Notă informativă la proiectul de lege cu privire la Fondul Culturii

Perioada pe care o traversează cultura naţională este una marcată de lipsa cronică a mijloacelor financiare pentru realizarea de proiecte. Suferă mult atât procesul de creaţie, cât şi baza materială a instituţiilor culturale. Remunerarea angajaţilor din domeniul culturii, conform datelor statistice oficiale, se plasează la ,,subsolul” listei privind salariul mediu, urmată fiind numai de cei angajaţi în agricultură, silvicultură şi prestatorii de munci necalificate. Unul din motive fiind necesitatea schimbării modalităţii de finanţare, care ar corespunde unor rigori noi ale sistemului culturii.
În scopul acordării unui suport material domeniului cultural, promovarea de proiecte de creaţie, stimularea activităţii angajaţilor, precum şi acordarea susţinerii veteranilor din domeniu, se propune a institui în Republica Moldova Fondul Culturii, cu personalitate juridică distinctă şi activitate necomercială. Fondul va fi condus de un Consiliu de administrare, componenţa nominală fiind aprobată de Guvern. Drept surse de finanţare a Fondului Culturii se propune a stabili: cotă de la încasările din vânzarea unor bunuri culturale, a reproducerilor şi copiilor produselor de artă; încasări din vânzarea sau închirierea discurilor, casetelor audio şi video a operelor de artă, cărţi poştale etc. De asemenea, ca sursă pentru suplinirea bugetului Fondului se prevăd mijloace obţinute din donaţii, programe culturale, loterii culturale etc.
Instituirea şi activitatea Fondului Culturii va servi un imbold pentru revigorarea vieţii culturale, va impulsiona relaţiile culturale internaţionale, inclusiv cu Fondurile Culturale Europene. Practica funcţionării unor Fonduri similare din Ţările Baltice, alte state ale Uniunii Europene demonstrează necesitatea, precum şi utilitatea Fondurilor Culturale naţionale.

Deputaţi în Parlament

Fondul Culturii din Moldova

Congresul Oamenilor de Cultura la Palatul Republicii 2009, Fondul Culturii din Moldova

1st collector for Fondul Culturii din Moldova
Follow my videos on vodpod

Planul de acţiuni pentru realizarea Convenţiei „Cultura 2015”

Proiect

Planul de acţiuni pentru realizarea Convenţiei „Cultura 2015”

Obiectivele	Acţiunile	Termenul
Protejarea şi integrarea patrimoniului cultural naţional în sistemul valorilor culturale europene	Elaborarea şi aprobarea „Strategiei de dezvoltarea a culturii în Republica Moldova pentru anii 2015 – 2019”	Ianuarie, 2014
	Aprobarea regulamentului cu privirea la reabilitarea şi întreţinerea obiectelor istorico-culturale în baza Legii parteneriatului public-privat	Noiembrie, 2011
	Aprobarea planului de acţiuni cu privire la digitalizarea patrimoniului cultural al Republicii Moldova	Septembrie, 2012
Perfectarea cadrului legal pentru facilitarea activităţii culturale	Adoptarea Legii cu privire la Uniunile de Creaţie	Martie , 2012
	Adoptarea Legii cu privire la statutul omului de creaţie	Aprilie, 2013
Reformarea sistemului de finanţare a culturii, asigurarea transparenţei în elaborarea, gestionarea şi distribuirea bugetului culturi	Aprobarea Legii Fondului Cultural din Republica Moldova	Martie, 2011
	Modificarea legii şi stabilirea nivelului de salarizare a angajaţilor din domeniul culturii egal cu cel din domeniul educaţiei	Iunie, 2011
	Aprobarea regulamentului cu privire la principiile de finanţare a instituţiilor din cadrul Ministerului Culturii	Septembrie, 2011
	Modificarea Legii Culturii în scopul stabilirii unui procent obligatoriu de alocaţii pentru cultură pentru toate bugetele – naşional, raional, local (responsabilitatea pentru încălcarea prevederilor legale)	Martie, 2012
Modernizarea şi diversificarea ofertei de servicii a instituţiilor culturale, dezvoltarea unicităţii culturale locale	Aprobarea planului de acţiuni pentru reformarea şi modernozarea activităţii Caselor de Cultură	Mai, 2012
	Asigurarea cu calculatoare şi acces la Internet a tuturor bibliotecilor	Decembrie, 2012
	Aprobarea programului de dezvoltare a cinematografiei şi reformării studioului „Moldova Film”	Ianuarie, 2013
Susţinerea mobilităţii naţionale şi transnaţionale a operelor şi produselor culturale	Lansarea programului de susţinere a mobilităţii produselor culturale prin ţară.	August, 2012
Pregătirea şi perfecţionarea resurselor umane pentru activitatea în noile condiţii economice	Lansarea Centrului de Instruire a angajaţilor din cultură	Septembrie, 2011

Convenţia cu privire la susţinerea şi dezvoltarea culturii în Republica Moldova „Cultura 2015”

Proiect

Convenţia cu privire la susţinerea şi dezvoltarea culturii în Republica Moldova „Cultura 2015”

Subsemnaţii, reprezentanţi ai instituţiilor şi organizaţiilor culturale pe de o parte şi partidelor poltice din Republica Moldova pe de altă parte, considerînd cultura factor important de dezvoltare durabilă şi integrare europeană; mijloc de promovare a coeziunii naţionale şi teritoriale; catalizator al dezvoltării locale, avînd scopul

modernizării şi integrării culturii Republicii Moldova în circuitul cultural internaţional;

au convenit asupra celor ce urmează:

Articolul 1. Părţile consideră politica culturală o componentă importantă a dezvoltării durabile a societăţii, ce trebuie să se bazeze pe principiile europene de dezvoltare a culturii: promovarea identităţii culturale, respectarea diversităţii culturale, susţinerea creativităţii, stimularea participării.

Articolul 2. Părţile stabilesc, că Ministerul Culturii este instituţia de stat mandatată să elaboreze şi să implementeze politicile culturale. Ministerul este obligat să asigure principiul egalităţii dreptului la dezvoltare culturală pe întregul teritoriu al Republicii Moldova.

Articolul 3. Părţile vor respecta libertatea de expresie şi pluralismul de opinii, vor respinge orice formă de cenzură şi de monopolizare a activităţii culturale.

Articolul 4. Părţile vor susţine politicile de stimulare a creativităţii, pentru ca fiecare persoană să dispună de posibilităţi pentru satisfacerea potenţialului cultural.

Articolul 5. Părţile se vor consulta sistematic în procesul de adoptare a deciziilor ce ţin de dezvoltarea culturii şi în acest scop vor crea Consiliul Consultativ pe lîngă Comisia de profil a Parlamentului. Membrii Consiliului din partea reprezentanţilor culturii vor fi delegaţi de membrii semnatari ai prezentei Convenţii.

Articolul 6. Părţile stabilesc următoarele obiective prioritare pentru dezvoltarea culturii pînă în anul 2015:

• Protejarea şi integrarea patrimoniului cultural naţional în sistemul valorilor culturale europene;
• Perfectarea cadrului legal pentru facilitarea activităţii culturale;
• Reformarea sistemului de finanţare a culturii, asigurarea transparenţei în elaborarea, gestionarea şi distribuirea bugetului culturii;
• Modernizarea şi diversificarea ofertei de servicii a instituţiilor culturale, dezvoltarea unicităţii culturale locale;
• Susţinerea mobilităţii naţionale şi transnaţionale a operelor şi produselor culturale;
• Pregătirea şi perfecţionarea resurselor umane pentru activitatea în noile condiţii economice.

Articolul 7. Convenţia este suplimentată cu un plan de acţiuni pentru atingerea obiectivelor propuse, care este parte integrată a prezentului document şi care poate fi completat sau modificat prin acordul Consiliului Consultativ.

Articolul 8. Prezenta convenţie este deschisă pentru semnare şi de către alte instituţii şi organizaţii, care reprezintă domeniile respective.

Articolul 9. Convenţia este semnată în trei exemplare: 1 exemplar – Uniunea Teatrală din Moldova, 1 exemplar – Centrul de Politici Culturale, 1 exemplar – Ministerul Culturii.

Instituţii şi organizaţii culturale                                           Partide politice

Ce promit partidele pentru cultură

La sugestia uniunilor de creaţie, instituţiile şi organizaţiile de cultură, pe de o parte, şi reprezentanţii partidelor politice de orientare democrată, pe de altă parte, au semnat, sâmbătă, Convenţia cu privire la susţinerea şi dezvoltarea culturii în R. Moldova. Actul conţine un şir de obiective care urmează să fie implementate până în anul 2015 în scopul modernizării şi integrării R. Moldova în circuitul cultural internaţional.

Casele de cultură din R. Moldova ar putea suporta un amplu proces de restructurare şi modernizare. Aceasta ar însemna ca până în 2015, în cadrul acestor instituţii, tinerii din sate ar putea merge la film, beneficia de cursuri profesionale de croitorie sau machiaj, iar bătrânii vor fi incluşi în diverse acţiuni culturale. Acestea sunt doar unele obiective pe care le prevede Convenţia „Cultura 2015”.

Convenţia mai prescrie un şir de acţiuni de bază care au drept scop modernizarea şi integrarea culturii R. Moldova în circuitul internaţional: aprobarea, până în 2015, a planului de acţiuni cu privire la digitalizarea patrimoniului cultural al R.M, adoptarea Legii cu privire la statului omului de creaţie, aprobarea Legii Fondului Cultural, asigurarea cu calculatoare şi acces la internet a tuturor bibliotecilor, precum şi crearea unui centru de instruire a angajaţilor din cultură.

Prezent la eveniment, directorul de programe pentru vecinătatea UE al Fundaţiei Culturale Europene, Philipp Dietachmair, a declarat că „este o iniţiativă corectă, la fel cum au procedat mai multe ţări europene, de a investi întâi de toate în cultura cetăţenilor unui stat. De aceeaşi părere a fost şi Corina Răceanu, expert internaţional în politici culturale. „Ţările din estul Europei ca România, Rusia, sau Ucraina au implementat proiecte similare. Problemele economice ale R. Moldova pot fi rezolvate prin prisma culturii şi tot factorul cultural stă la baza integrării R.M în Uniunea Europeană”, a adăugat experta.

Directorului Centrului de Politici Culturale, Veaceslav Reabinschii, a menţionat că prin semnarea Convenţiei, se aşteaptă ca „partidele să conştientizeze că, în dezvoltare unui stat, factorul cultural este la fel de important precum cel politic”. Potrivit lui Reabcinschi, nivelul scăzut de cultură a cetăţenilor R. Moldova este un rezultat al dezinteresului de a investi în cultură.

