuţii care au avut loc în Moldova în anii 90, au consumat subiectele de discuţii lăsând intactă problema dublei identităţi a Moldovei: român – moldovean, prima fiind valabilă pentru intelectualitate, iar cea de a doua servind drept pilon pentru statalitatea moldovenească. Se cere depolitizarea problemei de identitate, anulare glotonimului antiştiinţific “limba moldovenească” din Constituţie.

Industriile culturale joacă un rol cu totul deosebit în procesul cultural al societăţii, deoarece apar şi în calitate de participanţi la relaţiile economico-comerciale şi în calitate de promotori ai valorilor culturale.

Reprezentanţii industriilor culturale sunt practic singurii factori ai actului cultural capabili să-şi autoasigure activitatea, fiind orientaţi în primul rând spre obţinerea profitului comercial.

Dar anume din aceste considerente, industriilor culturale le revine o responsabilitate aparte în lucrul de protejare şi promovare a patrimoniului cultural autohton, şi, ca rezultat, în păstrarea identităţii culturale ale neamului.

Astăzi se poate constata, că acest rol în mare măsură este realizat de comunitatea editurilor din Moldova, care au reuşit să ofere publicului cititor o vastă gamă de cărţi ale clasicilor, ediţii care valorifică patrimoniul folcloric, precum şi ediţii dedicate artei contemporane.

Mai mult decât atât, unele edituri, cum ar fi “Litera”, îşi propun să realizeze proiecte legate de arta interpretativă pe purtători electronici, care cuprind atât texte, cât şi materiale audio-muzicale.

Ar fi de remarcat, că folosirea pe larg a tehnologiilor moderne, tehnologiilor digitale, permit de a plasa activitatea industriilor culturale, menită să păstreze, să acumuleze şi să promoveze cele mai valoroase opere ale patrimoniului naţional cultural la un nivel necunoscut astăzi.

Revenind la industriile culturale menţionăm, că în cadrul discuţiilor s-a exprimat ideea, că agenţii economici respectivi ar putea contribui semnificativ la crearea unui Fond electronic al valorilor culturale moldoveneşti plasat în lumea Internetului.

Pentru toţi participanţii la discuţii este evident faptul, că casele de cultură săteşti au un rol deosebit pentru a asigura protejarea şi dezvoltarea patrimoniului cultural local. Practic, toate activităţile, tradiţionale pentru casele de cultură, sunt îndreptate spre acest scop. Unii vorbitori, în special din r.Sîngerei, au declarat că în majoritatea caselor de cultură locale din raion sunt organizate muzee sau cel puţin colţişoare muzeistice, dedicate istoriei satului.

Pentru eficientizarea lucrului caselor de cultură, în ideea dezvoltării patrimoniului cultural local, se impune o colaborare strânsă cu şcolile locale. Anume, ca rezultat al acestor colaborări pot fi întreţinute ansamblurile şcolare, formaţiunile şcolare, etc.

Mai mulţi vorbitori au exprimat ideea revenirii în activitatea caselor de cultură la organizarea târgurilor meşteşugurilor tradiţionale. Aici ar fi binevenită o susţinere din partea autorităţilor centrale a participării celor mai buni reprezentanţi ai meşteşugurilor populare la expoziţiile organizate la nivel naţional şi chiar internaţional.

5. Reformarea raportului Stat versus Cultură.

Pe parcursul dezbaterilor a fost enunţata problema restructurării Ministerului Culturii, a definirii exacte a rolului acestuia pentru sectorul cultural si responsabilităţile, care decurg din această relaţie. Statul prin instituţiile sale este obligat sa susţină artistul şi protejeze creaţia, astfel se impune elaborarea unor iniţiative legislative pentru susţinerea artiştilor, in special prin promovarea pachetului de legi privind Statutul Artistului. Iniţiativa UAP-ului cu privire la statutul artistului nu a mers mai departe de Ministerul Culturii, existând insa un proiect de lege in acest sens.

În Republica Moldova nu sa format şi încă nu exista o piaţa de arta funcţională. Pentru a avea o piaţa artistica viabila este nevoie de deschidere la nivel internaţional si de legături la nivelul reţelelor europene.

Artiştii profesionişti absolvenţi dar si cei deja activi pe piaţa nu-si pot găsi un loc de munca conform calificării sale si rămân şomeri sau se confrunta cu probleme de ordin social. Exista o problema a integrării acestora şi asigurării protecţiei sociale.

Potrivit datelor Ministerul Culturii acesta este responsabil pentru învăţământul specializat în 109 şcoli de muzică şi arte plastice din 32 de raioane; 9 şcoli de artă medii şi superioare din 3 oraşe ale Moldovei; Academia de Teatru, Muzică şi Arte plastice; 4 Colegii – de muzică, pedagogie specializată, artă plastică şi artă populară; 4 şcoli-internat medii de muzică, artă plastică şi coregrafică. Ministerul Educaţiei este responsabil pentru învăţământul general în toate aceste şcoli specializate.

Sistemul este adaptat la practica sovietică şi este bazat pe identificarea anticipată a copiilor talentaţi şi selectarea lor pentru o instruire progresiv specializată. În cazul instruirii muzicale sau al instruiri în arta plastică, procesul poate să se extindă pînă la 20 ani. Sistemul prevede câteva mii de studenţi şi elevi şi oferă o elită profesională de un calibru remarcabil.

Se impune elaborarea unui studiu separat în problema evaluări situaţiei privind statutul artistului si condiţiilor în care funcţionează artistul liber-profesionist în prezent. Elaborarea unui set de propuneri privind definitivarea statului artistului ar trebui să se bazeze pe un astfel de studiu care ar reflecta necesităţile reale a liber-profesionistului din Moldova.

Cu excepţia unor prevederi generale din Legea Culturii, în Moldova nu există un cadru legal specific pentru sectorul artelor vizuale. Pentru a constata situaţia reală cu privire la artele vizuale trebuie menţionat că standardele şi valorile practicate de Ministerul Culturii au fost şi încă sunt tributare sistemului ideologic din perioada socialistă, prin urmare necesita o revizuire fundamentală, ba mai mult decât atât impune o ajustare la standardele europene în acord cu valorile universale practicate pe mapamond.

Se constată şi faptul că Republica Moldova în perioada de după 1945 nu sa ghidat de un set de valori şi nici principii fundamentale privind actul creativ, iar practicile artistice au fost în totalitate aservite programului ideologic ce a fost promovat de un regim totalitar prin mijloace de propagandă extrem de primitive şi rudimentare. În acest sens apare o stringentă nevoie de ajustarea acestor principii printr-o reformă a sistemului de valori practicat în sistemul de învăţământ.

Administraţia culturală nu reuşeşte sa realizeze proiecte naţionale şi se constată o lipsă acută a managerilor culturali. Este valabil atât in cazul administraţiei regiuni cat si la sectorul independent.

Ne confruntăm cu existenţa unei probleme fundamentale cum este reformarea sistemului educaţional. Sa constatat ineficienţa şi nefuncţionarea programului de la Bologna, deşi Moldova a aderat la procesul de la Bologna privind învăţământul superior încă de la 1 septembrie 2005. Ministerul Culturii şi Turismului a elaborat codul educaţional, care conţine noi proiecte de legi referitor la instruirea artistică, şi un nou Curriculum pentru Academia de Teatru, Muzică şi Artă Plastică. A fost de asemenea acreditate câteva instituţii de învăţământ artistic: Colegiul de Arte Plastice “Al.Plămădeală“, Colegiul De Muzică “St. Neaga”, Colegiul Naţional de Coregrafie, şcolile de artă din Soroca şi Bălţi. Însă toate aceste măsuri sunt insuficiente întrucât nu sunt raportate unor standarte şi valori europene privind promovarea artelor vizuale şi necesită o reformă profundă a principiilor şi întregului set de valori privind actul creativ.

Este nevoie de o reforma a sistemului de învăţământ prin introducerea practicilor artelor vizuale cu referire la tendinţele actuale, tehnicile şi mediile noi în sistemul de învăţământ la toate nivelele, completarea şi rescrierea întregului curriculum. Ajustarea metodologiei din sistemul de învăţământ si întregului concept privind educaţia, de asemenea a principiilor fundamentale care definesc actul creativ raportat la standardele internaţionale. Este necesară crearea unui sistem metodologic pentru a ajusta predarea artelor vizuale în sistemul de învăţământ pe toate nivelele

Potrivit opiniei majorităţii cadrelor didactice prezente la discuţie programul Bologna nu funcţionează in republica Moldova şi din alte motive. Calificarea si însuşi cadrele didactice din sistemul de învăţământ sunt profund învechite, curriculum este depăşit din simplu motiv ca este bazat pe estetica marxista care a fost şi încă este tributară sistemul de valori bazat pe realismul socialist. Prin urmare absolvenţii instituţiilor superioare de profil sunt extrem de slab pregătiţi, sunt necesare eforturi suplimentare privind instruirea şi recalificarea acestora pentru ai aduce la standardele practicilor actuale şi a valorilor artei şi culturii contemporane.