Irina Papuc, Timpul

Oameni de creaţie şi reprezentanţi ai politicului au semnat Convenţia „Cultura 2015”

Reprezentanţi ai instituţiilor şi organizaţiilor culturale şi reprezentanţi ai partidelor politice au semnat, sâmbătă, Convenţia cu privire la susţinerea şi dezvoltarea culturii în Republica Moldova – „Cultura 2015”. Potrivit semnatarilor, actul are drept scop modernizarea şi integrarea culturii Republicii Moldova în circuitul internaţional, transmite Info-Prim Neo.

Regizorul Sandu Grecu, preşedintele Uniunii Teatrale din Republica Moldova, a declarat că în Republica Moldova partidele politice sunt interesate de crearea imaginei proprii în contextul evenimentelor culturale, or cultura nu ar trebui să reprezinte un mijloc de promovare a intereselor politice. Semnarea Convenţiei „Cultura 2015” vrea să elimine politicului din spectrul cultural. Cultura şi politica vor avea doar interferenţe tangenţiale.

Potrivit regizorului, acordul în cauză va facilita protejarea şi integrarea patrimoniului cultural în sistemul valorilor europene. Totodată, va fi perfectat cadrul legal pentru facilitarea activităţilor culturale, fiind reformat şi sistemul de finaţare a culturii.

„Scopul Convenţiei este de a da un vector nou de dezvoltare culturii Republicii Moldova. Pentru că atunci când vorbim despre cultură, în special când aceasta o fac politicienii, se vorbeşte doar la mod declarativ. Iar pentru dezvoltarea culturii este nevoie de un plan de acţiuni concrete. Avem nevoie de implicarea comunităţii culturale în procesul decizional asupra problemelor culturale” a declarat directorului Centrului de Politici Culturale, Veaceslav Reabcinschi.

Convenţia cu privire la susţinerea şi dezvoltarea culturii în Republica Moldova „Cultura 2015” a fost semnată de partidele Alianţei pentru Integrare Europeană şi mai multe instituţii culturale. Printre acţiunile de bază prevăzute sunt: aprobarea de legi privind Fondul Cultural,Uniunile de Creaţie şi Statutul Omului de Creaţie. De asemenea, urmează să fie lansat Centrul de instruire a angajaţilor din cultură şi Programul privind susţinerea mobilităţii produselor culturale din ţară.

Info-Prim Neo.

Convenţia cu privire la susţinerea şi dezvoltarea culturii în Republica Moldova – „Cultura 2015″

Convenţia cu privire la susţinerea şi dezvoltar…, posted with vodpod

Vlad Filat, îngrijorat de implicarea fundaţiei „Edelweiss” în domeniul culturii

„Dacă aprobăm acest proiect, atunci rămân doar două instituţii în stat care administrează cultura – Fondul Culturii şi «Edelweiss»”, a fost replica premierului Vlad Filat la adresa ministrului Culturii, Boris Focşa.

Aceasta a fost reacţia premierului la un proiect de lege cu privire la Fondul Culturii, înaintat cu titlu de iniţiativă legislativă de un grup de deputaţi în Parlament.

„Guvernul nu se pronunţă, în principiu, contra ideii de creare a unui fond al culturii care ar avea menirea să susţină sferele neacoperite până acum de bugetul de stat. Proiectul respectiv are dezavantajul de a dubla organul legal, împuternicit cu elaborarea, promovarea şi finanţarea politicilor şi strategiilor culturale în persoana Ministerului Culturii”, se arată în avizul negativ al executivului.

Ministrul Boris Focşa a încercat să explice de ce proiectul nu este aşa cum ar trebui. „Eu am fost în concediu, iar proiectul a fost elaborat în lipsa mea. Propun să-l retragem de pe ordinea de zi pentru consultaţii suplimentare”, a spus Focşa.

„Dar aţi citit proiectul? Dacă aprobăm acest proiect, atunci rămân două instituţii în statul acesta care o să administreze cultura – Fondul Culturii şi «Edelweiss»”, a menţionat premierul, făcând referire la fundaţia omului de afaceri Vlad Plahotniuc care a devenit foarte activă în susţinerea culturii.

În plus, Filat vrea unele explicaţii de la Focşa pe marginea implicării fundaţiei respective în domeniul culturii. „Noi încă vom discuta la acest subiect atunci când veţi raporta cu privire la unele decizii pe care le luăm la guvern”, a conchis Vlad Filat. (jurnal.md)

Când va fi creat Fondul Culturii în R. Moldova?

Cultura e îngropată la propriu şi la figurat Cea mai săracă ţară din Europa îşi lasă cultura de izbelişte, iar pe oamenii de cultură îi îngroapă, la propriu şi la figurat, vărsând lacrimi de crocodil. De salvarea spiritualităţii depinde avansarea societăţii noastre, dar cine e preocupat la modul serios de starea reală a culturii în Republica Moldova? Cea mai săracă ţară din Europa are nevoie de un Fond al Culturii Se pare că una dintre soluţii a fost identificată la finele secolului trecut – vorbim de crearea unui Fond al Culturii din care să fie finanţate proiecte artistice orginale, de perspectivă. Despre acest Fond se discută de aproape douăzeci de ani, dar abia la Congresul oamenilor de cultură din 12 decembrie 2009 s-a decis că unul dintre cele mai importante obiective ale participanţilor la congres ar fi „Crearea Fondului Culturii care să includă mijloace bugetare şi extrabugetare destinate proiectelor cultural-artistice” (am citat din rezoluţia Congresului oamenilor de cultură – n.a.). A fost elaborat şi un proiect de lege cu privire la Fondul Culturii, în care se stipulează: „Fondul Culturii este persoană juridică de drept public şi dispune de un patrimoniu, în condiţiile legii, destinat atingerii scopurilor necomerciale prevăzute în Regulamentul său (Articolul 6); Fondul Culturii acordă sprijin financiar sub formă de granturi persoanelor juridice de drept public şi privat, precum şi persoanelor fizice în condiţiile prezentei legi şi regulamentelor. Granturile se acordă pentru: a) realizarea de proiecte şi programe din toate domeniile culturii şi artei în funcţie de priorităţile anuale stabilite de către Consiliul de administrare; b) dezvoltarea de proiecte artistice individuale; c) susţinerea activităţilor de studii, formare profesională, cercetare sub formă de burse de studii (Articolul 9); Fondul Culturii este subordonat Guvernului Republicii Moldova (Articolul 15)”. Aviz negativ din partea Guvernului Acest proiect de lege a fost înaintat cu titlu de iniţiativă legislativă de un grup de deputaţi în Parlament, dar Guvernul i-a dat aviz negativ. „Guvernul nu se pronunţă, în principiu, contra ideii de creare a unui fond al culturii care ar avea menirea să susţină sferele neacoperite până acum de bugetul de stat. Proiectul respectiv are dezavantajul de a dubla organul legal, împuternicit cu elaborarea, promovarea şi finanţarea politicilor şi strategiilor culturale în persoana Ministerului Culturii”, se arată în avizul negativ al executivului. Aşadar, nici actuala guvernare nu a găsit de cuviinţă să aprobe înfiinţarea unui Fond al Culturii, fapt ce a nemulţumit uniunile de creaţie, oamenii de cultură şi de artă, profesioniştii din domeniul politicilor culturale, astfel încât se impune o dezbatere a problemei date, o confruntare a diferitor puncte de vedere. Nu vom putea asimila fondurile internaţionale fără un Fond Naţional al Culturii Pentru Veaceslav Reabcinschi, director al Centrului de Politici Culturale din R. Moldova, crearea Fondului Naţional al Culturii ar fi o dovadă de sincronizare cu politicile culturale ale altor state europene, de exemplu, ţările baltice, Ungaria, Polonia, Cehia, Bulgaria, România, unde astfel de fonduri există demult „Ideea înfiinţării Fondului Culturii nu este originală, nu e invenţia noastră. Fonduri culturale există în toate ţările Uniunii Europene, ele sunt susţinute de stat şi chiar funcţionează ca instituţii de stat. În R. Moldova a fost elaborat un proiect de lege privind Fondul Culturii încă în 2006, la acest proiect au lucrat cunoscuţi oameni de cultură de la noi, sub îndrumarea unor experţi din Uniunea Europeană. Din păcate, guvernarea de atunci, comunistă, nu a înţeles rostul Fondului Culturii, proiectul a fost modificat foarte mult, în dezavantajul oamenilor de cultură, de aceea noi l-am retras”, relatează Veaceslav Reabcinschi, făcând următoarele precizări: „Am depus proiectul şi în actualul Parlament. În proiect se stipuleză că Fondul Culturii se constituie din resurse din partea statului, din partea societăţii (agenţi economici, stabilirea de accize) şi din fondurile internaţionale, majoritatea mijloacelor urmând să vină din fondurile internaţionale. UE va îndrepta spre Moldova sume importante de bani pentru cultură, dar noi nu îi vom putea asimila, dacă nu vom crea un mecansim special, şi anume Fondul Culturii din RM. Am avut noroc că în noul Legislativ avem personalităţi remarcabile din sfera culturii – Ghenadie Ciobanu, Ion Hadârcă, Corina Fusu, Oleg Serebrian, ei au participat la actualizarea proiectului de lege şi la promovarea lui în Parlament. Dar în Executiv proiectul nu a fost aprobat, acest lucru provocând o dezamăgire printre oamenii de cultură”. Certitudini şi dubii Pe de altă parte, Dina Ghimpu, şef al Direcţiei Strategii Culturale de la Ministerul Culturii al Republicii Moldova, explică: „Ideea creării Fondului Culturii a apărut cu vreo 17 ani în urmă. De fapt, noi am preluat-o de la alte ţări europene, e o idee foarte bună. Am ţinut cont de ea la elaborarea Legii Culturii, am ataşat la această lege un regulament cu privire la funcţionarea Fondului Culturii. Era un regulament bine articulat, dar până la urmă nu a mers, pentru că şi atunci, în 2006, era criză, şi acum e criză. În 2010, s-a revenit la ideea înfiinţării Fondului Culturii, ea a venit din partea uniunilor de creaţie, care au propus o variantă a unui proiect de lege. Noi (la Ministerul Culturii – n.a.) am pregătit o variantă a noastră, de fapt, am revigorat-o pe cea veche, am refăcut-o substanţial. Când am examinat varianta propusă de uniunile de creaţie, am observat că, în versiunea lor, Fondul Culturii ar fi trebuit să aibă statutul de organizaţie nonguvernamentală”. Dina Ghimpu subliniază că „faptul acesta a stârnit dubii foarte mari, deoarece, dacă banii se iau din bugetul de stat, adică de pe spatele contribuabililor, o astfel de organizaţie nu mai poate fi nonguvernamentală. Oare o organizaţie nonguvernamentală, care nu e controlată financiar, poate gestiona banii mai bine decât un minister, care e supus atâtor controale?”. Potrivit Dinei Ghimpu, „actualul guvern a dat aviz negativ respectivului proiect de lege, pentru că au apărut aceste dubii. Şi Ministerul Justiţiei, şi Ministerul Finanţelor, şi Ministerul Culturii s-au întrebat de ce mai trebuie creată o suprastructură pe lângă Ministerul Culturii, adică în afara Ministerului Culturii? Nu avem nevoie de astfel de paralelisme, de organizaţii care ar dubla activitatea Ministerului Culturii”. În opinia lui Ghenadie Ciobanu, preşedinte de onoare al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor, parlamentar, „un Fond Naţional al Culturii este foarte necesar în Republica Moldova, ţine de strategia şi politica culturală majoră. Un astfel de Fond ar acumula banii pe care nu reuşeşte să-i acumuleze Ministerul Culturii”. Ghenadie Ciobanu a comunicat pentru JURNAL de Chişinău: „Noi mai întâi am discutat proiectul Legii privind Fondul Culturii în Comisia parlamentară pentru cultură, educaţie, cercetare, tineret, sport şi mass-media, l-au susţinut toţi oamenii de cultură din Legislativ – Corina Fusu, Iurie Colesnic, Ion Hadârcă, Oleg Serebrian. Apoi am propus proiectul Legii privind Fondul Culturii în actualul Parlament, dar nu a fost aprobat. Proiectul trebuie sprijinit în viitorul Parlament, trebuie să mai lucrăm la el împreună cu Ministerul Finanţelor, în vederea adaptării acestuia la legislaţia noastră, în special privind mecanismul de percepere a taxelor”. Proiectul trebuie sprijinit în viitorul Parlament „Fondul Naţional al Culturii trebuie să fie un parteneriat între societatea civilă şi reprezentanţii statului, adică să fie nemandatar. Dacă ar fi o organizaţie de stat, degeaba s-ar face, pentru că bugetul e una, iar posibilităţile nebugetare sunt cu totul altceva. Ca să accesăm fonduri europene, avem nevoie de un astfel de Fond al Culturii, nemandatar, căci fundaţiile străine nu colaborează cu organizaţii de stat”, a mai accentuat Ghenadie Cobanu, care consideră că „nu ar exista nici un fel de paralelisme cu Ministerul Culturii – lucrul acesta e confirmat de activitatea de succes a Fondurilor Culturii din ţările UE. Proiectul legii privind Fondul Culturii trebuie neapărat sprijinit în viitorul Parlament. Ar fi pentru noi o premieră”. O premieră amânată de douăzeci de ani şi pe care mulţi oameni de cultură nu vor apuca s-o mai vadă transpusă de pe hârtie în realitate.

Irina Nechit

Avem nevoie nu doar de edificii, dar şi de instituţii de cultură

În raionul Criuleni s-a ştiut întotdeauna a promova tradiţiile culturale, indiferent de vremuri şi mijloacele financiare aflate la dispoziţie. Un merit aparte le revine autorităţilor din cadrul administraţiei publice locale care, încurajând promotorii frumosului din Criuleni, le-au creat şi condiţii adecvate pentru perpetuarea tradiţiilor. Argumente ne oferă Elena Frumosu, şefa Secţiei raionale cultură.

- Dna Frumosu, există o teză conform căreia viaţa spirituală a unei comunităţi prosperă acolo unde, în afară de biserică, este şi un cămin cultural fastuos, cu foarte multe locuri în sală şi cu scenă largă. Cât de valabilă este această teză?
- Atunci când vorbim despre Casele sau Căminele de cultură, eu pun accentul pe instituţia de cultură, nu pe edificiu. Pentru că la noi se atestă confuzii în acest sens. Edificiul poate să fie într-o stare perfectă, dar să nu existe nicio activitate în incinta lui. Şi viceversa. De exemplu, noi în prezent avem o Casă de cultură în stare avariată în satul Bălăbăneşti şi perfectăm actele prin care să declarăm avariat şi Căminul cultural din Izbişte. Dar anume în aceste două sate se desfăşoară o activitate artistică efervescentă. La Bălăbăneşti avem un minunat colectiv artistic, „Măleanca”, iar la Izbişte – un director entuziast care dirijează mai multe colective de amatori, şi un cor de copii va fi lansat în perspectiva apropiată. Mai grav este că avem sate unde nu sunt case de cultură şi oamenii vor să aibă asemenea centre. De exemplu, locuitorii din Paşcani caută în prezent bani pentru reproiectarea unui fost cămin cultural, dar aceste lucrări sunt scumpe şi, deocamdată, nu ştim cum va fi soluţionată această doleanţă a păşcănenilor. Iată, deci, că nu putem vorbi despre o interdependenţă absolută dintre local şi activismul cultural al unei comunităţi.

- Aţi vorbit despre satele mai mari, în care ar exista şi un potenţial mai mare, dar în raionul Criuleni sunt şi localităţi mai mici în care populaţia este foarte pasionată de valorile culturale. De exemplu, Răculeşti, Bălăşeşti…
- Recent am vizitat localitatea Răculeşti pentru a vedea cum decurg lucrurile şi am constatat că autorităţile locale, impulsionate de tineret, au început să acorde mai multă atenţie vieţii culturale a satului. Am fost a Căminul cultural şi am aflat că localnicii vor cu nerăbdare să-l transforme într-un centru de cultură şi tineret. Au efectuat primele lucrări de reparaţie, au amenajat o sală de festivităţi, o sală disco, deci, s-au pornit lucrurile. În satul vecin Bălăşeşti, unde în prezent se repară Casa de cultură, le-am sugerat nu uite de patrimoniul cultural şi ca, pe lângă lucrările de tencuire şi zugrăvire, să restabilească ornamentele din ghips de pe pereţii localului.

- Una dintre cărţile sonore de vizită ale raionului Criuleni este Festivalul internaţional folcloric „Meşterul Manole”. Cum vă reuşeşte organizarea evenimentului în condiţii de austeritate financiară?
- Festivalul „Meşterul Manole” este un eveniment organizat o dată la doi ani şi ne focalizăm toate eforturile pentru a nu-l abandona. Ultima ediţie s-a ţinut anul trecut, iar acum lucrăm deja la ediţia din 2011. Pentru aceasta, din bugetul raional şi din alocările republicane am creat o rezervă financiară. Dar contăm, bineînţeles, şi pe sponsori. Sunt mulţi oameni care vor să ne ajute, care ne oferă din tot sufletul susţinere, în limita puţinului pe care îl au, pentru a prelungi viaţa acestui festival. „Meşterul Manole” nu e doar o sărbătoare muzicală. Aici este promovată întreaga gamă a tradiţiilor: vin meşterii populari din republică şi de peste hotare, facem cunoscute tradiţiile gastronomice. Este un festival bine cunoscut pe meleagurile noastre şi în niciun caz nu vom renunţa la organizarea lui, oricât de greu ar fi.

- Exodul oamenilor de cultură din provincie spre capitală, dar şi peste hotarele republicii, nu a ocolit nici Criulenii. Cum vă descurcaţi în aceste condiţii?
- Într-adevăr, talentele culturii regionale, începând din anii `90, au plecat masiv din localităţile R. Moldova, dar vreau să vă spun că, în ultimii doi ani, noi am devenit mai atractivi pentru specialiştii tineri. De exemplu, la Centrul raional de cultură au fost angajaţi în câmpul muncii trei tineri specialişti – un coregraf, un conducător de studio teatral şi un pictor. La capitolul profesionalism avem o serie de pârghii pentru a-i susţine pe cei care vor să devină foarte buni. Cu ajutorul Centrului Naţional de Cultură Populară sunt organizate diverse stagii şi traininguri. În acest context, chiar în acest weekend, la noi va avea loc o întâlnire şi un schimb de experienţă între oamenii de cultură din raioanele Hânceşti şi Criuleni.

- Vă mulţumim şi vă dorim mult succes!

Timpul. Andrei Loghin

SOS! Casele de cultură îmbătrânesc

În scopul sensibilizării opiniei publice, inclusiv a autorităţilor publice de orice nivel, autorii studiului au prezentat, în cadrul unei conferinţe de presă, o analiză a acestei cercetări. Directorul Centrului de Politici Culturale, Veaceslav Reabcinschi, a remarcat că „potrivit datelor statistice, la începutul anului 2010, existau 1228 case de cultură, 618 dintre care necesită o reparaţie capitală”. Pe parcursul ultimilor 20 de ani au fost construite doar 7% din totalul celor prezente astăzi pe teritoriul republicii, fapt care atestă o îmbătrânire subită a acestor edificii menite de a conserva şi dezvolta patrimoniul cultural al neamului nostru, deopotrivă în sate şi oraşe. O altă problemă depistată în cadrul realizării studiului o reprezintă finanţarea inadecvată a activităţilor culturale. „În unele sate există însă realităţi absurde. Sunt localităţi mari cu 8000 de locuitori care beneficiază de 650.000 de lei pentru activităţi culturale, a remarcat Veaceslav Reabcinschi, dar ele nu au cel puţin un colectiv artistic”. Şefa Secţiei raionale cultură din Criuleni, Elena Frumosu, a spus, printre altele, că mulţi primari şi consilieri locali nu cunosc faptul că sumele alocate pentru activităţi culturale nu pot fi redistribuite. „Am participat recent la şedinţa Consiliului local din satul Maşcăuţi, unde a trebuit să conving vehement aleşii locali că banii veniţi pentru renovarea Casei de cultură, nu pot fi utilizaţi pentru reparaţia drumurilor”, a afirmat Elena Frumosu. Situaţii şi probleme similare sunt consemnate de asemenea în raioanele Ocniţa şi Leova, fapt relatat, în cadrul conferinţei, de către şefii secţiilor raionale de cultură, Ludmila Belonoşco, respectiv, Mihai Suruc. Pentru îmbunătăţirea situaţiei în acest domeniu, Centrul de Politici Culturale a propus aplicarea unor măsuri urgente, inclusiv adoptarea Legii privind crearea Fondului culturii, stabilirea normei obligatorii de 1 procent de alocaţii pentru cultură la toate nivelurile de buget, perfecţionarea administratorilor caselor de cultură, schimbarea statutului acestor instituţii şi altele. Timpul

Casele de cultură, ameninţate

1st collector for Casele de cultură, ameninţate
Follow my videos on vodpod

Centrul de politici culturale propune schimbarea mecanismului de finanţare a caselor de cultură

Centrul de Politici Culturale (CPC) propune schimbarea mecanismului de finanţare a caselor de cultură prin crearea unui Fond al Culturii, unde, în rezultatul desfăşurării unor proiecte, vor fi acumulate surse financiare pentru susţinerea activităţilor caselor de cultură.

Miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută la agenţia INFOTAG, Veaceslav Reabcinschi, directorul Centrului, a menţionat că la moment starea caselor de cultură din R.Moldova este una dezastruoasă, iar potrivit legislaţiei finanţarea acestor instituţii se realizează exclusiv din partea statului.

„Banii obţinuţi de la stat pentru susţinerea activităţilor din domeniul culturii nu doar că sînt insuficienţi, dar de multe ori sînt direcţionaţi către alte priorităţi şi nimeni nu poartă răspundere pentru acest fapt. Din acest considerent, credem că adoptarea Legii cu privire la crearea fondului culturii va permite crearea pe lîngă instituţiile de cultură din localităţi a unor cercuri de activitate artistică, centre de informare sau de desfăşurare a concertelor contra plată. În acest mod vor fi colectate surse suplimentare pentru întreţinerea edificiilor de cultură din localităţi”, a spus Reabcinschi.

El a menţionat că în rezultatul realizării în perioada martie-mai 2010 a cercetării „Rolul caselor de Cultură din R.Moldova în politicile culturale locale, raionale, naţionale” s-a stabilit că la începutul anului 2010 în Moldova existau 1228 de case de cultură, dintre care necesitau reparaţie capitală 50,3%. În perioada 2006-2009 cu susţinerea Fondului de Investiţii au fost renovate 38 de case de cultură.

„Pentru reabilitarea integrală a tuturor caselor de cultură este nevoie de circa 2 mlrd. lei, echivalentul a 10 bugete anuale ale Ministerului Culturii. Evident că în aceste condiţii problema nu poate fi soluţionată doar din bugetul de stat. Pentru aceasta este nevoie de crearea condiţiilor pentru atragerea altor mijloace financiare – particulare sau din fonduri internaţionale”, a spus Reabcinschi.

Totodată, el se pronunţă pentru elaborarea şi adoptarea la nivel naţional a unei strategii de renovare a activităţii caselor de cultură, stabilirea normei obligatorii de 1% de alocaţii pentru cultură la toate nivelele de buget – central, regional şi local, modificarea legislaţiei, astfel încît agenţii economici să fie motivaţi să sponsorizeze activităţile culturale, trecerea caselor de cultură de la instituţii din cadrul primăriei la instituţii publice cu statut juridic independent, cont în bancă şi ştampilă.

Directorul Centrului a mai menţionat că, spre regret, politicienii se uită la cultură ca la un domeniu al distracţiilor.

„Credem că în momentul în care politicienii noştri îşi vor schimba atitudinea faţă de cultură şi vor conştientiza că o societate este bogată în primul rînd prin cultură, lucrurile de vor îmbunătăţi în acest domeniu”, a spus sursa citată.

Elena Frumosu, şefa Secţiei Cultură Criuleni, a menţionat că din cauza salarizării insuficiente, oamenii nu doresc să activeze în domeniul culturii, alegînd de regulă calea străinătăţii.

Salariul lunar al unui angajat în domeniul culturii variază între 600-1200 lei.

Boris Focşa, ministrul Culturii: „Domeniul culturii are un sistem dereglat…”

Pe 25 septembrie se împlineşte un an de la învestirea în funcţie a guvernului Alianţei pentru Integrare Europeană. Am considerat oportun să-i invităm la dialog pe miniştrii AIE, rugându-i să ne vorbească despre realizările şi nereuşitele lor în această perioadă. Azi răspunde la invitaţia noastră ministrul Culturii, Boris Focşa.

- Domnule ministru, ce aţi moştenit de le vechea conducere comunistă a ministerului şi ce aţi reuşit să faceţi într-un an?

- Am moştenit un minister care, după mine, nu mai era minister. Multă vreme nu se mai făcuse nimic în acest domeniu şi a trebuit să reorganizez activitatea instituţiei, să facem o inventariere la toate bunurile din subordine. A fost un proces destul de complicat. Pe de o parte, reorganizam ministerul, iar pe de alta, efectuam investigările de rigoare. Am verificat şi am găsit mai multe nereguli de contabilitate. Concomitent, analizăm legislaţia în domeniul culturii, mai cu seamă cea care ţine de protejarea patrimoniului. A trebuit să facem şi inventarierea patrimoniului. Am găsit multe ilegalităţi, am făcut precizări, am iniţiat câteva procese de judecată. Acum ne judecăm pentru a obţine clădirea de pe str. Puşkin, 24 din Chişinău.

- Apropo, speraţi să recăpătaţi acest spaţiu?

- Directorul respectivei agenţii de impresariat a semnat un contract, fără acordul ministerului, prin care sediul i-a fost transmis în arendă pe o perioadă de 29 de ani. Este o schemă frauduloasă, fiindcă din start am găsit agenţia cu datorii enorme, de câteva milioane de lei. Cu toate că este ilegal, cel puţin aşa consider eu, contractul a fost înregistrat la Cadastru. De fapt, şi oficiul cadastral a fost atras ca parte în acest proces. Deoarece agenţia avea datorii, s-a făcut un transfer de 1,2 mln., arenda pentru un an de zile, ştiind că creditorii vor lua aceşti bani, ca să intrăm în impas. Am încercat să pun sechestru la bancă, astfel încât banii să fie transferaţi înapoi. Dar ei s-au înţeles cu banca, banii au ajuns în cont şi au fost luaţi de către Inspectoratul Fiscal pentru datorii. Dacă obţinem câştig de cauză, vom restitui banii. Mă mir că am pierdut, în primă instanţă, acest proces, fiindcă era clar că contractul trebuia să fie semnat de organul ierarhic superior. Aceeaşi situaţie e şi la Circ, dat în arendă tot pe 29 ani, dar până acum nu s-au făcut reparaţii şi nici nu ştim cine este investitorul.

- Ce aţi reuşit să faceţi pentru ocrotirea monumentelor de stat, unele dintre care au fost privatizate sau chiar demolate?

- Am pus pe roate Agenţia de inspectare a monumentelor, ea funcţionează. Avem deja un registru al monumentelor publicat în „Monitorul Oficial”. Legea a apărut în 1993, dar registrul a fost publicat abia acum. Fără a fi publicată, legea nu are niciun efect. A fost catalogat fiecare imobil. La Chişinău am finisat acest lucru, acum am început să facem inventarierea monumentelor de pe întreg teritoriul republicii.

- Când aţi fost numit ministru, vorbeaţi de o mai mare apropiere de uniunile de creaţie. Ce s-a reuşit în acest domeniu?

- În Colegiul ministerului am cooperat membri ai uniunilor de creaţie. Am pus accent pe transparenţă. Încercăm să colaborăm cu fondurile internaţionale, pentru că, până acum, nu s-a făcut nimic în acest domeniu. Am demonstrat că putem face lucruri mari şi cu bani mai puţini. Am susţinut festivalurile „Cronograf” şi „M. Eminescu”. Vom sprijini financiar Festivalul „Invită Maria Bieşu”, manifestările dedicate Zilei Independenţei ş.a.

- Apropo, pe 31 august a fost anunţat un spectacol la Palatul Naţional, dar, totodată, vor fi organizate manifestări în Piaţa Marii Adunări Naţionale. De unde asemenea disensiuni?

- Nu cred că e o mare problemă. În Palatul Naţional încap 1.450 de spectatori, iar concertul va dura două ore. Ideea vine de la administraţia Palatului Naţional. Vor fi invitate şi vedete din România…

- Care este bugetul ministerului?
- Este de 190 de milioane de lei, ceea ce asigură doar parţial salariile instituţiilor de cultură şi ale celor de învăţământ artistic.

- De ce salariile lucrătorilor din cultură rămân atât de mici, precum şi pensiile oamenilor de cultură cu merite deosebite?

- Am propus ca teatrele să treacă la sistemul de proiecte, dar am rămas la vechea formulă. Am insistat ca, de exemplu, coeficientul salariului să fie mărit de la 1,3 la 1,5 şi, printr-o hotărâre de guvern, am majorat salariile la toate instituţiile concertistice.

- Totuşi, la Teatrul de Operă şi Balet au fost micşorate…

- Depinde foarte mult de managerul instituţiei. Statul dă salariul pe care îl dă, iar instituţiile le pot majora celor mai buni din activitatea de bază a acestora.

- Ce aţi reuşit să faceţi cu casele de cultură din teritoriu, în care s-au deschis baruri, cafenele…?
- Recent am elaborat Regulamentul-cadru de activitate al caselor de cultură. În sfârşit, acestea vor avea un statut juridic aparte. Până acum, banii veneau numai la primărie, dar, după ce va fi aprobat acest regulament printr-o hotărâre de guvern, lucrătorii din cultură vor avea dreptul la o activitate separată. Vor primi banii de la stat, dar vor mai obţine mijloace şi din activitatea concertistică…

- Ce se întâmplă cu producţia editorială de carte?

- Anul trecut, lista cărţilor n-a fost aprobată. În 2010 am adoptat-o la Colegiul ministerului. Avem două edituri de stat – „Cartea Moldovei” şi „Lumina”. La „Lumina” lucrurile stau mai bine, dar „Cartea Moldovei” a editat multe cărţi la comanda de stat – ştim noi la comanda cui – şi a acumulat multe datorii. Cred că şi editurile private trebuie să fie puse în condiţii egale cu cele de stat, să participe şi ele la concursuri de editare. Zilele acestea, vom aproba Legea cu privire la activitatea editorială, în care vor fi stipulate şi condiţiile respective.

- Când va fi modificată Legea privind uniunile de creaţie?

- Am discutat despre aceasta şi vom începe modificarea ei. De asemenea, intenţionăm să modificăm Legea culturii şi ceea ce ţine de Fondul culturii.

- În ce relaţii sunteţi cu Uniunea Teatrală din Moldova?

- Foarte bune. Acum luptăm ca să-şi poată relua activitatea în sediul din strada Puşkin, 24, unde paznicii agentului economic care a arendat spaţiul nu le permite angajaţilor accesul în clădire.