Cadrele didactice precum şi calitatea programelor educaţionale, a procesului educaţional în general este extrem de joasă. Profesorii şi cadrele didactice în general nu cunosc practicile noi, dar nici nu există un sistem de cursuri în domeniul instruirii cadrelor învechite. Este nevoie de o democratizare reala a învăţământului, pentru ca elevul, studentul nu are dreptul de a alege, acesta se afla in permanent sub presiunea profesorului. Este nevoie de utilizarea tehnologiilor noi (internet, new media) în domeniul pregătirii artiştilor dar şi cadrelor didactice prin sprijinirea iniţiativelor artiştilor si a profesorilor ăn reformarea sistemului de învăţământ.

Relaţia artistului cu puterea a fost întotdeauna o relaţie complicată şi controversată. În perioada totalitară, literatura era considerată, tacit, domeniul de artă cel mai “subversiv”, din simplul motiv că era scrisă în limba română. În perioada posttotalitară scriitorii (intelectualitatea în general) pun la îndoială şi deci devin un pericol pentru “viitorul statului moldovenesc”.

În cadrul discuţiilor la masa rotundă tema relaţiilor între agenţii economici şi structurile Statului a fost o temă prezentă în toate discursurile şi la toate problemele abordate. Vorbitorii, în primul rând s-au referit la faptul, că structurile Statului abilitate, în special ministerul de resort, nu se implică într-o măsură necesară în promovarea ofertei industriilor culturale moldoveneşti pe piaţa internaţională. De mult timp se cere o coordonare din partea Ministerului şi sprijinirea prezenţei editurilor la târgurile internaţionale a cărţii prin formarea posibil a unui pavilion unic.

S-a mai vorbit în acest raport despre formarea de către Stat a unui plan de achiziţii a cărţilor.

S-ar putea merge şi pe altă cale, în acest sens de formare, a unui plan de editare a cărţilor, la care Statul şi-ar asuma o parte din cheltuieli. Aici, desigur, se cere, ca selectarea editurilor care vor realiza planul respectiv să fie cât mai transparentă şi echitabilă, să nu fie favorizate din start editurile ce aparţin Statului.

În acelaşi timp, mai mulţi conducători de edituri au exprimat ideea, că pe lângă optimizarea raporturilor cu Statul, se cere crearea şi activizarea unor organizaţii de autoreglementare. Astfel, existenţa unor uniuni a editurilor poate permite coordonarea planurilor editoriale şi excluderea multiplelor dublări. Adică limitarea la maximă a situaţiei, cînd mai multe edituri scot pe piaţă aceiaşi carte al aceluiaşi autor.

Existenţa unei coordonări între organizaţia editurilor şi reţelele de difuzare a cărţii ar permite stabilirea unor preţuri unice pe tot teritoriul ţării. Acest lucru ar crea o situaţie extrem de atractivă pentru cititori.

Totodată, la masa rotundă s-a remarcat nu o dată, că consumatorul moldovean trebuie să conştientizeze faptul, că produsul industriilor culturale este un produs de valoare, şi în acest sens toate acţiunile menite să echilibreze preţul cărţii şi puterea de procurare a cititorului nu trebuie să ducă la devalorizarea cărţii ca produs cultural. Populaţia trebuie să fie educată în sentimentul, că cartea, în principiu este un obiect de lux.

Vorbind la acest capitol participanţii la masa rotundă de la casele de cultură au exprimat ideea, că nivelul raional ar trebui să fie veriga principală în structura de gestionare a actului cultural în ţară. Argumentul, prezentat în acest sens, este faptul, că actualmente cei mai buni şi experimentaţi specialişti activează anume la acest nivel.

Se impune reorganizarea secţiilor culturale de pe lîngă consiliile raionale în direcţii culturale. Totodată, pentru a oferi autorităţilor raionale posibilităţi reale de a asigura procesul cultural, se cere formarea unor fonduri speciale cu destinaţie strictă pentru activitatea culturală.

Pentru a asigura o colaborare eficientă între autorităţile raionale cu nivelul local, ar fi util formarea unor comisii specializate, în componenţa cărora ar intra cei mai competenţi lucrători ai caselor de cultură locale şi care ar soluţiona diferite probleme concrete legate de activitatea caselor de cultură. Spre exemplu, una din astfel de comisii complectată cu lucrătorii bibliotecilor ar putea elabora planuri unice de achiziţionare a cărţilor pentru bibliotecile săteşti.

6. Participarea culturii la soluţionarea problemelor comunităţii.

În cadru discuţiei sa propus crearea sau relansarea unor spaţii pentru expoziţii, prezentări şi evenimente culturale în zonele rurale. Deşi a fost lansat un program amplu de renovare a caselor de cultura (infrastructura culturala) de către Ministerul Culturii o mare parte din localităţile care se confruntă cu o astfel de problemă nu au avut acces liber la acest program. Ministerul Culturii nu respectă criteriile de selecţie şi de transparenţă în accesarea fondurilor publice.

Potrivit altor opinii în aceste condiţii se impune crearea unor resurse pentru informarea comunităţilor din teritoriu, care ar presupune crearea unei arhive/baze de date cu instituţiile culturale, iniţiativele culturale/artistice, artiştii si proiecte, şi crearea unor Galerii sau spatii destinate expunerii si prezentării artei si proiectelor culturale, cat si pentru realizarea altor evenimente culturale adresate comunitarii rurale. Este necesară implicarea comunităţii artistice din zonele rurale pentru intensificarea relaţiilor de colaborare intre instituţii de la centru din domeniul culturii si cele din teritoriu (uniuni de creaţie, iniţiative artistice, asociaţii si NGO-uri).

Problema cea mai importantă a Moldovei de la obţinerea independenţei este problema separatismului transnistrean. După 15 ani de la conflictul armat, în Transnistria a crescut o nouă generaţie, care a fost crescută în cadrul unei ideologii duşmănoase faţă de statul moldovenesc. Regimul separatist a limitat la maxim contactul dintre persoanele de pe ambele maluri, a interzis presa din Moldova, a creat o atmosferă de suspiciune în comunitatea transnistreană. Problema este necesar să fie rezolvată pe cale politică, dar restabilirea unităţii teritoriale nu este convenabilă administraţiei separatiste, pentru care situaţia existentă este benefică afacerilor pe care le dirijează. Este necesară o presiune asupra guvernării secesioniste nu numai din afara ţării, ci şi din interiorul ei. Pentru aceasta este necesar de restabilit încrederea între populaţia de pe cele două maluri ale Nistrului. Şi cea mai eficientă influienţă o poate realiza cultura şi, în special industriile culturale. Presa, cărţile, filmele, concertele sunt cei mai buni mesageri ai Moldovei pentru populaţia din regiunea transnistreană.

În ultimii 7 ani peste 600 de mii de moldoveni au plecat peste hotarele ţării la lucru. O mulţime de oameni lucrează peste hotare de 5 – 7 ani fără a veni măcar o dată acasă. În multe din aceste ţări s-au creat comunităţile de moldoveni. Ele duc necesitate de informaţie de acasă, de lucruri care le aduc aminte despre locurile natale. Şi aceste lucruri, în mare parte sunt produsele industriilor culturale – cărţi, filme, CD-uri şi DVD-uri cu muzică şi filme moldoveneşti. Toate acestea contribuie la susţinerea morală a diasporelor noastre.

Spre deosebire de alte domenii ale economiei unde pentru dezvoltarea afacerilor este necesar de condiţii economice favorabile, în industriile culturale este necesar şi de un aflux continuu de personalităţi talentate cu capacităţi artistice şi creative. Prin activitatea sa, industriile culturale contribuie la descoperirea şi promovarea tinerelor talente, la crearea imaginii ţării.

Casele de cultură realizează mai multe funcţii sociale pentru comunităţi: 1) asigură protejarea şi punerea în valoare a patrimoniului cutural mobil si imobil, 2) asigură păstrarea tradiţiilor şi obiceiurilor populare, identităţii culturale zonale, 3) asigură satisfacerea cerinţelor şi aspiraţiilor culturale şi educarea culturală a membrilor comunităţii, 4) asigură accesul liber la informaţie, atragerea şi cointeresarea populaţiei în activitatea culturală, 5) valorifică creaţiile culturale.

În acelaşi timp casele de cultură sunt locul de informare, desfăşurarea a discuţiilor şi locul de odihnă a comunităţii.

7. Finanţarea Culturii: diversificarea surselor de finanţare.

Sa constat necesitatea unor acţiuni privind instruirea pentru fundrising, în general crearea unei politici de instruire a operatorilor din sectorului cultural. Astfel se impune şi în Republica Moldova crearea unor cursuri abilitate pentru managerii din sectorul cultural.

În acelaşi timp se constată că la nivelul bugetului Ministerului Culturii nu exista suficiente fonduri, dar si lipsa transparentei este o chestiune reala. Articolele bugetului planificat de Ministerul Culturii sunt planificate greşit de la momentul conceperii lor. Guvernul forţează constant finanţările de la societăţile comerciale pentru proiectele proprii, care cu greu pot fi incadrate ca şi obiective destinate culturii (Memorialul Ostaşului/Chişinău, Lumânarea Neamului/Soroca, Caravela Culturii).

În cazul legii sponsorizării trebuie menţionat că aceasta în realitate nu funcţionează, motivul principal este că aceasta nu este în interesul unui sponsor potenţial prin urmare legea nu funcţionează. Un alt aspect important este că societăţile comerciale nu cunosc modalitatea prin care funcţionează societatea civilă şi asta creează un obstacol în plus în apropierea sectorului privat de cel non-profit.

Potrivit analizei efectuate de Centrul Contact se constată că dinte peste 3000 de ONG-uri existente doar 10% sunt axate pe cultura, iar din toate acestea înregistrate doar 2% funcţionează efectiv, şi deci în astfel de condiţii nu poate exista o piaţă de artă. În aşa fel capacitatea de lobby a societaţii civile în domeniul culturii este extrem de slabă şi prin urmare statul, prin organele sale abilitate – parlamentul, guvernul, Ministerul Culturii ar trebui sa susţină sectorul non-profit implicat în activităţile culturale.

În societatea socialistă artistul a avut un rol important de care se bucura pe deplin – pensia de la stat, activa benefic pentru societate, acum însa artistul nu este protejat de stat, de unde apare necesitatea adoptării unui pachet de legi (Statutul Artistului), care ar crea o protecţie socială acoperită prin lege.

Ministerul Culturii trebuie să exercite funcţia de intermediar dintre artişti şi parlament şi promovarea legii 1% din venit pentru sectorul non-profit. Această lege ar permite susţinerea directă a sectorului non-profit de către sectorul privat.

Importanţa susţinerii şi dezvoltării operatorilor culturali la toate nivelele trebuie să fie susţinută sub toate formele de câtre stat prin programe de instruire, prin susţinerea activităţii acestora printr-un program de granturi mici pentru a încuraja activitatea si performanţa în domeniul artelor vizuale.

O altă problemă este lipsa unei organizaţii la nivel naţional pe principiul European Art Council sau a unui Fond Cultural, care ar funcţiona pe formula ţărilor baltice-(ex: Cultur Capital) sau a României (ex: Fondul Cultural Naţional).

Exclusă de la subvenţionarea de stat din 1994 (actualmente Ministerul culturii finanţează doar Uniunile de creaţie, în temeiul unor proiecte culturale şi conducându-se evident de criterii ideologizate; în 2005, alocaţiile pentru uniunile de creaţie au constituit 0,6% din totalul bugetului central al Ministerului), literatura a acumulat o experienţă de 13 ani de căutare a unor surse alternative de finanţare. Pe de altă parte, sau mai curând din acelaşi motiv, scriitorii sunt informaţi vizavi de mecanismele de finanţare din ţările Europei Occidentale şi de Est – prin preocuparea guvernelor respective de a dezvolta şi promova acest segment naţional de importanţă majoră şi prin fondarea unor Institute şi Fundaţii care şi-au asumat acest obiectiv.

În cadrul mesei rotunde au fost identificate anumite probleme legate de principalul obiect literar de consum cu echivalenţe financiare – cartea, publicaţiile – şi în acest context a fost abordată problema activităţii editoriale, a difuzării şi achiziţiei de carte şi publicaţii.

S-a constatat că piaţa de consum a cărţii este foarte mică în Moldova şi, în consecinţă, editurile independente exportă 80% de carte pe piaţa din România. Că există o mare discrepanţă între editurile cu finanţare de la stat şi editurile independente, primele producând foarte puţin (în jur de 2% din totalul producţiei editoriale) şi canalizând banii după principii şi criterii necunoscute, iar cele de a doilea riscând cu banii lor proprii şi producând majoritatea covârşitoare a producţiei editoriale.

Ca şi altele domenii ale economiei, industriile culturale au nevoie de o atmosferă încurăjătoare pentru dezvoltarea afacerilor. Dar, spre deosebire de alte domenii ale economiei, industriile culturale în cel hotărîtor mod contribuie la formarea şi promovarea imaginii ţării. Şi acest lucru este şi mai important pentru ţările mici, cu o economie slabă. Din această cauză, industriile culturale nu pot fi lăsate în complecta dependenţă de conjunctura pieţei. Este necesară implicarea statului în susţinerea şi promovarea industriilor culturale. În Moldova au fost făcute deja paşi în această direcţie, dar ele sunt mai mult prevăzute pentru domeniul editării cărţilor, presă şi mai puţin pentru alte domenii ale industriilor culturale. Scutirea de plata taxei pe valoare adăugată nu este prevăzută pentru alte domenii ca realizarea şi distribuirea filmului, publicitatea, show-bussinesul. În acelaşi timp, exemplul dezvoltării editurilor demonstreză, că acordarea unor facilităţi fiscale poate în mod eficient schimba situaţia. Aprobarea legii cu privire la activitatea editorială şi scutirea editurilor de plata TVA a permis dezvoltarea acestui domeniu într-un ritm mai dinamic ca alte domenii ale industriilor culturale. Schimbărilor în sistemul fiscal, ar stimula activitatea industriilor culturale. Este necesar de analizat posibilităţile de scutire a produselor industriilor culturale, inclusiv şi a cărţilor, de impozitele pe vînzări.

În domeniul editării cărţilor, participanţii la discuţie au venit cu ideea stimulării pe cale fiscală şi a autorilor, aducând drept exemplu situaţia din Irlanda, unde veniturile autorilor se impozitează doar cu 2%.

O altă modalitate de stimulare a industriilor culturale ar putea fi crearea unor condiţii fiscale speciale pentru întreprinderile, care se află în starea incepientă. Modalităţile de susţinere ar putea fi diferite cum ar fi credite pentru procurarea echipamentului, acordarea unor „vacanţe fiscale”, darea în arendă a spaţiilor la un preţ mai jos sau acordîndu-le pe gratis. În acest sens autorităţile locale ar putea stimula activitatea industriilor culturale prin acordarea spaţiilor prestigioase doar pentru agenţii economici care vor produce un produs cultural. Ca exemplu, unul din cele mai bine cunoscute în lume proiecte muzicale din Republica Moldova, grupul de muzică rock-folk „Zdob şi Zdub” arendează pentru activitate un spaţiu situat într-o zonă mai puţin prestigioasă, deoarece preţul pentru arendă este mai jos.

Este necesar de elaborat un mecanism eficient de atragere a investiţiilor în producerea filmelor. Cu toate că echipamentul studioului „Moldova-film” este învechit, studioul este arendat în permanent de diferite companii de peste hotare pentru realizarea filmelor. Aceasta ne spune despre faptul că întreprinderea şi-a păstrat capacitatea de a produce filme, dar pentru aceasta este necesar de un şir de măsuri administrative şi fiscale, care ar impulsiona activitatea studioului. În acest domeniu este necesar de rezolvat cîteva probleme:

1) elaborarea programului de dezvoltare a cinematografiei;

2) determinarea formei de proprietate a studioului (sau studioul rămîne şi mai departe proprietate de stat, sau este privatizat, sau este vindută doar o parte din acţiuni cu păstrarea pachetului de control din partea statului);

3) instituirea la nivel de stat a unei instituţii cinematografice, care ar avea sarcina de a crea condiţiile necesare pentru atragerea investiţiilor în cinematografia moldovenească din partea unor producători multinaţionali, facilitarea proceselor de filmare prin scoaterea la maxim a procedurilor birocratice în organizarea producerii filmului.

Actualmente, sursa de finanţare a caselor de cultură sunt bugetele locale, care este completat cu defalcări de la bugetul central calculat per cap de locuitor, conform cuantumului de 5 lei la un locuitor al comunităţii.