- Ce n-aţi reuşit să faceţi din programul dvs. în anul care s-a scurs?

- Legea cu privire la teatre. Sper să reuşim s-o aprobăm până în septembrie. În schimb, a trecut în prima lectură Legea cu privire la protejarea patrimoniului arheologic, lege care a fost făcută de la capăt. Împreună cu Ministerul Culturii din România elaborăm dosare UNESCO pentru a obţine finanţare. Între timp, am finisat lucrul la Legea privind protejarea patrimoniului mobil, ceea ce ţine de colecţii. Paralel, verificăm registrul acestui patrimoniu. Am lucrat şi la o variantă a Legii cu privire la cinematografie, pe care am şi propus-o guvernului.

- Ce se întâmplă la Studioul „Moldova-Film”, unde, ca şi la Teatrul de Operă şi Balet, continuă conflictele?

- Încercăm să venim cu un proiect de scutire a taxei pe valoarea adăugată pentru coproducţii şi pentru filmele făcute la noi în ţară. Nimeni nu doreşte să vină să facă coproducţie, deoarece există un impozit dublu – la ei în ţară, dar şi la noi, aici. Sper că proiectul va fi avizat pozitiv de către Ministerul Finanţelor.

- La capitolul colaborare internaţională ce realizări aţi înregistrat?

- Avem un proiect de colaborare cu Republica Populară Chineză, pe care îl vom semna în septembrie. Am elaborat un nou acord de colaborare cu România, aprobat deja de guvern. Am pregătit programul de colaborare cu Bulgaria, precum şi cel cu Egiptul. De la UNESCO am obţinut un grant de 100 de mii de euro pentru a repara un monument de cultură, unde va fi amplasată Agenţia de protecţie a monumentelor. Am prezentat la UNESCO un proiect privind învăţământul artistic. Sperăm să obţinem fonduri şi de la Uniunea Europeană.

- Există la noi mafie concertistică?

- N-am auzit de asta. Ştiu doar că sunt probleme şi în acest domeniu. Avem câţiva regizori care preferă şi favorizează unii artişti, în detrimentul altora. M-am implicat şi aici pentru a face ordine.

- Cum apreciaţi activitatea dvs. în calitate de ministru al Culturii?

- M-aş bucura s-o aprecieze altcineva. Sunt conştient de faptul că unele lucruri nu mi-au reuşit, dar m-am implicat plenar în multe chestiuni. Domeniul culturii are un sistem dereglat. Când am venit semăna cu un ceasornic de la care multe piese au fost aruncate. Acest sistem trebuie reorganizat, are nevoie de un management nou. Consider necesar un curs de management artistic la Academia de Administrare Publică.

- Vă mulţumim pentru interviu.

Nicolae Roibu, Timpul

NEW STRUCTURES OF CURIOSITY – A CONVERSATION WITH DRAGAN KLAIĆ

KP: I would like us to focus in this conversation first on the countries of the former Yugoslavia and then to establish a relation to other Balkan countries. When you look at cultural policy practices in South Eastern Europe in the past 20 years, what are its prominent characteristics?

DK: In matters of cultural policy, there is a great degree of continuity between the pre-war Socialist Yugoslavia and the present-day countries of South Eastern Europe. What has changed? There have been some general changes as well as some specific ones. I am talking about them with a certain degree of reluctance, as I haven’t been living there for 19 years. I am an external observer and a frequent visitor but not a continuously immersed person.

The problems stem mainly from the continuity, whereas the improvements come from the discontinuity that is created by positive innovations.  One has to apply a certain caution in matters of generalisation because certain specifics of some states and their cultural policies also have to be taken into account. In general, in the Balkans as well as in all Eastern and Central European post-Communist countries, there has not been a major, radical, thorough, systematic overhaul of cultural systems and policies — which means that all changes have by and large been cosmetic in nature.

In the countries of the former Yugoslavia, one sees that the infrastructural provisions inherited from the former Yugoslavia have been practically preserved — and that is not only positive, but negative as well. Also, the funding of public cultural institutions has not been changed. It is extended automatically without any proper analysis, monitoring or evaluation, and without any appreciation of the input-output proportions. Public cultural institutions automatically receive their money every year regardless of the quantity and quality of their output. Furthermore, the typology of cultural institutions has not been re-examined and altered, and improvements in the governance of these cultural institutions are not evident. However, there are probably many improvements in individual managerial strategies and practices.

Also, decentralisation of these national systems has been delayed, reluctant and paternalistic. In terms of available funds, national systems remain zones of considerable misery:  when you look at per capita expenditure for culture — and this is the only relevant indicator — you realise that these are very poor cultural systems in comparison with European averages of 120-160 euros per inhabitant, not to mention Austria or Finland, which spend approximately 220-240 euros.

KP: How would you compare the situation in South Eastern Europe to other countries in the Balkans?

DK: It is not essentially very different. In other words, if the former Yugoslavia had some significant cultural-political, creative and cultural advantages over the so-called socialist countries such as Romania, Bulgaria and, of course, Albania, these advantages are not so evident today. In fact, they don’t exist. The problems are similar:  limitations, poverty, lack of cultural policy innovation and a low quality of cultural governance are common to all.

The big change is the emergence of the NGO scene everywhere. This is, again, a positive trend occurring in all post-Communist countries in Central and Eastern Europe — a rich re-constitution of a civil society with a great many cultural NGOs that have become the most active, propulsive, innovative and critical players in national, regional and municipal cultural constellations, and also the most connected with the rest of Europe. While the established cultural institutions find it very difficult to maneuver in the European cultural space, these NGOs have emerged thanks to their capacity to engage with their counterparts across Europe, to enter international networks, acquire new practices, get aid, and obtain grants. So, this is the common positive aspect.

Of course, the NGO scene has its own problems:  not all of these organisations are of the same integrity — one might distinguish in matters of quality, but quality is not a factor of importance. There is some kind of built-in opportunism in the world of NGOs that comes from their own fragility and limitations of functioning in their own context. And there is a great deal of dependence on a very small number of steady and re-occurring funders. That is why cultural NGOs are often acting as clients rather than as autonomous protagonists or cultural players. Within many of these NGOs, their own governance issues have not been articulated. Also, many of them have been created by strong individuals who continue to run them, making them more of a private turf than a civic factor.

Hence, 20 years after the end of the Cold War and the end of Communism, and 19 years after the disintegration of the former Yugoslavia, I am posing myself a question:  What about the next generation of cultural operators? Where do they fit in? Do they have to go to the public institutions? Do they have a point of entry to the established network of NGOs or do they have to set up their own NGOs and start the whole evolution from scratch in a much more competitive civil society environment where an increasing number of players will be chasing a continuously dwindling amount of available money from both public and private sources?

The third issue would still be cultural decentralisation:  how does cultural policy manage cultural democracy in terms of the equality of people in smaller and larger cities? (Slovenians, I think, work on that with more care and attention than perhaps some others). The constellation of these cities is different — in Serbia, for instance, due to the autonomy of Vojvodina, Novi Sad is a cultural constellation of its own. I haven’t been to Mostar, so I cannot say anything about that. Macedonia is very problematic in that sense, because everything is concentrated in Skopje.

KP: I would like to go back to the issue of stabilisation of NGOs, which is one of the vital questions of future cultural policy. What we have in the Balkans is, on the one hand, the petrified policy of cultural institutions, which has not changed much, as you pointed out, in the course of the last couple of decades. On the other hand, there is the constantly precarious and volatile situation of NGOs in terms of financing, which is so uncertain that it endangers their existence. Cultural institutions and government bodies of most of the Balkan countries are not very open to the dialogue with NGOs. They know they have to cooperate with them on some level, mostly because of the NGOs’ connections to the world. So it is a kind of compulsory relationship. In some countries though, it functions better — like in Croatia, for instance, where this compulsory relationship is much more developed and brought to an almost voluntary level, thanks to the coherence of the NGO scene, its aptitude and competence.

DK: In some countries of the region, there are no national public funds set aside specifically for the funding of NGOs. In Bosnia, Serbia, Macedonia and Kosovo, there are no such funds. They exist in Romania, Hungary and Croatia, but not in Bulgaria. There is, in the first place, no clear funding scheme for project funding, and then also, there is no possibility for prominent and proven NGOs to come up with a three-year contract, as is the case in Slovenia, Hungary and Latvia . If that is something that has not been achieved up to now, it is not likely to be achieved over the next three years since all of the national governments are dealing with the hardships of the prolonged economic recession. They will not have extra channels for money. What we actually see, for instance, is the Serbian Ministry of Culture, which had a budget of 45 million euros at the beginning of democracy in 2000, after the toppling of Milošević regime; this budget rose to over 70 million euros and is now back to about 50 million. There is some money in Vojvodina and in the city of Novi Sad and there is some extra money in the city of Belgrade, but the rest of municipalities are very poor and cannot spend much on the financing of culture. You cannot make new policies without extra money — this is the rule. In answer to your question:  the NGO world will remain precarious and fragile, confronting the inability of public authorities to adequately support it. At the same time, it is already experiencing the shrinking of available foreign donors active in the area. Pro Helvetia is wrapping up its operation; OSI has sharply reduced its commitment to culture and no longer has cultural coordinators in national foundations. Pre-accession money for culture is not going to all candidate member states — Macedonia, for instance.

KP: A rather bleak picture…

DK: Precisely so. That is why BIFC is very important. Moreover, it is an extremely precious source of funding because there are no other sources!

KP: Does that mean that there is a huge burden on the BIFC in terms of expectations and demand in the region?

DK: It might be so, but that doesn’t change the fact that it is a small fund. Also, it is a fund with two programmatic goals. The first one is the cooperation among West Balkan players; the second is the cooperation that advances European integration. Again, BIFC will be able to fund a very small selection of NGO cultural activities — not everything. Which means a lot of ideas, projects and programmes which the NGOs will have on the table will not qualify for funding because the funding will be very competitive in terms of money available versus the number of applications. 

KP: Considering this bleak perspective, does it make any sense to speak about the quality of projects?

DK: Quality is a notion I try to stay away from. It is a slippery slope, a container notion:  everyone puts in whatever he or she wants. I could talk about professionalism, a sense of urgency — how people react contextually to things that are happening. I could talk about collaborative attitudes and mentality and intercultural competence, that is, an awareness of cultural differences and a willingness to transcend them with respect, through engagement and cooperation but without an effort to erase them.  These would be for me some key criteria rather than this very oblique notion of quality.

KP: Like most other European cultural foundations, BIFC is putting forward the notion of European integration as the main criterion for a project’s value.

DK: When we talk about European integration, it also means certain standards of operation, transparency, governance and managerial integrity. NGOs cooperating with dubious partners or who are letting themselves be used for money laundering are disqualifying themselves. This is the essence of it. There is a tremendous amount of money laundering in the Balkans. There are two ways of doing it:  one is private money laundering through sponsorship. The other one, which is even more perverse, is when political parties, through their appointed officials, give NGOs a grant but secretly make a condition that a part of the grant has to be re-channeled to their clients for some fictitious or non-fictitious work. For instance, you as an NGO ask me as a municipal official for a grant; I give you a 1,000 euro grant, but I say, “Well, 570 euros have to be spent by employing Jack or John and his NGO for whatever excuse and this money will go to them.” This means that a party is feeding its own clients through a grant given to NGOs.

We know that this pathology exists everywhere and I am extremely disturbed by the perversity of this multi-party feudalism. It has emerged prominently in Belgrade, where major political parties have divided among themselves their own patronage over specific cultural institutions, which means that they have the privilege of appointing chairpersons of the boards and members of the board of directors according to party loyalty. Then, those chairpersons of boards or boards of directors contract party clients and members feeding them through the operating budget of the institution. This is a perversity of the multi-party system and it has actually made the Belgrade cultural constellation sick in a way that it had never been in Communist times:  back then, people who were competent and respected professionals did not have to be members of the then single party in order to be directors and do the job with integrity. This is something truly outrageous and yet it is not challenged in public, but tacitly resigned to as some sort of inevitable fact of life.

KP: When we talk about intellectuals or professionals and their position and influence in the previous system, what we have witnessed in the past 20 years, especially in the countries of the former Yugoslavia, has been a true exodus of this social and cultural strata — a tremendous brain drain that has produced dramatic consequences in the cultural as well as every other sphere. Do you see any possibility now or in the future of integrating the experience, knowledge and perspective of the émigré intellectual and artistic population into the situation taking place in their homeland?

DK: I’m afraid I don’t. Moreover, the exodus continues. It has been slowed down not by the lessened desire to emigrate, but by fewer opportunities to find jobs in a Europe itself struck by the crisis. That only means that people will emigrate further away:  to Canada, Australia and New Zealand, from where they will have even less possibilities to have any positive impact on the Balkans. Again, this is a negative factor.

What interests me in turn is the following questions:  Is there finally an awareness of the need to create broad inclusive advocacy platforms of cultural players? It seems that there is: Asociacija in Slovenia and Clubture in Croatia are such platforms. Last week, the first meeting of NGOs in Serbia to articulate something similar took place. It is still non-existent in Bosnia, Albania, Kosovo, Montenegro and Macedonia. As a former President of EFAH — now called Cultural Action Europe — I have for years insisted that cultural players in both public institutions and NGOs, in contemporary creativity and in cultural heritage, have some common strategic purposes and objectives, despite all their competitive inputs; that they should try to advance them through these broad inclusive advocacy platforms, especially because the professional associations inherited from socialism, based on a particular artistic profession or artistic discipline (such as associations of dramatic artists or composers), are not able to take on the advocacy role but are to a great extent privilege maintenance clubs. They have become in many ways obsolete and anachronistic and, furthermore, have taken on different additional roles in order to survive that are incompatible with their potential advocacy role. So, broad inclusive advocacy platforms should be a sort of pressure group or pressure process to fight for some necessary innovations in cultural policy. Politicians won’t do it unless someone pushes them. That does not exclude the continuity of specific institutional lobbies of big museums or repertoire theatre companies, which will always insist on their own privileged position in which they are unchallenged and unquestioned about what they are doing with public money and therefore simply demand that everything remains as it is except that they get more money. That is an occurrence broader than the Balkans:  it happens in Hungary, Poland, etc.

The other important question is:  To what extent are cultural NGOs finding a way to articulate some common strategic goals with other NGOs that are not in the field of culture but in those of human rights, gender equality, interculturalism, environment, peace, anti-discrimination and so on? This is, in my view, a very serious topic.  I don’t see it, but just because I don’t see it doesn’t mean that it doesn’t exist. Still, that is something that should certainly be put on the civil society agenda.

This is why it is so important to ask what the opportunities of the next generation of NGO operators are. You can imagine the veterans of NGOs that launched their organisations 20 years ago are quite entitled to feel tired. So, if that generation enters a phase of systematic fatigue, then the big question is whether the next generation is coming in and what kind of tools, strategies, attitudes and transversal channels of communication it is opening up.

KP: This is in direct relation with a chronic lack of creative people of a certain profile that are not involved in creative production:  producers, managers, cultural operators who are able to articulate visions and assess the call of the times for a certain kind of cultural and artistic production. This is a big problem, at least in the countries of the former Yugoslavia:  generations of young, capable people are coming out of production studies and going more or less straightaway into marketing, television, the film industry. The lack of such a profile is putting a great deal of burden on creative people and artists who run NGOs and who have to be their own managers and producers.

I want to ask you about something, which was practically non-existent in the time of socialism and has now been growing timidly and slowly over the last 20 years, and that is inter-Balkanic cooperation. How do you see it today?

DK: Twenty years ago, “Balkan” had an automatic negative connotation everywhere in the Balkans except in Bulgaria, where, on the contrary, it has never had a negative meaning. “Balkanic” was thus a disparaging term. For my generation, for instance, it was characteristic that we traveled through the wider world, but not through the Balkans. So, I went to Balkan countries outside of former Yugoslavia for the first time only after I left Belgrade in 1991. My first trip from Amsterdam, as a matter of fact, was to Bucharest, where I had never wanted to go before. Still, when I wanted to go from Belgrade to Tirana in 1989, it was impossible. I had to wait until 1996.

Among the cultural players in the Balkans, there is a kind of very positive and encouraging emergence of new structures of curiosity for each other. Especially among the younger generation, there is a surprising discovery of unexpected similarities and communalities that are seen as inspiring and encouraging. There is definitely a readiness to engage. But there is a serious obstacle to that wish:  they are all poor. You can be very motivated and curious, but if everyone in the cooperation club is poor, a lot of simultaneous poverties won’t yield much cooperation:  who is going to foot the bill? So you can see very enthusiastic initiatives emerging, but they are very slow in developing because everyone is struggling for survival. No one has something extra to put in. Here, of course, the BIFC could play a role.

Also, the fact is that the ministers of culture of the Balkans are talking with one another, like a club. I don’t see much coming out of it, but at least they are talking. There is a visible increase in all sorts of bilateral projects among Balkan countries. Not on all sides, however: on the line Serbia-Kosovo or Serbia-Albania you won’t see much happening. But the increase is there, even if it is on a very rudimentary exchange level.

Multilateralism is still a rarity. Perhaps it is more visible in the film industry, where you need many partners in order to complete the financial construction and qualify for additional Council of Europe and European Union financial subsidies. But overall, in relation to 10 years ago, there is no knee-jerk resistance to inter-Balkanic cooperation. There is a certain good will. But this good will is not being supported by financial means, so the good will remains a kind of abstract emotion rather than an established cultural practice.

Let me stress some things that I find very important:  Many of the NGO cultural players have found their way to joining European cultural networks and have profited tremendously from this immersion and exposure. This needs to be a cultural policy objective:  to stimulate the participation of local   cultural operators in European cultural networks. Cultural networks remain the rudimentary and essential infrastructure of international cultural cooperation. Without these numerous pulsating, vibrant, inclusive, dynamic, learning networks, nothing will be happening in international cultural cooperation.

Yet, Bosnians, Kosovars, Macedonians and Albanians remain seriously under-represented. The visa obstacle that has been very heavy has been eliminated for some and soon it will be eliminated for others. This is already a great improvement in terms of this basic mobility.

And another vital thing, which I have kept repeating over the last 19 years to all my colleagues across Europe:  Go there. Show your interest. Go and explore. Recently, I was in Delphi with Pascal Brunet, director of Relais Culture France, a renowned French cultural player, and he said: I have just come from Belgrade. It turns out he is going to Belgrade regularly because he has established, together with Pascale Delpech, the Director of the French Cultural Centre in Belgrade, a very good training programme in cultural management. This was very encouraging news. Still, apart from the willingness of a serious cultural player from Europe, for this to happen, one needs someone like Pascale Delpech who has the knowledge of the context and hence the credibility.

I remain very concerned about Kosovo because of its isolation; Macedonia because of poverty, isolation and internal tensions of competing and escalating nationalisms, both Macedonian and Albanian; and I remain very concerned about the post-Dayton Bosnia and Herzegovina, where this entire Dayton construction is in itself an obstacle to not only political stability and economic growth, but also to any cultural consolidation or productive cultural engagement, both within that country as well as in a broader Balkanic and European context.

Still, we have to be aware that the situation in Romania, which is a European country, is also very serious. And we should not forget the terrible situation in Ukraine and Belarus, which is so easy to forget because it is not made prominently visible or transparent. That is why I am against Balkan-centric infatuations and the culture of complaint. Europe has a lot of these problematic pockets, of different sorts and to different degrees.

Aug 03, 2010 | Katarina Pejović

Situri în patrimoniul universal

Situri în patrimoniul universal, posted with vodpod

UNESCO va decide la 3 august care din cele 890 situri intră în patrimoniul universal

Reuniti in Brazilia, reprezentantii organizatiei internationale aleg obiectivele care merita sa intre pe lista siturilor de «valoare universala exceptionala» . O lista de aur ce numara deja 890 de situri culturale si naturale, scrie Gândul. UNESCO are o misiune grea. Organizatia trebuie sa decida care dintre cele 41 de propuneri (32 sunt noi) venite din partea a 35 de tari vor intra in patrimoniul universal al umanitatii, pe Lista UNESCO. O lista care include deja 890 de situri de «valoare universala exceptionala» , dintre care 689 culturale, 176 naturale si 25 mixte apartinand unui numar de 148 de state.

Sucevita, propunerea Romaniei si-n 2009

© Gandul

Dincolo de cifre, se afla mandria fiecarei tari de a aparea in lista UNESCO. Romania figureaza deja in patrimoniul mondial cu sapte obiective: rezervatia Biosferei Delta Dunarii (inclusa in 1991), bisericile din nordul Moldovei (1993), ansamblul bisericilor fortificate din Transilvania (1993, 1999), Manastirea Horezu (1993), cetatile dacice de la Orastie (1999), bisericile maramuresene din lemn (1999) si centrul istoric al orasului Sighisoara (1999).