Este evident, că acest mod de finanţare este extrem de insuficient şi inechitabil. Acest algoritm defavorizează din start localităţile cu un număr mic de populaţie.

La masa rotundă s-a formulat ideea de modificare a sistemului existent de finanţare prin majorarea semnificativă a cuantumului de 5 lei per locuitor şi prin alocarea unor sume fixe suplimentare indiferent de numărul de locuitori, dar stabilite în dependenţă de realizările comunităţii în domeniul culturii. Aceste fonduri suplimentare urmează a fi distribuite de comisiile speciale create la nivel raional într-un mod transparent public în baza unor proiecte concrete înaintate de casele de cultură locale.

În cadrul discuţiilor s-au mai exprimat idei de studiere a experienţei fiscale din alte ţări pentru a motiva agenţii economici locali să sponsorizeze şi să susţină activităţile culturale din comunitate, organizate de casele de cultură.

8. Concluzii şe recomandări.

8.1. Situaţia actuală în cultura Republicii Molodva.

Artele interpretative.

· Lipsa unei politici culturale de lungă durată şi determinarea priorităţilor afectează grav activitatea instituţiilor din domeniul artelor interpretative;

· Salariile mici ale lucrătorilor din sistemul cultural au dus la un exod masiv al specialiştilor din domeniul artelor interpretative spre alte domenii de activitate, sau în alte ţări;

· Conducătorii instituţiilor din domeniu nu posedă cunoştinţe şi deprinderi de management în condiţiile economiei de piaţă;

· Sistemul de finanţare a instituţiilor de cultură nu este transparent, şi nu stimulează creativitatea;

· Activitatea instituţiilor din domeniul artelor interpretative este concentrată în Chişinău şi în oraşe, şi nu există o politică de stimulare a turneelor în localităţile rurale;

· Diversificarea surselor de finanţare şi, în primul rînd, crearea Fondului Cultural, care ar fi administrat de un Consiliu ales de către oamenii de cultură, ar crea oportunităţi pentru dezvoltarea instituţiilor şi organizaţiilor nestatale.

Artele vizuale.

· Criza economică a generat o migraţie impunătoare de artişti plastici şi operele lor peste hotarele Republicii Moldova;

· Artiştii duc o lipsă acută de ateliere pentru activitate. Plăţile de întreţinere a atelierelor au crescut considerabil;

· Fdiind un stat mic, Moldova reprezintă o piaţă de desfacere destul de redusă pentru produsele artiştilor plastici;

· Artiştii Plastici duc lipsă de cunoştinţe privind modul de organizare a activităţii lor în noile condiţii economice;

· Alături de UAP, în ultimul timp, o activitate intensivă manifestă şi alte organizaţii obşteşti constituite după idei şi platforme de creaţie.

Literatura.

· Republica Moldova duce lipsă de o politică culturală de promovare şi susţinere a literaturii şi scriitorilor;

· Scriitorii sunt obligaţi de situaţia economică şi mecanismele existente să se ocupe de toate problemele legate de realizarea unui produs literar;

· Oamenii de creaţie nu beneficiază de scutiri specifice fiscale pentru şi de un sistem de asistenţă socială;

· Uniunea Scriitorilor s-a transformat dintr-o asociaţie de creaţie într-un sindicat de breaslă;

· Este necesar de elaborat mecanismul de susţinere a scriitorilor prin realizarea unor comenzi de stat;

· Scriitorii nu au deprinderile necesare pentru a activa în condiţiile economiei de piaţă;

Industriile culturale.Televiziunea şi radioul.

· Produsele posturilor de televiziune moldoveneşti nu fac faţă concurenţei cu realizările posturilor din ţările vecine România şi Rusia;

· Posturile locale de televiziune sunt concentrate în mare parte pe retransmiterea posturilor populare străine de televiziune în detrimentul producţiei proprii;

· Numărul mare de posturi de televiziune prin cablu este determinat de politica de retransmitere a posturilor de televiziune din Rusia, România, Ukraina şi lipsa producţiei proprii;

· Acoperire naţională are doar un singur post de radio, postul naţional de Radio „Moldova”, acoperire regională au cîteva posturi de radio private;

· Autoritatea publică, care reglamentează activitatea în domeniul audiovizualului este Consiliul Coordonator al Audiovizualului.

Industriile culturale. Producerea şi distribuirea filmului.

· În Molodva lipseşte o strategie de relansare, producere şi promovare a producţiei cinematografice;

· Studioul “Moldova-film”, reprezintă o instituţie, care s-a păstrat, ca mod de funcţionare, din sistemul centralizat de dirijare a economiei;

· După privatizarea cinematografelor doar o parte din ele şi-au restabilit activitatea, majoritatea din ele fiind concentrate la Chişinău;

· Odată cu liberalizarea sistemului economic au apărut studiouri particulare de filme, care au fost în stare să producă şi filme de lungmetraj;

· Majoritatea studiourilor particulare sunt concentrate asupra producerilor de filme publicitare sau filme de scurtmetraj;

· Pentru relansarea producţiei cinematografice este necesară atragerea investiţiilor străine;

· Este necesară elaborarea Legii cinematografiei, care să prevadă şi mecanismul de inventariere, păstrare şi difuzare a filmelor din arhiva studioului “Moldova-film”.

Industriile culturale. Editarea şi realizarea cărţilor.

· Editarea de cărţi beneficiază de scutiri la taxa pe valoarea adăugată;

· Editurile participă la licitaţii pentru realizarea comenzii de stat de editare a manualelor, dar aceste licitaţii nu sunt transparente şi nu există condiţii clare de determinare a învingătorilor licitaţiilor;

· Majoritatea absolută a producţiei de carte este realizată de către companiile particulare;

· Principala piaţă de desfacere a produselor editoriale este piaţa României;

· Este necesară susţinerea statului pentru promovarea editurilor pe piaţa internaţională;

· Librăriile nu beneficiază de careva înlesniri fiscale;

· Editurile ar avea nevoie de un plan prealabil de cărţi comandate de către stat. Aceasta ar permite planificarea şi coordonarea activităţii editurilor.

· Este necesară o politică de promovare a cărţii pe piaţa internă.

Industriile culturale. Publicitatea.

· Piaţa publicitară se dezvoltă destul de dinamic;

· Companiile multinaţionale nu sunt interesate de piaţa Moldovei:

· Multe prevederi ale legii şi-au perdut din actualitate;

· Necesită o delimitarea mai clară noţiunea de publicitate.

Industriile culturale. Presa.

• Situaţia socio-economică dificilă determină atitudinea populaţiei faţă de ediţiile tipărite;
• Pentru a schimba situaţia este necesar de modificat oferta de ediţii tipărite;
• Nu există o lege privind susţinerea de către stat a mijloacelor de informare în masă;
• Nu sunt create suficiente mecanisme efective, care să contribuie la dezvoltarea presei naţionale;
• Nu există facilităţi pentru mijloacele de informare în masă, inclusiv în domeniul fiscal.

Industriile culturale. Meşteşugurile populare.

· Meşterul popular poate să-şi desfăşoare activitatea în diferite forme juridice de organizare;

· Activitatea meşterilor populari este coordonată de Uniunea Meşterilor Populari;

· Cele mai dificile obstacole în practicarea meşteşugurilor populare în Republica Moldova sunt legate de lipsa pieţei de desfacere importul materiei prime, aprecierea incorectă a valorii artistice a lucrărilor, includerea meşterilor populari în categoria generală de întreprinzător.

Industriile culturale. Show-bussines.

· Show-bussinesul rămîne cu mult în urmă faţă de realizările ţărilor vecine,;

· Se dezvoltă activitatea diferitor întreprinderi;

· O piedică în dezvoltarea rapidă a show-bussinesului este în mare măsură piaţa mică şi săracă de consum;

Casele de cultură.