De cativa ani insa, manastirea Sucevita figureaza drept propunerea Romaniei pentru a completa lista organizatiei. Includerea Bisericii Invierii de la Manastirea Sucevita in patrimoniul UNESCO a mai fost discutata si la intrunirea de anul trecut a Comitetului, ca extindere a pozitiei ocupate deja in lista de bisericile din nordul Moldovei. Comitetul insa a decis anul trecut sa nu includa Sucevita in Patrimoniul Mondial, solicitand completarea documentatiei. Asa ca, in noiembrie 2009, Consiliul Judetean Suceava a alocat comunei Sucevita fonduri de 50.000 de lei. Banii au fost destinati finantarii planului de urbanism general necesar pentru documentatia de baza in vederea includerii Bisericii Invierii de la Manastirea Sucevita in patrimoniul UNESCO.

Lista finala se decide pe 3 august

Reunit in Brazilia la cea de-a 34-a conventie, Comitetul Patrimoniului Mondial UNESCO va decide, pana pe 3 august, care din cele 41 de situri culturale si naturale, propuse in 2010 de 35 de tari, vor completa lista.

Ministrul Culturii: „Oamenii de artă trebuie să înveţe a trăi şi a munci în condiţii de piaţă”

Întrebare: Dle Focşa, este adevărat că sunteţi rudă cu Dumitru Diacov? (I. Robu, Căuşeni)

Boris Focşa: Nu, nu e adevărat. Eu, pur şi simplu, sunt membru al Partidului Democrat de multă vreme, sunt cel care a creat aripa tânără a formaţiunii. Am stat la baza formării acestui partid. Asta e tot ce mă leagă de dl Diacov.

Boris Focşa: Nu, nu e adevărat. Eu, pur şi simplu, sunt membru al Partidului Democrat de multă vreme, sunt cel care a creat aripa tânără a formaţiunii. Am stat la baza formării acestui partid. Asta e tot ce mă leagă de dl Diacov.

Î.: Vă simţiţi pregătit pentru funcţia de ministru al Culturii? Îmi amintesc că atunci când aţi fost numit, unii intelectuali au protestat împotriva dumneavoastră. V-aţi împăcat cu ei?(I. Melinte, profesor, Chişinău)

R.: Da, a trecut totul. Eu cred că intelectualii noştri se află în criză de comunicare unii cu alţii. Comunicarea ne-a lipsit ani la rând. Ne-am închis fiecare în turnul său de fildeş, în loc să ne unim eforturile şi să salvăm Cultura. Acest domeniu se află astăzi la pământ, e un sistem blocat şi îl putem debloca doar cu eforturi comune. La minister am găsit multă inerţie, cel puţin ultimii miniştri s-au ocupat cu tot ce vrei, numai nu cu elaborarea unor strategii şi politici culturale. Am început cu evaluarea legislaţiei, pentru că foarte multe prevederi nu mai corespund cerinţelor zilei.

Î.: Domnule ministru, cât timp salariile lucrătorilor din cultură vor fi cele mai mici?(E. Cemortan, Chişinău)

R.: E o situaţie critică în toate instituţiile de cultură. Când am venit la minister, am găsit toţi banii cheltuiţi pentru câteva luni înainte. Guvernarea comunistă a făcut aşa-numitele majorări de salarii, fără ca banii să fie prevăzuţi la buget – le-au achitat din salariile din lunile următoare. Practic, toate instituţiile se aflau în incapacitate de plată şi nu-şi puteau duce existenţa până la sfârşitul anului. Acesta a fost primul stres pe care l-am avut. A trebuit să stopăm „Caravela culturii”, alte proiecte ineficiente şi să redistribuim aceste sume, pentru a permite culturii să supravieţuiască. La întrebarea dumneavoastră aş putea răspunde şi altfel: sărăcia şi salariile mizere vor dispărea din domeniul culturii atunci când vom avea un management bine pus la punct. Astăzi, din păcate, încă nu-l avem.

Î.: Casele de cultură de la sate sunt în prezent ca nişte cimitire. Are ministerul un plan de relansare a culturii la sat?(A. Bâzgu, Călăraşi)

R.: Am elaborat un regulament special care vizează activitatea acestor case de cultură, care va permite o anumită libertate economică, din care ar putea să-şi majoreze salariile şi să-şi întreţină edificiile. Altfel, chiar casele de cultură reparate vor ajunge peste patru-cinci ani din nou fără bani. Regulamentul le va dezlega mâinile directorilor caselor de cultură. Noi considerăm că nu primarii, ci consiliul trebuie să aleagă, prin concurs, directorii caselor de cultură. La moment, documentul se află la toate secţiile de cultură, ne interesează şi opinia societăţii civile. Sper că o să putem urni carul din loc. Nu doar primăriile trebuie să beneficieze de autonomie, ci şi instituţiile de cultură. Astăzi, chiar dacă o casă de cultură face nişte bani, aceştia nu sunt ai ei, ci ai Primăriei.

Î.: Domnule ministru, vă place actuala Lege a Teatrelor?(Un actor, Bălţi)

R.: Nu, pentru că este deja depăşită de timp şi categoric nu corespunde legilor economiei de piaţă. De fapt, la elaborarea ei nu s-a ţinut cont de faptul că aceste instituţii vor trebui să activeze în condiţii de piaţă. Dacă statul nu le poate ajuta financiar, atunci cel puţin să le dea libertatea de a-şi câştiga singure banii, să se poată dezvolta. Legea nu trebuie să-i împiedice pe conducătorii de teatre să-şi obţină banii de care au nevoie pentru a-şi dezvolta instituţia. Astăzi teatrele nu sunt puse în situaţia de a se gândi să-şi facă un ban cu forţe proprii.

Î.: Dar cum sunt finanţate astăzi teatrele de la Buget?

R.: Legea prevede ca statul să finanţeze cu până la 80 la sută din necesităţi teatrele naţionale şi cu 60% restul teatrelor. Fiţi atenţi la formularea: până la. Asta înseamnă că poate fi finanţat şi cu 1%. La salarizare, până nu demult, se lua în considerare coeficientul 1,3 pentru teatrele naţionale şi 1 pentru celelalte teatre. M-am gândit să unificăm acest indice, să echilibrăm situaţia şi am propus un proiect de hotărâre de guvern prin care a fost stabilit un singur coeficient: 1,5 pentru toată lumea. În acest fel, salariile oamenilor de teatru au crescut cu vreo 500 de lei şi pentru început nu e rău.

Î.: De ce nu schimbaţi cadrele vechi, comuniste? Cât se poate să ne conducă aceiaşi oameni, decenii la rând. Măcar în cultură faceţi ordine. (A. Laur, Chişinău)

R.: Într-adevăr, cultura are nevoie de idei şi de concepţii noi, dar nu cred că, dacă îi scoatem din post pe unii şi-i numim pe alţii, vor dispărea problemele. La ministerul nostru există însă şi următoarea situaţie: în luna mai 2009 au fost încheiate contracte de muncă cu absolut toţi şefii de subdiviziuni, de direcţii, de instituţii aflate în subordinea ministerului. Nu-i poţi elibera, pentru că orice judecată îi restabileşte la loc. Justiţia nu ţine cont de faptul câţi ani se află omul în post, dacă face treabă bună sau dacă alţii ar fi mai buni decât el. Justiţia ia în calcul doar Codul Muncii, iar potrivit Codului, omul are contract de angajare… Deci, nu e chiar aşa de simplu, dacă vrei să respecţi legea. Au existat destule cazuri pe timpul comuniştilor când oamenii erau eliberaţi din funcţie numai de aceea că nu făceau parte din partidul lor. Noi nu vrem să procedăm ca ei. În acelaşi timp, nu vom tolera nici mediocrităţile. Am pregătit un regulament de atestare a cadrelor din domeniul culturii, inclusiv a directorilor, pe care deja l-am discutat în şedinţa colegiului. În toamnă, când acesta va intra în vigoare, vom face atestarea tuturor cadrelor de conducere şi cei care nu vor face faţă atestării vor fi înlocuiţi cu cadre calificate, numite în bază de concurs.

Î.: La minister aţi făcut reduceri de cadre?

R.: Dar ministerul nostru a ajuns astăzi de la 120 de persoane la doar 38. De muzică este responsabilă o singură persoană. De unde să mai reduci?

Î.: Dle ministru, vă telefonăm de la Ştefan-Vodă, sunt directorul Şcolii de Arte „Maria Bieşu”, Ludmila Rusanovschi. Suntem îngrijoraţi de faptul că proiectul Codului Educaţiei nu acordă un loc cuvenit şcolilor de artă. Potrivit acestuia, suntem învăţământ artistic complementar. Este subapreciat rolul acestor şcoli.

R.: V-am înţeles întrebarea. Sunt şi eu îngrijorat. Le-am promis colegilor de la Educaţie că, în cazul în care Codul nu va lua în considerare problemele noastre, vom elabora o lege privind învăţământul artistic. Dar, să vedem, poate că nu va fi chiar atât de rău acest Cod.

Î.: Totuşi, mi se pare că valoarea noastră naţională este talentul oamenilor, iar talentul trebuie dezvoltat. Dacă şcolile de artă vor fi tratate ca cercuri artistice, nivelul va scădea. Noi studiem acum opiniile colegilor noştri, comunicăm şi cu alţi colegi din republică şi vom veni cu propuneri.

R.: Am fost prin unele şcoli de arte şi pot confirma că ele au rămas acum singurele centre de cultură, de aceea trebuie susţinute. Dacă n-o să investim în astfel de şcoli, o să fim nevoiţi să construim mai târziu penitenciare.

Î.: De ce nu avem un Fond al Culturii, cum au, de exemplu, Statele Baltice?(O. Poiată, Chişinău)

R.: Apropo, nu numai în Ţările Baltice, dar şi în Franţa, în România, există asemenea fonduri şi funcţionează perfect. Ne-am propus să instituim şi la noi aşa ceva, avem deja un proiect în acest sens pe care l-am trimis spre avizare la celelalte ministere.

Î.: Cum explicaţi faptul că în fruntea unor teatre importante ca „M. Eminescu”, „A. Mateevici”, „A. P. Cehov” se află persoane fără studii de specialitate?(Un om de teatru)

R.: Am o explicaţie: nu eu i-am numit în funcţie. Există contracte de muncă încheiate pentru cinci ani de zile. Îi putem destitui numai prin intermediul judecăţii, dar avem şi altceva de făcut la minister decât să ne judecăm. Sigur că ar fi foarte bine ca în fruntea unui teatru să se afle nişte oameni care să fie şi artişti, şi buni manageri. Aşa cum e Titus Jucov la „Licurici” sau Sandu Grecu la „Satiricus”. Dar ei sunt rarităţi. Am să vă mai spun, că, din păcate, avem şi alte situaţii: la Cahul, bunăoară, în fruntea teatrului s-a aflat un om de teatru, dar ne-am pomenit cu dosar penal. E vorba nu doar de un bun specialist, chiar şi de un om cinstit, dar care şi-a pus semnătura… acolo unde i-a arătat contabila… Deci, problema e mult mai serioasă. Pe viitor ar trebui să deschidem nişte cursuri postuniversitare pentru a forma manageri pentru cultură. E una să fii artist, actor, regizor şi cu totul alta manager.

Î.: Sub ochii ministerului moare un teatru, cel de la Cahul. De ce nu au fost prevăzuţi bani la Buget pentru reparaţia sediului acestuia? (V. Nour, Cahul)

R.: Eu nu ştiu pe ce criterii repartizau banii guvernările anterioare, dar în mod sigur, nimeni până acum nu s-a gândit la acest teatru. Săptămâna trecută, o comisie a ministerului a fost la Cahul şi a stabilit că sediul vechi poate fi restabilit, mai mult decât atât, am găsit circa 100.000 de lei pentru un proiect de reconstrucţie a clădirii, pe care sperăm să-l realizăm până în toamnă. Şi nu doar atât. Am optat pentru a se oferi zece burse unor tineri din Cahul, care ar dori să înveţe actoria, în ideea de a completa trupa teatrului. Din păcate, actorii de la Chişinău nu vor să plece să muncească în provincie. Vrem să extrapolăm experienţa de la Bălţi, care deja are o şcoală bună de teatru. La Cahul va pleca Emil Gaju, care va avea acest curs şi, cu timpul, va relansa instituţia.

Î.: Bună ziua! Sunteţi la curent cu faptul că dl Goga, directorul Palatului Naţional, ia câte şapte piei de pe artişti, dându-le sala în arendă la preţul de 25-30 de mii de lei pentru câteva ore de concert? (N. Cernat, Chişinău)

R.: Cu asemenea plângeri vin la minister foarte mulţi artişti. Unii ar vrea ca banii de pe biletele la concertele lor să le vină în propriul buzunar, iar sala de concerte să le fie pusă la dispoziţie gratis. Nu putem să ne permitem acest lux. Ceea ce poate face ministerul e să intervină în cazurile speciale, să zicem un artist îşi face o seară de creaţie. Toţi care ni s-au adresat până acum au fost susţinuţi de noi, în sensul că am rezolvat problema în mod amiabil. Nici situaţia domnului Goga nu e ideală, pentru că el are nevoie de resurse financiare considerabile pentru întreţinerea Palatului Naţional.

Î.: Când va fi reparată clădirea Circului de Stat?(L. Vâlcu, Chişinău)

R.: Mi-am pus şi eu această întrebare, dar, din păcate, clădirea Circului nu aparţine în prezent Ministerului Culturii. A fost semnat un contract, pe care vechea conducere a ministerului l-a aprobat, şi Circul a fost dar în arendă pentru 29 de ani unui agent economic, unei firme din Cipru. Aceasta, conform contractului, se angaja ca în decursul unui an de zile să vină cu un proiect de reconstrucţie a Circului. Nu a venit nimeni cu niciun proiect. Cred că a fost un fel de „prihvatizare”, fără ca banii să ajungă în fondul statului.

Î.: Clădirea din strada Puşkin nr. 24, unde îşi au sediul mai multe uniuni de creaţie, a fost dată în arendă de fosta conducere a ministerului pe 29 de ani şi acum se află în litigiu. Credeţi că mai poate fi întoarsă artiştilor? (A. Sârbu, Chişinău)

R.: Cred. Trebuie să luptăm împreună pentru ca acest lucru să se întâmple. Ne aflăm acum în proces de judecată cu mai multe dosare, nu doar cu acesta. Sediile de care era responsabilă pe atunci Agenţia de impresariat a ministerului, în frunte cu Oleg Baraliuc, care a semnat contracte fără acordul Ministerului Culturii. Noi credem că aceste contracte sunt ilegale şi justiţia urmează să stabilească cum a fost posibil ca ele să fie înregistrate la Camera de Stat. Mă refer şi la alte două clădiri, înlăturate tot de Baraliuc – cea din strada Alexandru cel Bun nr. 18 şi cea din strada Florica Niţa nr. 7. Toate trei au fost date în arendă pentru 29 de ani Fundaţiei „Viitorul Moldovei”. Semnificativ e şi faptul că aceste contracte au fost înregistrate la Camera de Stat şi la Cadastru, fără acordul ministerului de atunci, cu o zi înainte de a veni noul guvern.

Î.: Am o întrebare cu privire la căminul Circului. Dle ministru, aţi putea face publică lista nominală a locatarilor acestui cămin? Se zice că cele 47 de locuinţe au fost repartizate de dumneavoastră şi aţi repartizat odăi unor persoane care vă sunt apropiate… (Semnează: un actor fără casă)

R.: Circulă tot felul de zvonuri despre acest cămin. În ultimul timp, aşa-numitul cămin al Circului fusese transferat prin hotărâre de Guvern la Agenţia de impresariat a Ministerului Culturii, pe atunci condusă de Oleg Baraliuc, cu care ne judecăm acum. Baraliuc repartizase aceste odăi şi soţiei sale, şi altor neamuri. Când am venit la minister, m-am gândit că ar fi bine să cazăm aici câte doi-trei oameni din teatre, am discutat problema cu directorii de teatre şi cu sindicatele. Cu o parte de odăi ne-a reuşit, le-am repartizat (precizez, temporar), dar despre o altă parte am aflat că sunt sechestrate. Ne judecăm acum şi pe chestia eliberării apartamentelor. Şi numai după aceea vom putea vorbi despre întocmirea unei liste. Toate lucrurile vor fi clare după ce vom câştiga procesul. Ne vom întruni atunci din nou şi vom decide împreună cui să le repartizăm, vă asigur că eu nu voi lua deciziile de unul singur.

Î.: De ce nu închideţi Studioul „Moldova-Film”, dle Focşa? Dacă tot nu aveţi bani să susţineţi cinematografia… (C. Rusu, Chişinău)

R.: E uşor să închizi o instituţie de cultură, dar mult mai greu să-i ajuţi să se pună pe roate. Eu cred că oamenii noştri de artă ar trebui să înveţe a trăi şi a munci în condiţii de piaţă. Studioului „Moldova-Film” i s-au alocat sume enorme pentru reparaţii, pentru renovare tehnică. Cu toate acestea, instituţia „trăieşte” din banii de pe arenda sediilor sale, fără să producă. Practic, personalul, care numără la 100 de oameni, foloseşte bunurile statului pentru a se întreţine pe sine. Dacă ar avea un management de calitate, ar putea atrage proiecte internaţionale, ar participa la coproducţii. Nicăieri în lume cinematografia nu se ţine doar pe banii statului.

Î.: Cum susţine ministerul editurile de stat?(I. Pânzaru)

R.: Dacă vă referiţi la „Lumina” şi la „Cartea Moldovei”, păi ambele sunt falimentare. Încercăm să ne clarificăm din ce cauză s-a ajuns la datorii atât de mari. Părerea mea e următoarea: dacă statul are o sumă de bani pentru editarea de carte, trebuie să anunţe un concurs public, pentru a alege editura care va edita mai ieftin şi mai bine. Toate editurile ar trebui să se afle în condiţii egale. Trebuie să demonopolizăm sistemul, pentru că atunci când nu există concurenţă, nu există dezvoltare. Am propus şi modificarea Legii Editurilor, această lege trebuie să stimuleze concurenţa, nu s-o îngroape.

Î.: Când va avea Teatrul „Ionesco” o scenă ca lumea, iar spectatorii nişte fotolii, sau scaune cărora să nu le cadă picioarele?(Z. Obreja, Chişinău)

R.: Din puţinul care s-a dat Ministerului Culturii pentru reparaţii un milion de lei l-am oferit acestui teatru, în prezent se repară scena şi sala. Vrem să reuşim până la sfârşitul lunii mai, începutul lui iunie. Bineînţeles, aceşti bani nu vor ajunge chiar pentru toate necesităţile, dar important este că s-a început lucrul.

Î.: Dle Focşa, sunteţi pentru alegerile anticipate? (I. Donica, Orhei)

R.: Tot ce vă pot spune e că am încredere în Alianţă şi o să mă conformez deciziei politice pe care o vor lua cei patru lideri ai AIE. Eu am certitudinea că întoarcere înapoi nu există. Sufletul omului e ca un râu – poţi să-l stopezi, dar trebuie să-ţi asumi şi riscurile, pentru că la un moment dat se acumulează foarte multă apă şi râul iese din maluri. Am trăit asta pe 7 aprilie 2009. Râul trebuie lăsat să-şi urmeze cursul firesc, iar omului să-i fie lăsată libertatea.

Un articol de: Tatiana Corai

Luceafărul lui Loteanu

Acum 24 de ani, regizorul Emil Loteanu a realizat unul dintre cele mai frumoase şi de succes filme despre poetul Mihai Eminescu. Echipa Jurnal TV i-a provocat pe actori să îşi amitească despre acei ani.

more about “Luceafărul lui Loteanu“, posted with vodpod

Adresarea deputatului Corina Fusu către ANUC

Îmbunătăţirea cadrului legal în domeniul Culturii este între priorităţile înscrise pe agenda de lucru a Comisiei cultură, educaţie, cercetare, tineret, sport şi mass-media. Răspunzând îndemnului uniunilor de creaţie din Republica Moldova adresat Parlamentului Republicii Moldova, propunem ca această reformă să fie efectuată în parteneriat strâns cu societatea civilă.

Considerăm oportună crearea unui consiliu public-privat care ar examina problemele şi nevoile existente în domeniu, ar stabili filozofia dezvoltării domeniului Culturii; crearea unui grup de experţi care, în urma documentărilor efectuate, ar elabora şi propune spre discuţie proiectele de legi necesare; organizarea unor conferinţe în cadrul cărora să fie dezbătute public atât practica şi conceptul de dezvoltare a Culturii, cât şi proiectele de legi elaborate în scopul îmbunătăţirii cadrului legal şi racordării lui la standardele europene, inclusiv cu participarea experţilor europeni. Comisia îşi asumă obligaţia de a sprijini activităţile desfăşurate de societatea civilă în acest scop, inclusiv prin expedierea proiectelor de legi elaborate pentru expertiză în instituţiile europene.

(Adresarea a fost făcută la Congresul Oamenilor de Cultură din Republica Moldova din 12 decembrie 2009)