· Moldova a moştenit o largă reţea de case de cultură;

· Lipsa finanţelor a dus la distrugerea multor case;

· Statul nu are o politică de dezvoltarea acaselor de cultură;

· O este retragerea din activitatea caselor de cultură a specialiştilor;

· Casele de cultură astăzi sunt dirijate de Primari şi consiliile locale;

· La transmiterea caselor de cultură la balanţa administraţiilor locale, nu s-a ţinut cont de posibilităţile acestor comunităţi de a întreţine activitatea culturală a căminelor culturale;

· Fiind parte componentă a administraţiilor locale, casele de cultură, în majoritatea cazurilor, nu sunt persoane juridice aparte;

· Specialiştii consideră că casele de cultură au fost şi trebuie să rămână principala instituţie de promovare şi organizare a activităţilor culturale în satele noastre

8.2. Descentralizarea actului cultural şi asigurarea accesului egal al populaţiei la valorile culturale.

· Predomină o criză a administraţiei culturale la toate nivelele, iar Ministerul Culturii nu are resurse pentru a absorbi ideile care vin din afară;

· Este necesară decentralizarea întregului sistem administrativ şi definirea exactă a rolului fiecărui actor din sectorul cultural în ce priveşte administraţia centrală şi în teritoriu;

· Nu există şi nu este promovat produsul cultural în regiuni;

· În Moldova nu există o piaţă de arta funcţională;

· .Nu există un raport echilibrat de interacţiune între regiuni şi Centru, nu există un schimb reciproc cu produsul cultural dar şi cu o informaţie de ordin general;

· Lipseşte un sistem de informaţie a publicului şi a comunităţilor;

· Nu există şi nu este promovat produsul cultural în regiuni;

· Descentralizarea de jure a fost ajustată la normele democratice doar în actele oficiale;

· Finanţarea de la bugetele locale pentru activităţile culturale din teritoriu este mai mare, în comparaţie cu finanţarea de la bugetul central;

· Reconstrucţia patrimoniului cultural imobil, ar trebuie să devină un obiectiv primordial al statului;

· Accesul la produsele culturale este determinat de nivelul veniturilor reale ale populaţiei;

· Se impune o participare activă a Statului în calitate de beneficiar al produsului cultural;

· Specialiştii consideră că la nivelul secţiilor raionale sunt concentrate cadre mai competente în domeniu;

· Se cere crearea unor comisii pe lângă secţiile raionale, care să întrunească atât reprezentanţii nivelului raional, cât şi cel comunal, şi care să elaboreze de comun politicile de achiziţionare a cărţilor;

· Folosirea pe larg a realizărilor industriilor electronice, facilităţilor oferite de Internet, fac posibilă accesul larg al populaţiei la toată bogăţia patrimoniului cultural;

· Casele de cultură urmează să fie dotate cu centre de informatizare a populaţiei bazat pe accesul la resursele Internetului

· Promovarea interesului faţă de carte prin organizarea unor lecturi cu public în şcoli, biblioteci, muzee;

· Descentralizarea proiectelor; mai multe proiecte culturale pentru localităţile rurale; diversificarea proiectelor.

· Crearea unui Institut al Cărţii; organizarea unor lansări de carte în provincie şi a unor proiecte educaţionale în cadrul acestui Institut;

· Fondarea unor edituri în teritoriu;

· Instituirea unor Fundaţii culturale în raioane;

· Organizarea unor cluburi de lecturi, întâlniri cu scriitorii, unor conferinţe mobile în casele-muzee ale scriitorilor;

· Organizarea unor întâlniri-dialog cu responsabilii pentru cultură din raioane; crearea în colaborare cu ei a unor proiecte culturale comune;

· Consilierii locali nu au pregătire şi nu cunosc valorile culturale;

· Oamenii de cultură din teritoriu nu au susţinere (morala, credibilitate) în negocierile cu administraţia publica şi consilierii locali. ONG-urile locale din teritoriu având un potenţial scăzut au realizat foarte puţine proiecte.

8.2. Protejarea şi dezvoltarea patrimoniului cultural. Păstrarea identităţii culturale.

· Marea majoritate a edificiilor culturale în raioane necesită reparaţie;

· Problema dublei identităţi român-moldovean rămîne actuală pentru Molodva;

· Depolitizarea problemei de identitate;

· Anularea glotonimului antiştiinţific “limba moldovenească” din Constituţie;

· Promovarea valorilor culturale indiferent de etnie;

· Modernizarea Muzeului literaturii;

· Un rol important în protejarea şi dezvoltarea patrimoniului cultural îl joacă industriile culturale;

· Editurile au reuşit în ultimii ani să ofere publicului cititor o vastă gamă de cărţi ale clasicilor, ediţii care valorifică patrimoniul folcloric, precum şi ediţii dedicate artei contemporane;

· Folosirea pe larg a tehnologiilor moderne, tehnologiilor digitale, permit de a plasa păstrarea, acumularea şi promovarea celor mai valoroase opere ale patrimoniului naţional cultural;

· Lansarea Fondului electronic al valorilor culturale moldoveneşti plasat în lumea Internetului.

· Casele de cultură săteşti au un rol deosebit pentru a asigura protejarea şi dezvoltarea patrimoniului cultural local;

· Pentru eficientizarea lucrului caselor de cultură, în ideea dezvoltării patrimoniului cultural local, se impune o colaborare strânsă cu şcolile locale;

· Este necesară susţinerea de către stat a meşteşugurilor tradiţionale.

8.3. Reformarea raportului Stat versus Cultură.

• Statul trebuie să asigure libertatea de creaţie, autonomia creatorului, egalitatea oportunităţilor;
• Este necesar promovarea pachetului de legi privind Statutul Artistului;
• Participarea statului în problema a integrării tinerilor artişti şi asigurării protecţiei sociale;
• Se impune elaborarea unui studiu separat în problema evaluări situaţiei privind statutul artistului;
• Nu există un cadru legal specific pentru sectorul artelor vizuale;
• Se constată o lipsă acută a managerilor culturali;
• Ne confruntăm cu existenţa unei probleme fundamentale cum este reformarea sistemului educaţional;
• Programul Bologna nu funcţionează in Republica Moldova;
• Cadrele didactice precum şi calitatea programelor educaţionale, a procesului educaţional în general este extrem de joasă;
• Puterea actuală este foarte ideologizată ceea ce constituie un obstacol în dialogul cu autorităţile;
• Proiecţia politicului în cultură are consecinţe nocive pentru dezvoltarea culturii;
• Autorităţile responsabile pentru cultură nu respectă cele mai elementare norme ale unei societăţi deschise;
• Societatea civilă nu participăm la luarea deciziilor privind politica culturală şi financiară;
• Actualmente nu există criterii de selectare şi aprobare a programelor literare finanţate de la stat;
• Este necesar de a impune statul să-şi respecte obligaţiunile;
• În ultimii ani se formează o cultură liberală care nu este cunoscută şi sabotată de stat;
• Este necesară trecerea de la confruntare la dialog; izolarea de putere înseamnă în condiţiile noastre izolare de societate;
• Informarea societăţii referitor la deciziile luate de stat prin discuţii publice ale proiectelor culturale;
• Formarea unor Consilii ale societăţii civile pentru analiza cheltuielilor publice;
• Elaborarea unor criterii clare de organizare a activităţilor culturale;
• Asigurarea transparenţei deciziilor luate de stat; discuţii publice ale proiectelor culturale;
• Ministerul de resort, nu se implică într-o măsură necesară în promovarea ofertei industriilor culturale moldoveneşti pe piaţa internaţională;
• Pe lângă optimizarea raporturilor cu Statul, se cere crearea şi activizarea unor organizaţii de autoreglementare;
• Nivelul raional ar trebui să fie veriga principală în structura de gestionare a actului cultural în ţară;
• Se impune reorganizarea secţiilor culturale de pe lîngă consiliile raionale în direcţii culturale;
• Se cere formarea unor fonduri speciale cu destinaţie strictă pentru activitatea culturală.

8.4. Participarea culturii la soluţionarea problemelor comunităţii.

· Se propune crearea sau relansarea unor spaţii pentru expoziţii, prezentări şi evenimente culturale în zonele rurale;

· Se impune crearea unor resurse pentru informarea comunităţilor din teritoriu, care ar presupune crearea unei arhive/baze de date cu instituţiile culturale, iniţiativele culturale/artistice, artiştii si proiecte;

· Crearea unor Galerii sau spatii destinate expunerii si prezentării artei şi proiectelor culturale, cat si pentru realizarea altor evenimente culturale adresate comunitarii rurale;

· Cea mai eficientă influienţă pentru restabilirea încrederii dintre Moldova şi regiunea separatistă Transnistri o pot realiza proiectele culturale;

· Cultura îşi poate aduce aportul la rezolvarea problemelor migraţiei masive a populaţiei peste hotarele ţării şi susţinerea diasporelor;

· Industriile culturale contribuie la descoperirea şi promovarea tinerelor talente, la crearea imaginii ţării;

· Casele de cultură realizează mai multe funcţii sociale pentru comunităţi inclusiv şi cea de informare, desfăşurarea a discuţiilor şi locul de odihnă.

8.5. Finanţarea Culturii: diversificarea surselor de finanţare.

· Sa constatat necesitatea unor acţiuni privind instruirea pentru fundrising, în general crearea unei politici de instruire a operatorilor din sectorului cultural;

· Sa constatat, că la nivelul bugetului Ministerului Culturii nu exista suficiente fonduri;

· Lipsa transparenţei în repartizarea fondurilor bugetare;

· Lipsa priorităţilor în finanţarea proiectelor culturale;

· După adoptarea legilor cu privire la cota de 0% la impozitul pe venit legea sponsorizării şi-a pierdut sensul;

· Statul nu susţine financiar activitatea ONG-urilor;

· Nu este asigurată prin lege protecţia socială a artistului;

· Necesitatea legii 1% din venit pentru sectorul non-profit;

· Uniunile de Creaţie sunt finanţate de la buget, doar pentru realizarea unor proiecte;

· Crearea unei instituţii de agenţi literari;

· Sprijinirea editurilor independente de a crea parteneriate cu editurile din străinătate;

· Apărarea adecvată a drepturilor de autor;

· Crearea unui Fond cultural neguvernamental cu surse financiare de la stat şi alternative şi cu decizii de finanţare luate de experţi independenţi;

· Crearea unei instituţii de premii şi burse pentru oamenii de creaţie;

· Promovarea cărţilor pe piaţa de peste hotare (prin traduceri);

· Crearea unui traseu turistic “literar”;

· Industriile culturale nu pot fi lăsate în complecta dependenţă de conjunctura pieţei;

· Scutirea editurilor de plata TVA a permis dezvoltarea acestui domeniu într-un ritm mai dinamic ca alte domenii ale industriilor culturale;

· Sunte necesare schimbări în sistemul fiscal pentru stimularea activităţii industriilor culturale;

· Crearea unor condiţii fiscale speciale pentru întreprinderile din industria culturală , care se află în starea incepientă;

· Stimularea pe cale fiscală a autorilor, ca exemplu situaţia din Irlanda, unde veniturile autorilor se impozitează doar cu 2%;

· Este necesar de elaborat un mecanism eficient de atragere a investiţiilor în producerea filmelor;

· Sursa de finanţare a caselor de cultură sunt bugetele locale;

· Defalcările de la bugetul central se calculează per cap de locuitor, conform cuantumului de 5 lei la un locuitor al comunităţii.

· Algoritmul de finanaţare a culturii existenta astăzi defavorizează din start localităţile cu un număr mic de populaţie

· Se propune alocarea unor sume fixe suplimentare indiferent de numărul de locuitori, dar stabilite în dependenţă de realizările comunităţii în domeniul culturii;

· Fonduri suplimentare urmează a fi distribuite de comisiile speciale create la nivel raional într-un mod transparent public în baza unor proiecte concrete înaintate de casele de cultură locale.

Final report on the realization of project “Identifying and implementing efficient funding mechanisms for cultural sector in the Republic of Moldova“

The project “Identifying and implementing efficient funding mechanisms for cultural sector in the Republic of Moldova“, supported by the Policies for Culture program of the European Cultural Foundation, the ECUMEST association, Soros Foundation Moldova and the Council of Europe, had as a goal the investigation of culture funding mechanisms in various countries, their comparative analysis and the development of recommendations for decision-making bodies in Moldova aimed to reform the existent in the country system of financing which fully demonstrated its inefficiency in the course of the past decade. The cultural funding system applied in Moldova is in fact the continuation of the old centralized system, based on administrative principles of command and control, The project started in September 2003, when the working group of Association “Alternativa Noua”, in collaboration with the Centre for Cultural Policies, begun the research phase of the project, collecting and analyzing data on the funding mechanisms in Moldova and the variety of alternative funding mechanisms for the cultural sector, existing throughout Europe and the world. The group was formed by specialists in cultural management, such as Zinaida Plămădeală, in charge with communications, international relations and festival organizer at the “Eugene Ionesco” theatre, Elena Panuş, director of the Centre for Cultural Policies, Veaceslav Reabcinschi, director of the association “Alternativa nouă”, Constantin Tănase and Oleg Panuş, lawyers, Vadim Pistrinciuc, specialist in local public administration. In the course of this phase , models of cultural financing in Latvia, Lithuania, Estonia, Poland, Romania, Czech Republic, Slovakia, Hungary, Slovenia, Bulgaria, Ireland, Sweden, Netherlands, Denmark, Norway, Belgium, Malta, Finland, the United Kingdom, USA, Canada and Australia have been studied. This research work, aimed at studying cultural financing, with a special focus on countries in transition, inevitably brought the working group to the issue of decentralization in the organization and financing of cultural activities in the period of transition – a key problem for all post-socialist and post-soviet countries. This problem of decentralization is solved differently in different countries, with more or less success, the situation depending on a variety of factors, but this ongoing process is common to all countries in transition.

The decentralization of the cultural system implies the repartition or redistribution of organizational and financial responsibilities on the administrative level. In general, responsibilities, including those financial ones, are divided between national, regional and local authorities. But this division is not absolutely strict and often, at the level of financing, common or mixed subventions are applied. Normally, in developed European countries, the Ministry of Culture (or a similar body at the national level) is assuming theresponsibility for the financial support of institutions having the status of “national” –opera and ballet theatres, symphonic orchestras, most important drama theatres, museums and archeological sites of national importance and, in general, the whole architectural, artistic and archeological heritage (Sweden, Denmark, the Netherlands, Norway, England, Belgium etc.), practically assuming their complete financing (at the level of 70-80% – in Sweden), regardless of the legal status of such institutions. In Netherlands, for instance, there are 25 museums with the status of national and 900 museums which have been privatized or received a large amount of autonomy. But the Ministry of Culture is subventioning the 25 national museums and is contributing to the financing of the other 900 museums, administrated by various foundations, associations and even individuals. The architectural regional heritage is administered at the municipal level, but the Ministry is also contributing to its financing. Other cultural institutions are generally administered and financed at the local/municipal/regional levels, implying various funding sources and schemes, the government, nevertheless, assuming the responsibility for the general financing of the cultural system.

Analyzing the goals of cultural policies in post-socialist countries, the group stated that decentralization – in the sense of transferring competencies and responsibilities from the central administration to the regional level and further on to the local level – is the core element of all program documents related to cultural policies. At the same time it was stated that in the majority of post-socialist countries the process of decentralization is not simple and the major issues that are to be solved are more or less the same in all of them – legal, managerial and financial problems, as well as lack of experience of cultural managers at all levels in the redistribution of functions and responsibilities among various administrative bodies. The redistribution of financial responsibilities among different administrative levels (what structure will finance such and such cultural institution or activity and what administrative and financial function will they assume) is representing the most difficult and complex problem. Its solving is advancing with different speed in different countries, but it is a continuous and developing process.

In this sense the working group concluded that both the experience of western countries – with a well structured and well financed cultural systems (as basic models), as well as the experience of countries in transition (their realities being closer to the situation in Moldova, and their experience, of a most recent date, offering us the opportunity to compare possibilities, to follow up evolutions, to borrow positive moments and to avoid mistakes, when possible) are very important. While analysing the situation in the cultural funding of the Republic of Moldova, the working group developed for further examination the following principles: Institutions of national importance should be financed from the central budget in accordance with the legislation in course; Other institutions, which presently are subordinated to the Ministry of Culture, should be subordinated to the local administrations and will be financed from local budgets in accordance with the legislation in course; A Cultural Foundation is proposed to be created, as an autonomous public body, without any political color, financed from the central budget, from the taxes on the import of cultural products (video and audio cassettes, DVDs, concerts etc.), from the cultural lottery, from extra-budgetary sources, from sponsorships, legs, donations etc. The resources from the central budget will be allotted annually or for a period of 3-4 years, to avoid the dependence on possible changes in government etc.).As regards the funding mechanism of cultural institutions in Moldova, the work group offered for examination the following basic principles: A regulation should be developed and approved by the Government of the Republic of Moldova, establishing the minimal level of financing, necessary for the activity of national and local cultural institutions. The budget of cultural institutions should be elaborated by the Ministry of Culture and approved by the Council of the Ministry.

The goal of the Cultural Foundation is to support the creativity in arts by grants distribution. The access to the grants of the CF is open for organizations, institutions (public and private), as well as for individuals. State bodies (the Ministry of Culture etc.) do not have the right to intervene in the decision-making process of the Board of the CF.

The CF will have a Board and expert panels/committees for each art genre (literature, visual arts, theatre, film, dance etc.). Besides, in the process of evaluation of projects submitted for financing independent experts will be attracted – persons, renowned in a certain art field. The candidatures of the members of the Board will be proposed by the Ministry of Culture, by artistic unions/associations, by arts institutions and by the civil society and shall be approved by the Council of the Ministry of Culture.

A representative of the Ministry of Finances will also be the member of the Board. The time mandate for members of decision-making organs is if two years and members can not be re-elected for this function for more than two terms. The panel/committee members are appointed by the Board after consultations with professional organizations and artists. The time mandate for the members of panels is of three years. Grants will be distributed/paid in accordance with a regulation established by the Board. The mechanism of grants allocation, control of execution and projects accounting (financial and content reports) will be established by the experts. A highly important provision is that the grants distributed by the Cultural Foundation will not replace, but will complete the financing of cultural institutions by state bodies.

In November the working group completed the phase of research, study and analyze, developing a report which comprised the model of cultural financing, applied in Moldova, with all its good and weak points, as well as the basic principles of alternative funding mechanisms and their functioning in throughout the world, followed by the conclusions and recommendations on the most suitable for Moldova mechanism of cultural financing. The project and the report have been submitted to Soros Foundation Moldova for co-financing, because the implementation of the project needed supplementary financing (organization of debates and of an international seminar etc.). The Soros Foundation commission for Cultural Policies approved the project in its general outline, but suggested the modification and the deepening of project finality. The initial goal of the project was to identify an optimal model of cultural financing for the Republic of Moldova, while the responsible for Cultural Policies program of the Soros Foundation suggested a larger and more specific approach – the developing of a draft law which, after being given an adequate legal shape, would be submitted for discussion and hopefully further approval to decision-making bodies – the Ministry of Culture and the Parliament. This proposal of important modifications obviously implied modifications in the terms of project realization, as well as other changes – the widening of the circle of experts, debates of the project issues on a larger scale with important stake-holders – the representatives of the artistic and cultural community of Moldova, to mention just a few of moments needing additional attention and efforts. At the end of discussions with the Soros Foundation it has been convened that the final goal of the project will be the developing of the draft law on the Cultural Foundation of Moldova In February 2004, after the approval of the project by the Soros Foundation Moldova, the experts group started the work of analyzing legal documents and developing basic elements of the draft law of the Cultural Foundation of the Republic of Moldova. The experts group was constituted of well-known in Moldova professionals, representing various artistic and cultural fields, as well as financial bodies. Ghenadie Ciobanu, ex-Minister of Culture, composer, Constantin Cheianu, playwright, former of department at the Ministry of Culture, Svetlana Bivol, director of the National Philharmonic, Elena Ploşniţă, head department at the National Museum, Ion Dediu, lawyer at the cultural department Chişinău City Hall, Natalia Raţă, head department at the Ministry of Finances, Svetlana Berţoi from the Inspectorate for Internal Revenues of Moldova. In March the experts group had two meetings where the fields and procedures of activities have been established and three working groups have been created for specific areas of the project. In April the experts group had a meeting with Delia Mucica, lawyer and expert in cultural legislation for the Council of Europe. During this meeting legal aspects of the Cultural Foundation activity have been discussed, the experience of similar Foundations in Romania, Hungary, Latvia etc. was analyzed, and deficiencies and difficulties in the functioning of such arm’s length bodies in various countries were stressed. Mrs Delia Mucica also had meetings with representatives of the Ministry of Finances of the Republic of Moldova, of the Department for Culture of Chisinau City Hall, with the representatives of Unions of Artsits. At the suggestion of Mrs Delia Mucica, the experts decided to develop the model of the Cultural Foundation in the form of a policy document/a statement of intention in order to facilitate the acceptance of this document by decision-making bodies The experts formed three working groups, each group having in charge specific aspects of the activity of the Cultural Foundation.

Group 1. Financial division. The group was conducted by Natalia Raţă, chiefdepartment at the Ministry of Finances. Other members of the group were a representative of the Ministry of Finances and a representative of the Fiscal Inspectorate/Internal Revenues Office. This group was in charge with the identification of sources of revenue to support Foundation activity, the legal basis of its activity, modalities of resources/contributions collecting and collection supervision

Group 2. Arguments in favour of the new funding system. The group was constituted of Svetlana Bivol (director of the National Philharmonic), Elena Ploşniţă (chief department at the National Museum of History) and Zina Plămădeală (project coordinator, cultural administrator). The group concentrated on the analysis of the funding of culture in Moldova (levels of responsibilities etc.), its comparative analysis with the decentralized models of cultural financing, and formulated arguments in favour of an alternative model of funding.

Group 3. Activity of the Foundation. The group was headed by Ghenadie Ciobanu (ex-Minister of Culture, composer, president of the Union of Musicians and Musicologists of Moldova), other members being Constantin Cheianu (theatre critic, journalist, playwright) and Ion Dediu (lawyer at Cultural Department of the Chişinău Municipality). The group was in charge to develop the principles of administration, priorities of activity and financing, the eligible cultural activities, selection criteria and so on. At the end of June the groups submitted the results of their activity in the form of reports. These reports were sent to Mrs Delia Mucica who suggested some modifications related to a more specific and detailed description of sources to support the activity of the Cultural Foundation.

These documents/reports have been discussed by the unions of professional artists in September and October. In the course of these debates we observed that the points provoking the most vivid and heated discussions are the constitution of the Council of Administration and the priorities of cultural activities to be financially supported. The experts proposed a Council of Administration/Board composed of 11 persons, headed by the Minister of Culture, with 5 members nominated by the Ministry of Culture and 5 members nominated by cultural professionals. In the framework of public debates various forms of organization have been proposed by artists and cultural professionals, among them the complete exclusion of any representative of the Ministry of Culture and every union of creation was considering the presence of its representatives in the Council of Administration as an absolute must.

Taking in consideration the most important questions and problems arisen at the discussion of these documents, the project team prepared the international conference “Models of cultural institutions financing”, held on October 16, 2004 in Chişinău. At the conference, alongside the cultural professionals from Moldova, participated experts and specialists from other countries – Raul Altmae (Estonia), Chairman of the Cultural Endowment of Estonia (Eesti KultuurKapital), Peter Inkei (Hungary), director of Budapest Observatory (Regional Observatory for Cultural Financing in Central and Eastern Europe), Delia Mucica (Romania), expert in cultural legislation for the Council of Europe, Oana Radu (Romania), regional coordinator for the Policies for Culture program of the European Cultural Foundation. The list of participants to the conference is attached to this report.

At the conference the experts from Estonia and Hungary presented in detail the history, the structure and the activity of arm’s length bodies in their countries. Delia Mucica made an overview of the mechanism of functioning of this type of funding bodies and compared their activity in different countries. Oana Radu familiarized the participants at the conference with the goals and activities of the Policies for Culture program of the European Cultural Foundation. These presentations have been followed by a session of questions and answers and the conference continued with a general, interested and vivid discussion of the most important aspects of the proposed model.

The next day the experts team and Mrs Delia Mucica worked on the draft law on the Cultural Foundation of Moldova, making necessary modifications, completions and adjustments. In the process of this project implementation, the working group collected and analyzed mechanisms of cultural funding in Moldova and in other countries, outlined the situation of cultural institutions in Moldova. After this work of research and study was completed, the experts suggested a set of principles that could be used as a basis for the reform of the mechanism of cultural financing in Moldova. The experts also suggested that this reform could start with the establishment of the Cultural Foundation of Moldova – a public institution, financially supported from the state budget and from extra-bugetary sources, conducted by a council with members representing the governmental bodies and the civil society. The project was concluded by the drawing up of the draft law on the Cultural Foundation of Moldova which was submitted to the Ministry of Culture and to the Committee for Culture of the Parliament of Moldova. The draft law on the Cultural Foundation (in Romanian) is attached to this report. Presently in Moldova is in full development the pre-election campaign for elections in the Parliament, and responsible persons from the Ministry of Culture and from the Parliament suggested us to submit officially the draft law developed in the framework of this project after elections which will be held on March 6, 2005. Up to now, the draft law gained the support of a number of professional art unions and nongovernmental organizations working in the field of culture. It is also supported by a number of deputies of the actual Parliament. After the elections we are going to officially submit the draft law to the Parliament.

—————————————————————————————————————————————————

CHIŞINĂU – UN ORAŞ ISTORIC ÎN PROCES DE DISPARIŢIE

Prima menţiune documentară a localităţii rurale Chişinău din valea râuleţului Bâc datează din secolul al XV-lea. În secolul al XVII-lea importanţa Chişinăului creşte vertiginos, el capătând statutul de târg. Către finele secolului al XVIII-lea – începutul celui de-al XIX-lea secol oraşul devine cel mai mare centru urban din partea de la est de Prut a Ţării Moldovei.

După anexarea părţii de est a Ţării Moldovei de către Imperiul Rus în anul 1812 Chişinăului îi este atribuit statutul de centru administrativ şi politic al nou createi regiuni Basarabia. Oraşul se extinde spre sud. Părţii neregulate, medievale a localităţii i-a fost adăugat un mare sector regulat, cu străzile dispuse după sistemul hippodamic.

După cel de-al II-lea Război mondial oraşul a cunoscut o perioadă de creştere teritorială considerabilă. Anume atunci s-a luat decizia cu consecinţe nefaste asupra integrităţii patrimoniului construit al urbei, ca centrul Chişinăului „socialist” să suprapună centrul oraşului din secolul al XIX-lea. Planul general al oraşului elaborat în acele timpuri a promovat construirea a câteva bulevarde şi străzi largi direct prin ţesutul oraşului istoric. Astfel, au fost distruse întregi cartiere, inclusiv centrul oraşului medieval, şi sute de edificii istorice. Anume în această perioadă s-au pus bazele practicilor de ignorare a moştenirii arhitecturale a Chişinăului.

Deşi oraşul pierduse o parte însemnată din fondul istoric construit, centrul lui continua să prezinte un fenomen urbanistic şi arhitectural aparte. Reţeaua de străzi şi edificiile ridicate aici, de la cele mai modeste, până la cele mai elaborate din punct de vedere al volumetriei şi plasticii decorative, reprezentau o mărturie valoroasă a culturii secolelor trecute. Anume aceste raţionamente au stat la baza deciziei autorităţilor de atunci de a-i conferi Chişinăului statut de oraş istoric. Anarhia care a cuprins în ultimii ani de existenţă Uniunea Sovietică a zădărnicit, însă, formarea structurilor de protecţie a patrimoniului istoric al oraşului, structuri inerente statutului respectiv.

După obţinerea în 1991 a independenţei Republicii Moldova, starea practică a lucrurilor în domeniul protecţiei şi restaurării monumentelor de arhitectură nu a suferit modificări.

Chişinăul, localitatea cu cel mai mare număr de edificii istorice păstrate, reflectă practic toate problemele existente în Republica Moldova în domeniul protecţiei patrimoniului cultural construit. Statutul de oraş istoric al Chişinăului a fost reconfirmat în anul 1993, când prin Hotărârea Parlamentului nr.1531-XII din 22 iunie 1993 nucleul istoric al urbei, împreună cu un număr important de edificii istorice separate de aici, a fost declarat monument de istorie şi arhitectură de importanţă naţională, fiind inclus în Registrul Monumentelor Republicii Moldova Ocrotite de Stat. Cu toate acestea, nici un fel de structuri municipale de protecţie, restaurare şi punere în valoare a patrimoniului arhitectural al capitalei aşa şi nu au ajuns să fie create. O problemă deloc neglijabilă este şi lipsa unui Serviciu municipal arheologic. Cât de bizar ar suna, vatra istorică a Chişinăului nici odată nu a beneficiat de o cercetare serioasă din punctul de vedere al arheologiei. Aceasta, în condiţiile unei penurii acute de documente şi date istorice privitor la istoria de până la 1812 a oraşului. Astfel, în condiţiile boom-ului constructiv de astăzi, sunt sortite pieirii mărturii inestimabile ale trecutului nostru, unicele în stare să verse lumină asupra problemelor controversate ale apariţiei şi dezvoltării istorice a Chişinăului.

Deterioarare continuă, zi de zi, a clădirilor istorice din oraş, încet, dar sigur, îndreaptă lucrurile spre dispariţia Centrului istoric al Chişinăului ca monument de arhitectură şi urbanism. Printre acţiunile cu impact negativ asupra patrimoniului construit al oraşului şi printre cauzele situaţiei respective menţionăm:

a) demontarea acoperişurilor, planşeelor şi pereţilor despărţitori ai clădirilor urmată de abandonarea lor până în momentul când începe procesul de distrugere naturală a acestora;

b) demolarea clădirilor şi construirea în loc a unora noi, adesea, fără vreo legătură cu mediul istoric constituit al oraşului;

c) demolarea clădirilor istorice, păstrându-se doar faţadele dinspre stradă, şi integrarea lor în construcţii noi;

d) înlăturarea elementelor orginare de plastică decorativă exterioară/interioară a edificiilor istorice, înlocuirea elementelor originare de tâmplărie (uşi, ferestre etc.), a elementelor de feronerie etc. cu altele de factură nouă;

e) distrugerea vecinătăţii istoric constituite a edificiilor cu statut de monument, fapt cu efect degradant asupra valorii monumentelor;

f) excluderea materialelor şi tehnicilor tradiţionale de construcţie din repertoriul materialelor şi tehnicilor utilizate în cadrul lucrărilor de reparaţie a edificiilor istorice;

g) absenţa întreţinerii necesare a clădirilor istorice (şi a centrului istoric al urbei în general), care ar corespunde statutului lor declarat de monument, precum şi a programelor municipale corespunzătoare;

h) absenţa unor hotare clare şi protejate legal a Centrului istoric (a zonei de protecţie şi a zonei tampon).

i) absenţa „paşapoartelor” edificiilor istorice cu statut de monument de arhitectură, care ar conţine principalele date istorice, arhitecturale, tehnice şi urbanistice a acestora şi care ar determina clar parametrii protecţiei lor. In absenţa unor astfel de documente, conform practicilor internaţionale, orice protecţie este ineficientă şi comportă un caracter declarativ.

etc.

În această ordine de idei, se prezintă explicabilă şi lipsa în Chişinău a exemplelor de edificii istorice restaurate în conformitate sensul acceptat la nivel internaţional al termenului de restaurare.

În anul 2007 a fost adoptat noul Plan Urbanistic General al Chişinăului, care reprezintă, la capitolul Centrul istoric al oraşului, un fel de încununare a viziunilor cu impact distructiv asupra patrimoniului arhitectural de aici. Printre soluţiile promovate de noul PUG se află: construirea direct prin centrul istoric a unei străzi noi de circa 70 metri lăţime (bulevardul Cantemir), lărgirea considerabilă a altor străzi, etc., toate implicând modificarea vechii trame stradale şi demolarea unei părţi considerabile a fondului de clădiri istorice.

Republica Moldova a ratificat o serie de acte internaţionale importante, cu statut de obligatorii spre implementare, cum ar fi: în 2001 – Convenţia pentru protecţia patrimoniului arhitectural al Europei şi Convenţia Europeana asupra protecţiei patrimoniului arheologic, iar în 2002 – Convenţia UNESCO pentru protejarea patrimoniului cultural si natural mondial. Totuşi, prevederile acestor şi altor documente UNESCO şi ale Consiliului Europei, elaborate în baza bogatei şi variatei experienţe internaţionale în domeniul protecţiei patrimoniului construit, deocamdată continuă a fi neglijate.

Crearea condiţiilor necesare depăşirii crizei în domeniul respectiv implică printre altele:

1. Elaborarea şi punerea în aplicare a unui sistem legislativ naţional coerent şi consecvent în ceea ce priveşte protecţia patrimoniului cultural construit;

2. Crearea unei instituţii naţionale specializate în implementarea şi dezvoltarea metodelor şi tehnicilor de conservare/restaurare ştiinţifică a patrimoniului arhitectural;

3. Organizarea în teritoriu a unor servicii specializate în protecţia, restaurarea şi punerea în valoare a patrimoniului arhitectural, încadrate cu staff-uri capabile să-şi îndeplinească misiunea;

4. Formarea specialiştilor în domeniul protecţiei, restaurării şi punerii în valoare a patrimoniului cultural construit (cum ar fi, spre exemplu, cazul specialiştilor în reabilitarea structucturilor portante istorice, care în Republica Moldova lipsesc cu desăvârşire);

5. Stimularea investiţiilor private în domeniu;

etc.

Problemele existente în Republica Moldova rezidă în neînţelegerea valorii patrimoniului nostru construit, parte constituentă a patrimoniului cultural şi arhitectural European, a importanţei lui pentru economia, cultura şi memoria istorică a ţării, împreună cu neînţelegerea metodelor care fac posibilă punerea în valoare a acestui patrimoniu.

Doar plasarea protecţiei patrimoniului arhitectural printre problemele culturale prioritare din Republica Moldova şi aducerea legislaţiei şi practicilor în domeniu în corespundere cu documentele respective adoptate de UNESCO şi Consiliul Europei va crea condiţiile necesare pentru salvarea şi perpetuarea lui întru beneficiul generaţiilor viitoare. Altfel, într-o perioadă relativ scurtă de timp, monumentul de importanţă naţională – Centrul Istoric al Chişinăului – va dispărea.

Dr.arh. Sergius Ciocanu